Îți rozi unghiile? Iată ce ar trebui să faci

Multe persoane încep să își roadă unghiile în copilărie, însă acesta este un obicei care are tendința să rămână și la maturitate și s-ar putea să te întrebi ce ai putea face ca să nu îți mai rozi unghiile.
Rosul unghiilor poate crea dependență și este un proces destul de greu de oprit. Dacă nu mai suporți să-ți strici unghiile, să le agăți în orice și să nu poți să-ți faci o manichiură, iată cum poți să eviți rosul unghiilor!

5 modalități care te împiedică să îți rozi unghiile


1. Află care sunt cauzele


Încearcă să fii atentă atunci când începi să-ți rozi unghiile, pentru a observa dacă există vreo situație sau vreun factor care declanșează rosul unghiilor. Unele persoane fac acest lucru din plictiseală sau anxietate.
În momentul în care îți dai seama care este cauza, poți găsi o strategie pentru a combate rosul unghiilor.

2. Taie-ți unghiile


Taie-ți mereu unghiile, însă nu cu dinții, ci cu unghiera. Dacă lași mai puține tentații la vedere, îți va fi mai greu să-ți rozi unghiile. Pe lângă problemele care apar la nivelul unghiilor atunci când îți rozi unghiile, îți deteriorezi și dinții. 

3. Aplică ojă sau lac de unghii


Atunci când îți faci manichiura, nu ai vrea să riști să o strici rozându-ți unghiile. Încercă să aplici un strat nou de lac de unghii în fiecare săptămână, pentru a te ajuta să reziști tentației de a-ți roade unghiile.
Iar dacă îți permite bugetul, investește în manichiura cu gel.

4. Înlocuiește prostul obicei cu unul bun


Ai putea să scapi de obiceiul de a-ți roade unghiile prin înlocuirea acestuia cu un obicei care te face să te simți bine. Încearcă să găsești activități care îți țin mâinile ocupate. De exemplu, joacă-te cu o minge de stres, care poate calma tensiunea musculară și reduce stresul. Unele persoane încearcă să renunțe la acest obicei prost treptat. De exemplu, se gândesc că pot roade orice unghie, exceptând unghia degetelor mici, în prima săptămână.
Iar în săptămânile următoare numărul unghiilor care pot fi roase scade.

5. Aplică o soluție amară pe unghii


Când simți că orice altă metodă a dat greș, este timpul să apelezi la ajutorul unei soluții amare, pentru a opri rosul unghiilor. Poți întreba la farmacie ce soluții amare pot fi ingerate în condiții de siguranță. Există anumite produse care pot fi aplicate peste lacul de unghii, o dată la două zile, iar gustul acestor soluții te va face să regreți apropierea mâinilor de gură.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod