Tratament unghii

6 trucuri pentru hrănirea şi protejarea unghiilor

Unghiile fragile şi îngălbenite sunt coşmarul multor femei. Orice ai face, te trezeşti cu o unghie ruptă, care e atât de deranjantă!

Iată câteva trucuri simple pentru întărirea şi protejarea unghiilor:


Băi cu ulei de măsline sau ulei de ricin

Acesta este un truc foarte simplu şi eficient pentru a-ţi proteja unghiile. Poţi face cea mai simplă şi ieftină mască acasă. Uleiul de măsline e foarte bun pentru unghiile fragile, un ingredient natural pentru hidratare şi întărire care conţine o mulţime de vitamine, Toarnă puţin ulei de măsline într-o ceaşcă, umezeşte o dischetă demachiantă şi înmoaie-ţi unghiile. Pastrează uleiul pe ele timp de cel puţin 20 de minute.
Apoi spală-te pe mâini cu săpun. Dacă repeţi acest lucru de 3 ori pe săptămână, vei vedea diferenţa. Dacă doreşti, poţi utiliza ulei de ricin în locul celui de măsline, este la fel de eficient.

Vitamina E

Vitamina E este esenţială pentru corpul uman. Întăreşte organismul, oasele, părul, unghiile şi, de asemenea, hidratează pielea, apărând-o de radicalii liberi. Cel mai bine este să cumperi capsule de vitamina E. Ele sunt de obicei vândute în farmacii şi magazinele naturiste. Vei avea nevoie doar de una în acest scop. Foloseşte o sticluţă de lac de unghii goală pentru a turna conţinutul unei capsule de vitamina E.
Încearcă să îţi dai unghiile frecvent cu acest preparat şi vei vedea o îmbunătăţire.

Trucul cu usturoi

Usturoiul este un anti-bacterian perfect. Te va proteja de orice ciupercă sau substanţă toxică care ar putea afecta sănătatea unghiilor. Pentru a face acest lucru, este nevoie să tai un căţel de usturoi pe jumătate şi să faci un masaj delicat seara pe unghii, inclusiv pe cuticulele laterale. Apoi, spală-te cu un săpun blând, cum ar fi cel pentru copii, care asre, de asemenea, componente antimicrobiene. Dacă te speli bine, nu va fi miros de usturoi.

Truc pentru unghii puternice

Este foarte uşor să îţi prepari singură o mască pentru ca unghiile tale să devină puternice şi sănătoase.
Amestecă bine o linguriţă de papaya, gălbenuşul de la un ou, puţină lămâie şi 5 linguriţe de lapte, iar apoi înmoaie degetele în acest amestec timp de cel puţin 10 minute. Dacă repeţi această procedură de două ori pe săptămână, vei obţine rezultate excelente.

Coada-calului

Acest truc este genial pentru întărirea, îngrijirea şi hrănirea unghiilor. Fierbe patru fire de coada-calului şi lasă la infuzat. Când se răceşte lichidul, ţine degetele în el cel puţin 15 minute. Repetă procedura de două ori pe săptămână.

Lămâie şi ulei de migdale

În acest caz, ai nevoie de de sucul de la o jumătate de lămâie, la care se adaugă o lingură de zahăr.
Înmoaie degetele în acest amestec timp de 10 minute. După aceea, ia o dischetă de bumbac şi umezeşte-o cu puţin ulei de migdale, iar apoi şterge toate unghiile.

Sursă: steptohealth
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod