Crezi că ai tenul gras? Luciul ar putea fi semnul deshidratării

Este foarte dificil să-ți dai seama care este tipul tău de piele dacă nu mergi la dermatolog și multe femei nu-și clasifică tenul corect. În loc să consideri că luciul care te deranjează înseamnă că ai tenul gras, mai bine cercetează starea pielii cu atenție.
Pielea este foarte vulnerabilă la orice schimbare atât în cadrul ritualului de îngrijijire, cât și în ceea ce privește echilibrul emoțional sau mediul în care îți petreci majoritatea timpului. Dacă luciul inestetic apare din ce în ce mai des și ți se pare că nu poți face față nici măcar cu ajutorul pudrei să știi că nu înseamnă neapărat că ai tenul gras. Poate fi o greșeală să-ți clasifici pielea în acest mod pentru că uneori luciul semnifică de fapt deshidratarea pielii.

 
Ce este pielea deshidratată?

În ciuda opininei generale, pielea deshidratată nu va avea întotdeauna un aspect aspru sau crăpat. „Pielea deshidratată poate fi grasă, mixtă sau normală. În momentul în care orice tip de ten nu obține suficientă apă va apărea senzația de piele care ține. Cu toate acestea, pielea ar putea produce în continuare sebum, fiind necesară o analiză atentă pentru a determina care este starea tenului”, explică dr.
Patricia Boland, dermatolog. Pielea deshidratată este o afecțiune diagnosticată frecvent, care nu afectează tipul de bază al pielii, ci semnifică scăderea dramatică a conținutului de apă de la nivelul epidermei.
 „Este posibil să ai impresia că ai tenul gras pentru că pielea va produce sebum în exces pentru a compensa lipsa hidratării optime. Este o greșeală care te poate determina să alegi produse de îngrijire care vor agrava problema. În general, persoanele care suferă de acnee au tendința să-și deshidrateze pielea mult mai des pentru că folosesc produse agresive, care elimină uleiurile naturale care formează stratul de protecție al pielii”, spune dr. Boland.

 
Cum îți poți da seama dacă pielea ta este deshidratată?

Semnele caracteristice care îți arată că ai pielea deshidratată sunt:
- aspectul tern;
- senzația de piele care strânge;
- sensibilitatea extremă, de exemplu înroșirea după orice produs cosmetic utilizat;
- zonele aspre;
- cearcănele accentuate;
- liniile fine de deshidratare.
„Dacă pielea este deshidratată este posibil și să se descuameze în zonele mai uscate”, spune dr. Boland.
Este, însă, posibil și să fie foarte uleioasă în același timp. 

 
Cum determini dacă este vorba despre deshidratare sau ten gras

 
Pentru a-ți putea da seama care este diferența între tenul gras și cel lucios din cauza deshidratării dr. Boland îți recomandă următorul test în 3 pași:

 
1. Verifică starea pielii

Dacă simți că te strânge în anumite zone este probabil să fie uscată, în timp ce tenul gras va fi lucios și strălucitor în mod uniform.

 
2. Examinează-ți porii

Cu toții avem pori vizibili indiferent de tipul de ten, dar mărimea lor și frecvența cu care se astupă îți pot arăta dacă ai tenul gras. Astfel, porii măriți și punctele negre în apropierea nasului sunt un indicator al tenului gras, în timp ce persoanele cu tenul uscat vor avea porii de mici dimensiuni.

 
3. Gândește-te cât de des trebuie să hidratezi pielea

Dacă ai tenul gras vei folosi o cantitate redusă de cremă, pe care o vei aplica mai rar, dar dacă ai tenul deshidratat vei simți nevoia să aplici crema de mai multe ori de-a lungul zilei pentru a menține confortul pielii. 
Dacă încă nu ești sigură ce fel de ten ai dr. Boland mai are un indiciu pentru tine: „Tenul gras va produce sebum de-a lungul întregii zile, în special în zona T, în timp ce pielea deshidratată va produce sebum în plus după ce folosești un produs de exfoliere sau un scrub care irită pielea”.

 
Care este soluția

Dacă ai pielea deshidratată este cazul să-ți modifici rutina de îngrijire. Dr.
Boland recomandă utilizarea unui produs de curățare cu acțiune blândă, urmat de un ser pe bază de acid hialuronic. „Este o metodă foarte eficientă pentru a reface echilibrul de hidratare al pielii și a o menține catifelată. Păstrează la birou un spray hidratant pentru a combate uscarea provocată de aerul condiționat. Poți încerca și un masaj cu ulei de rodie o dată pe săptămână sau compresele cu ceai de mușețel. În ceea ce privește stilul de viață cafeina și alcoolul sunt principalii factori care provoacă deshidratarea pielii”, spune dr. Boland.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod