Mască de față cu mango pentru un ten strălucitor

Mască de față cu mango pentru un ten strălucitor

Ți se pare că tenul tău are un aspect mat, încărcat și obosit? O mască naturală, obținută din ingrediente cu efecte benefice asupra tenului, ar putea să-i redea strălucirea.
Este vorba despre masca facială cu mango, un fruct pe cât de delicios, pe atât de sănătos atât pentru întregul organism, cât și pentru pielea ta. 

Va fi foarte ușor să pui în practică această mască obținută din numai trei ingrediente. Ai nevoie de mango, pudră de ghimbir și apă de trandafiri. Dar ce aceste ingrediente?

Mango


Mango are proprietăți antibacteriene ceea ce înseamnă că reduce acneea prin eliminarea bacteriilor care infectează porii blocați și cauzează astfel coșurile. De asemenea, datorită acizilor conținuți, fructul de mango exfoliază delicat pielea, realizând un peeling chimic ce elimină celulele moarte.

Pudra de ghimbir


Un alt ingredient eficient pentru exfolierea pielii și eliberarea porilor blocați este pudra de ghimbir. Ghimbirul are și efectul de a stimula circulația sanguină.
În acest fel pielea este mai bine oxigenată și capată acea strălucire naturală ce pare să vină din interior. Odată cu oxigenul sunt transportați către piele și nutrienții de care aceasta are nevoie pentru a fi sănătoasă și frumoasă.

Apa de trandafiri


Apa de trandafiri este bogată în vitaminele A, B3, C, D și E, toate acestea fiind foarte importante pentru sănătatea pielii. Sunt vitamine cu rol antioxidant, hidratant și protector care ajută pielea să țină sub control efecte nocive ale factorilor de mediu și să încetinească procesul de îmbătrânire la nivel celular.

Cum să-ți faci mască cu mango pentru ten


Vei avea nevoie de:

1 mango copt
1 lingură cu pudră de ghimbir
3 linguri cu apă naturală de trandafiri

Taie mango în cubulețe și pune-le în blender.
Mixează până când obții o pastă fină.
Adaugă ghimbirul și apa de trandafiri.
Blenduiește până când toate ingredientele au fost amestecate.
Aplică puțină mască pe tenul curat și las-o să acționeze timp de 20 de minute.
Clătește-te cu apă călduță, pulverizează puțină apă de trandafiri pe față apoi aplică crema ta hidratantă obișnuită.
Păstrează masca la frigider, într-un recipient închis ermetic, timp de maxim 5 zile.



Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod