Cosmeticele ne "încarcă" zilnic pielea cu 515 chimicale


Produsele cosmetice ne-au invadat viaţa. Reclamele sunt peste tot - pe stradă, în reviste, la televizor, pe internet. Chiar dacă poate că nu conştientizăm, publicitatea ne-a convins, puţin câte puţin, că avem nevoie de câte un produs pentru orice...
Produsele cosmetice ne-au invadat viaţa. Reclamele sunt peste tot - pe stradă, în reviste, la televizor, pe internet. Chiar dacă poate că nu conştientizăm, publicitatea ne-a convins, puţin câte puţin, că avem nevoie de câte un produs pentru orice...  
 
Şampon, balsam şi masca, pentru păr, gel de duş şi loţiune de corp, cremă pentru călcâie, cremă pentru mâini şi unghii, cremă pentru ten - de zi şi de noapte, cremă specială pentru ochi, cremă pentru reducerea ridurilor, demachiant, loţiune tonică.  
 
Evident, lista poate continua la nesfârşit, dar acestea sunt printre cele mai "banale" produse cosmetice, folosite zi de zi sau unele de câteva ori pe săptămână.  
 
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii companiei Biosen, din Marea Britanie, femeile folosesc, în medie, 13 produse cosmetice zilnic. Toate aceste produse conţin în total peste 515 substanţe chimice.

 
Cele mai "bogate" în chimicale sunt parfumurile.
Acestea sunt realizate dintr-un cocktail de peste 250 de ingrediente, potrivit studiului, unele ajungând chiar şi până la 400 de ingrediente.

 
Rujul conţine aproximativ 33 de ingrediente, loţiunea de corp 32, mascara 29, iar cea mai "curată" gamă de produse, crema de mâini, conţine în medie 11 ingrediente.
 
"Înfrumuseţarea s-a schimbat radical în ultimii ani. Noile 'produse minune' conţin tot mai multe chimicale pentru a avea rezultate mai bune, ceea ce înseamnă că femeile sunt supuse unui risc care creşte constant", a declarat Charlotte Smith, reprezentant Biosen.
 
Un alt studiu a arătat că o treime dintre femeile cu vârstă sub 25 de ani folosesc frecvent produse destinate grupei de vârstă 40+, ceea ce înseamnă că se supun singure unui risc inutil.


Tu câte produse foloseşti zilnic? Ai 'curaj' să numeri ingredientele?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod