Frumusețe: 7 obiceiuri proaste de care trebuie să scapi dacă vrei un ten frumos

Nu cred că există o femeie care să nu-și dorească un ten fără imperfecțiuni, sănătos, strălucitor, radiant. Cu alte cuvinte, toate ne dorim o piele perfectă.

Nu cred că există o femeie care să nu-și dorească un ten fără imperfecțiuni, sănătos, strălucitor, radiant. Cu alte cuvinte, toate ne dorim o piele perfectă. Cele mai multe dintre noi avem ritualuri de îngrijire pe care le respectăm cu sfințenie tocmai pentru ca tenul nostru să arate impecabil.

Însă, cuprinse de "febra" procedurilor de înfrumusețare uităm să fim atente și le ce dăunează tenului. Așa că, îți prezentăm mai jos 7 obiceiuri proaste, pe care mai toate dintre noi le avem, și de care trebuie să scăpăm cât mai repede dacă ținem la frumusețea tenului nostru.

Telefonul mobil, o sursă de bacterii
Vorbitul la telefonul mobil a devenit un obicei nelipsit din rutina noastră zilnică. Orice femeie își petrece câteva ore bune pe zi vorbind la telefon, în interes de serviciu sau în interes personal.

Cert este faptul că mobilul a ajuns să stea "lipit" de fața noastră mai toată ziua. Însă, de fiecare dată când vorbești al telefon, și implicit îți atingi fața cu el, toți microbii ajung pe pielea ta. Și crede-mă, pe telefonul tău mobil sunt foarte mulți microbi! Așa că, încearcă să folosești cât mai des căștile.

Exfoliere în mod abuziv

Toate vrem un ten care să strălucească de sănătate. De aceea, apelăm la exfoliere. Un procedeu benefic tenului nostru, care ne ajută să scăpăm de celulele moarte. Însă, atunci când îți exfoliezi tenul prea des îți "obligi" pielea să producă și mai mult sebum și astfel creezi un dezechilibru. Un ten gras are nevoie de o exfoliere pe săptămână, în timp ce un ten uscat se "mulțumește" cu una la două săptămâni.
 
Îți atingi fața mereu
Un alt obicei foarte prost, din categoria celor mai proaste obiceiuri, este să-ți atingi mereu fața.

De cele mai multe ori, o faci fără să conștientizezi. Ai putea să faci un exercițiu: să încerci să numeri de câte ori îți atingi fața, cu mâinile nu tocmai curate, într-o anumită perioadă de timp. De fiecare dată, mâinile tale îți "transferă" o cantitate însemnată de microbi.În aceeși categorie intră și obiceiul de te juca cu părul (grăsimile și impuritățile de pe păr se vor depune pe față).
 
Produse inadecvate pentru tipul tău de tău
Dacă vrem să ne bucurăm de proprietățile produselor cosmetice, este foarte important să le folosim pe acelea destinate tipului nostru de ten. Trebuie să știi că atunci când folosești cosmetice neadecvate riști ca tenul tău să aibe de suferit. De aceea, ai grijă la ce produse îți cumperi, iar dacă nu ești sigură de tipul de ten pe care îl ai, cere ajutorul unui dermatolog.

Cosmetice expirate
Pe principiul: "ce rău poate să-mi facă?", uneori mai folosim cosmetice sau machiaje care au expirat, dar pe care nu ne lasă sufletul să le aruncăm. Însă, înainte să-ți aplici produse expirate pe față ar trebui să știi că ingredientele expirate pot provoca iritații. Mai mult, machiajele vechi sunt pline de bacterii care pot provoca infecții.
 

Accesoriilor de machiaj la control
Ne-am obișnuit să folosim bureței, pensule și alte accesorii care ne ajută să obținem un machiaj impecabil. Dar cât de curate sunt aceste ustensile? Te-am pus pe gânduri? Pensulele tale poartă bacterii pe care ți le "întinzi" pe față ori de câte ori te machiezi. Așa că, dezinfectează-le măcar o dată pe lună.

Prea multe băi de abur
Multe femei au un mic ritual de îngrijire pentru acasă.

Băi de abur cu diferite ceaiuri, urmate de o exfoliere cu mălai. Un procedeu foarte sănătos și deloc greșit. Însă, dacă aplelați la această metodă prea des tenul tău se va usca și se va irita. Așa că, poți recurge la micul tău ritual "home made" de cel mult două-trei ori pe lună. 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Andreea V pe 31 Ian 2013, 13:29
    Exfoliere excesiva

    La partea cu exfolierea tin sa mentionez ca, pentru noi, cele care folosim zilnic fondul de ten avem nevoie mult mai des de exfoliere, pentru ca oricat ne-am demachia, rezultatul nu se compara cu cel obtinut cand facem un gomaj. Eu folosesc o data la 2-3 zile un exfoliant de la ren care este bland, natural dar eficient . L-am luat de pe skinmagia si este pe baza de jojoba.

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod