7 tratamente de înfrumusețare ieftine cu care economisești bani

Orice femeie adoră tratamentele de înfrumusețare. Împachetări anticelulitice, măști faciale antiacnee, tratamente de hidratare, gomaje, masaje de relaxare... toate acestea și multe altele ne ajută să ne păstrăm frumusețea și tinerețea. Însă, pe cât de mult ne plac aceste "răsfățuri" pe atât de costisitoare sunt dacă apelăm la serviciile unui salon de înfrumusețare.

Orice femeie adoră tratamentele de înfrumusețare. Împachetări anticelulitice, măști faciale antiacnee, tratamente de hidratare, gomaje, masaje de relaxare... toate acestea și multe altele ne ajută să ne păstrăm frumusețea și tinerețea.

Însă, pe cât de mult ne plac aceste "răsfățuri" pe atât de costisitoare sunt dacă apelăm la serviciile unui salon de înfrumusețare. Așa că, am putea să ne facem singure, acasă, o parte din aceste tratamente și astfel am economisi niște bani.

Împachetări eficiente


Împachetările făcute acasă sunt foarte eficiente dacă ai pornit un "război" împotriva celulitei. Ai nevoie de zaț de cafea, ulei de măsline, argilă cosmetică și folie de împachetat.
Amestecă zațul de cafea cu uleiul de măsline și argila cosmetică până se formează o pastă. Această pastă o întinzi bine pe acele părți afectate de celulită. Înfăşoară apoi folie alimentară peste zonele în care ai aplicat pasta şi lasă să acţioneze mai multe ore. Dacă te obișnuiești să apelezi la acest tratament de două ori pe săptămână, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Tratament antiacneic

Acneea este o problemă cu care se confruntă foarte multe femei. Dacă nu ai o formă foarte gravă, poți să folosești măști naturale pentru tratarea ei. Un tratament uşor de făcut şi de aplicat este masca facială cu căpşuni. Ai nevoie de un albuş de ou, 3 sau 4 căpşuni mari fără codiţă, o lingură de miere şi o lingură de mălai fin.
Bate bine albuşul de ou într-un castron şi pasează separat căpşunii cu miere. Adaugă amestecul obţinut într-un castron alături de mălai şi amestecă bine. Tratamentul se aplică pe faţa umedă şi se lasă să acţioneze 20 de minute, după care se clătește foarte bine.

Ulei de ricin pentru păr


Se ştie că uleiul de ricin face adevărate minuni pentru părul nostru. De aceea, nu ar trebui să vă lipsească din programul de îngrijire de acasă. Amestecaţi o lingură de ulei de ricin, un gălbenuş de ou, o lingură de miere de albine, o lingură de usturoi pisat şi stors. Această soluţie se va aplica pe un păr bine spălat şi se va ţine pe cap cel puţin jumătate de oră, cu părul acoperit cu o folie de plastic. La sfârşit părul se spală foarte bine.

Exfolierea tenului

Dacă vrei să-ți exfoliezi tenul acasă, ai nevoie de mălai sau zahăr brun amestecat cu miere de albine sau smântână. Pasta care rezultă este un gomaj din ingrediente naturale, foarte eficient. Întinde compoziţia pe toată faţa şi masează prin mişcări circulare. Insistă în special în zona frunţii, a nasului şi pe bărbie (în zona T). După ce ai terminat, clăteşte fața cu ceai de muşeţel. Cu ajutorul acestui gomaj vei scăpa de punctele negre şi de celulele moarte, iar ceaiul de muşeţel va înlătura toate impurităţile de pe faţă şi va avea şi un rol cicatrizant.

Mască de strălucire


După exfolierea tenului, poți încerca o mască hrănitoare. O astfel de mască din argilă îl va netezi şi-l va hidrata în profunzime. Argila este bogată în minerale (calciu, magneziu, siliciu, fier, potasiu etc.), atât de benefice tenului nostru.
Are proprietăţi cicatrizante, antitoxice, antiseptice, ceea ce o face un foarte bun ingredient în tratamentele cosmetice.
Ai nevoie de 2 linguriţe de argilă, 2 linguriţe de lapte şi o linguriţă cu smântână. Se amestecă argila şi laptele călduţ până se transformă într-o pastă. Adaugă smântâna şi amestecă bine. Aplică pasta obţinută pe tenul curat şi ţine masca până se usucă. Clăteşte cu apă călduţă.

Gomaj cu cafea


Tot cafeaua ne poate ajuta să obținem o piele catifelată, numai bună de mângâiat, dar și să scăpăm de celulită. Amestecă 2 ceşti cu cafea măcinată (granulele să fie mai mari, nu-ți trebuie cafea fin măcinată) cu o jumătate de ceaşcă cu sare de mare şi 2-3 linguriţe cu ulei de masaj. Aplică amestecul pe piele, cu mişcări circulare, apăsând uşor. Masajul îți va intensifica circulaţia sanguină şi va contribui la eliminarea toxinelor din zonele cu probleme. După masaj, clăteşte bine pilea, iar apoi aplică o cremă anticelulitică pe care să o lași să acționeze toată noaptea.

Miere pentru mâini

Și mâinile tale au nevoie de îngrijire, mai ales că ele sunt cele mai expuse. Amestecă o jumătate de ceaşcă cu ulei de măsline cu o jumătate de ceaşcă cu zahăr şi un sfert de ceaşcă cu miere până obţii o pastă omogenă. Aplică pe mâini pasta încălzită şi împachetează-ţi apoi mâinile cu o folie de plastic. Lasă tratamentul să acţioneze 30 de minute, după care clătește.
 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vali pe 25 Feb 2013, 13:50
    Ulei de ricin pt par

    Mi a recomandat verisoara mea prin octombrie 2011 acest tratament si de atunci ma mananca pielea capului . La mine a avut reactii adverse ...o sa merg si la doctor sa vad ce mi spune ...cred ca mi se trage de la ou ...ca uleiul de ricin e bun

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod