Paste cu creveti

5 alimente care înrăutăţesc acneea

Ştiai că untul, creveţii şi pastele pot să-ţi distrugă tenul? Descoperă cele 5 alimente care înrăutăţesc acneea şi pe care ar fi bine să le eviţi dacă te confrunţi cu aceste probleme!
Ştim deja că ritualul de îngrijire a tenului este foarte important pentru sănătatea pielii. Transpiraţia, praful, anumite produse de îngrijire, precum şi tulburările hormonale au un efect imediat asupra tenului, favorizând apariţia acneei. Însă, un lucru la fel de important pe care adesea îl omiţi este legat de alimentele pe care le consumi zilnic şi care pot să înrăutăţească acneea. Iată care sunt aceste alimente pe care ar fi bine să le eviţi dacă ai un ten predispus la acnee:

1. Untul

O cercetare care a apărut în publicaţia "Journal of the American Academy of Dermatology" în anul 2005 scoate în evidenţă legătura dintre consumul de lactate şi agravarea acneei. A fost realizată pe un eşantion de 47.355 de femei, cât şi pe un grup de 4.273 de băieţi adolescenţi.
Astfel că s-a constatat că toate produsele lactate au un impact negativ asupra tenului, după cum arată numeroase studii realizate până în prezent. Ele stimulează glandele sebacee să producă o cantitate prea mare de uleiuri naturale protectoare, determinând blocarea porilor şi apariţia acneei.

De asemenea, o altă cercetare apărută în 2001 în Journal of the American College of Nutrition arată că persoanele care consumă cu regularitate unt sunt mult mai predispuse la apariţia ridurilor, spre deosebire de cele care înlocuiesc acest produs cu uleiul de măsline extravirgin.


2. Creveţii/crustaceele

Chiar dacă intră în categoria alimentelor sănătoase, aceste crustacee au un conţinut ridicat de iod care poate favoriza apariţia acneei, avertizează un dermatolog pentru publicaţia The List. Aceste alimente bogate în iod generează inflamaţii ale pielii, blochează porii şi înrăutăţesc acneea.
Dacă ai probleme cu acneea nu le consuma săptămânal, ci limitează-te la câteva porţii pe lună.


3. Pastele sau carbohidraţii rafinaţi

Se pare că aceşti carbohidraţi rafinaţi cauzează fluctuaţii mari ale insulinei, lucru care intensifică producţia de sebum, favorizează blocarea porilor şi înrăutăţesc acneea. "O dietă care presupune consumul unor alimente cu indice glicemic ridicat, în special produse procesate precum pâinea, pastele sau cerealele rafinate, care se transformă rapid în zahăr odată ce sunt ingerate vor genera un efect dezastruos asupra tenului", consideră Dr.
Francesca Fusco, un medic dermatolog din New York.


4. Laptele degresat

Dacă te gândeşti să optezi pentru laptele degresat să ştii că acesta s-a dovedit a fi mai nociv pentru ten decât cel integral. Evită laptele dacă ai probleme cu acneea şi înlocuieşte-l cu sortimente de lapte vegetal.


5. Chipsurile

Acestea au o cantitate prea mare de sare, unul dintre principalii factori declanşatori ai inflamaţiilor. O pungă cu chipsuri are un efect dezastruos asupra pielii, în special în cazul în care ai un ten cu probleme.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod