Cum să elimini pungile de sub ochi și efectul de față umflată după o noapte de petrecere

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești după o noapte de petrecere și să observi atunci când te privești în oglindă că fața ta este umflată și că ai pungi sub ochi?
Nu ar trebui să te surprindă. Este o problemă cu care se confruntă cei mai mulți dintre noi. De vină sunt alimentele bogate în sare, zahăr sau grăsimi pe care le consumăm adesea la mese festive, dar și băuturile alcoolice care sunt servite de obicei la astfel de evenimente. Din fericire, există soluții rapide. Iată ce să faci ca să scapi de efectul de față umflată:

Spală-te pe față cu apă rece

Una dintre cele mai eificiente metode de a elimina efectul de față umflată este aceea de a te spăla pe față cu apă foarte rece, imediat după ce te-ai trezit. Nu doar că te ajută să te trezești la realitate instant, dar reduce imediat efectul de față umflată prin contractarea capilarelor și stimularea circulației sanguine la nivelul pielii.
Excesul de apă din țesuturi este eliminat, iar pielea va căpăta o strălucire naturală.

Fă-ți un masaj limfatic

Poate că sună complicat să-ți faci un masaj limfatic, dar este destul de simplu. Tot ce trebuie să faci este să folosești degetele arătător și mijlociu pemtru a realiza un masaj circular pe fiecare parte a feței, dinspre linia maxilarului către frunte. În acest fel circulația limfatică va fi stimulată, iar excesul de apă și toxinele din țesuturi vor fi eliminate.

Încearcă rolele de masaj

Aceste dispozitive pentru înfrumusețare au devenit foarte populare în ultimii ani datorită beneficiilor pe care le au pentru sănătate. Rolele pentru masaj facial pot fi de mai multe tipuri, de la cele din cauciuc, cu mici zimți care masează pielea, și până la cele din metal, cu efect răcoritor sau din jad, o piatră prețioasă folosită de mii de ani în medicina tradițională chineză.
Masajul realizat cu o rolă facială stimulează circulația sanguină, dar și pe cea limfatică și te ajută să scapi rapid de aspectul de față umflată.

Folosește pernuțe pentru ochi

Probabil ai văzut fotografii cu vedete purtând acele mici pernuțe umplute cu lichid așezate sub ochi. Sunt invenții extrem de utile, pentru că au în interiorul lor un lichid care se răcește după ce este pus la frigider și care ajută la răcorirea și astfel la stimularea circulației în zona de sub ochi. Cearcănele și pungile de sub ochi sunt în acest fel reduse rapid. Dacă nu ai astfel de pernuțe, poți improviza folosind două pliculețe de ceai umezite și păstrate la frigider.

Încearcă o mască pe bază de cafea

Cafeaua este recunoscută pentru efectul său diuretic, devenind în acest fel un remediu eficient pentru a elimina efectul de față umflată cauzat de retenția de apă. Dar secretul nu este doar să o bei, ci să o folosești pe post de mască.
Aplică zațul de cafea pe ten și masează delicat pielea. Lasă-l să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește-te cu apă rece.

Apelează la trucuri de machiaj

Puțină pudră bronzantă aplicată pe frunte, sub pomeți și sub linia maxilarului va crea un efect vizual de subțiere a feței, ceea ce va reduce aspectul de față umflată. Aceste trucuri de machiaj te vor ajuta să maschezi retenția de apă la nivelul feței, cel puțin până când aceasta se va diminua în mod natural, de-a lungul zilei.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod