Trucuri de frumusete pe timp de vara

Trucuri de frumusețe pe timp de vară pe care merită să le încerci

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Căldura, apa sărată sau apa cu clor din piscină sunt câțiva dintre factorii care îți afectează frumusețea părului și a pielii în sezonul cald. Descoperă câteva trucuri de frumusețe pe timp de vară pe care să le încerci

Înlocuiește fondul de ten cu o cremă colorată cu SPF 30 sau 50


Dacă în trecut cremele de protecție solară pentru ten erau un adevărat coșmar și arătau oribil de piele, având o tentă albă ca de var, în prezent produsele din noua generație te ajută să ai un ten cu aspect impecabil, care este în același timp protejat. Înlocuiește pe timp de vară fondul de ten sau crema BB cu o cremă colorată pentru față cu SPF 30 sau 50.

Astfel de produse acoperă la fel de bine precum un fond de ten, uniformizează nuanța și ascund imperfecțiunile. Iar în același timp îți oferă acea protecție atât de importantă împotriva razelor UVA și UVB. Nu uita că reaplicarea cremei cu SPF este obligatorie la câteva ore dacă stai afară. Prin urmare va fi ca și cum îți retușezi machiajul, singura diferență este aceea că porți o cremă de protecție solară, nu un fond de ten.

Deschide în mod natural nuanța părului


Vara visăm de obicei la o nuanță mai deschisă a părului.
Și pentru că decolorarea cu produse care degradează părul nu este niciodată o idee prea bună, poți încerca un truc natural. Vei obține o nuanță cu unul sau două tonuri mai deschidă, fără să folosești produse care afectează părul.

O variantă este un amestec obținut din apă cu lămâie și puțină apă oxigenată, care te poate ajuta să deschizi nuanța părului. Toarnă trei părți de apă cu lămâie (obținută prin stoarcerea unei jumătăți de lămâie într-un litru de apă) și adaugă o parte de apă oxigenată. Pune amestecul într-un recipient cu pulverizator și agită bine. După ce te-ai spălat pe cap și ai aplicat balsam, clătește-te bine și șterge-ți părul cu prosopul. Pulverizează apoi soluția cu apă oxigenată pe tot părul și usucă-l cu foehnul. Soarele va activa soluția și îi va amplifica efectul decolorant. 
Zeama de lămâie este folosită adesea pentru decolorarea delicată a părului.
Apa oxigenată este utilizată uneori ca o metodă alternativă de a decolora părul, pentru a se evita folosirea decoloranților cu efect nociv. Însă și apa oxigenată poate avea efecte negative dacă nu este folosită corect. Este important să testezi orice soluție pe bază de peroxid pe o șuviță subțire și ascunsă de păr înainte de a folosi pe tot părul.

Încearcă un scrub pentru picioare perfecte


Un scrub obținut numai din ingrediente naturale, pe care în mod sigur le ai deja în casă, este remediul excelent pentru exfolierea eficientă și sigură a picioarelor. Îl poți folosi de fiecare dată când îți faci duș, nu numai pe picioare, ci și pe întreg corpul. Îți va lăsa pielea curată, catifelată și hidratată. Iată cum să-ți faci un scrub exfoliant pentru picioare netede:

Ingrediente:
1 cană și un sfert de zahăr
1/2 cană cu ulei de măsline. Poți folosi atât uleiul de măsline cât și alte tipuri de ulei natural, precum cel de cocos, avocado, migdale etc.
3 linguri cu suc de citrice (lămâie sau lime)

Pune toate ingredientele într-un borcan și amestecă bine.
Folosește un borcan cu capac etanș, pe care să-l păstrezi în baie. De asemenea, ai putea să pui scrubul într-un recipient gol pentru gel de duș sau loțiune de corp, pentru o aplicare mai ușoară. În timpul dușului, după ce ai stat în apă timp de cel puțin cinci minute, aplică scrubul pe picioare și masează cu grijă. Nu freca picioarele cu putere, ci masează delicat pentru a elimina celulele moarte de piele.

Textura abrazivă a zahărului îndepărtează pielea moartă și impuritățile, în timp ce zeama  de lămâie sau lime acționează precum un exfoliant chimic delicat, lăsând pielea catifelată și strălucitoare. Uleiul de măsline hidratează intens, mai ales că este folosit în timpul dușului, ceea ce oferă și mai multă hidratare.

Protejează-ți părul de razele UV


Dacă vrei ca nuanța părului tău să rămână intensă și strălucitoare pe timpul verii, oferă-i îngrijirea de care are nevoie pentru a face față cu brio zilelor de vacanță și a arăta excelent.
Măștile naturale intens hidratante sunt precum un scut de protecție pentru părul tău. Poți prepara o mască naturală pentru păr folosind ingrediente pe care le ai deja.

Amestecă bine un ou cu două linguri cu ulei de măsline și o lingură cu oțet alb. Aplică masca pe păr și las-o să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătește-te. Uleuiurile benefice din gălbenușul de ou și vitamina E conținută de uleiul de măsline îți hidratează intens părul, în timp ce oțetul fixează pigmentul în fierele de păr și previne decolorarea părului vopsit.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod