6 măşti cu ingrediente naturale pentru a avea un ten perfect

Măştile cu ingrediente naturale sunt benefice pentru sănătatea tenului, dar şi pentru a împiedica apariţia prematură a ridurilor. Află de la Dr. Oz care sunt cele mai eficiente ingrediente!

Măştile cu ingrediente naturale sunt benefice pentru sănătatea tenului, dar şi pentru a împiedica apariţia prematură a ridurilor. Află de la Dr. Oz care sunt cele mai eficiente ingrediente!

 

1. Masca cu făină de orez şi lapte de soia

Făina de orez conţine ceramide care accelerează producţia de colagen şi face pielea mai suplă. Orezul folosit ca ingredient cosmetic ajută la prevenirea ridurilor, hidratează şi redă strălucirea pielii.

Ingrediente

  • 6 linguri de făină de orez
  • 5 linguri de lapte de soia.


Se amestecă ingredientele până vei obţine o pastă cremoasă pe care să o aplici pe faţă. Se lasă să acţioneze timp de 20 de minute, după care se masează delicat pielea pentru a îndepărta celulele moarte. După exfoliere, se spală faţa cu apă călduţă.

Avantajul acestei măşti este acela că se potriveşte oricărui tip de ten, potrivit specialistului. Astfel că, dacă ai tenul gras, făina de orez va absorbi excesul de sebum, iar dacă ai tenul cu tendinţă de uscare nu vei obţine un efect astringent.


2. Masca Cleopatra

Această combinaţie de fructe, miere şi iaurt va lăsa tenul proaspăt şi revigorat.

Ingrediente

  • 1 lingură de cireşe, fără sâmburi
  • 1/4 ceaşcă cu bucăţi de ananas proaspăt
  • 2 linguri de afine
  • 1/2 de banană
  • 2 linguri de miere de albine naturală
  • 2 linguri de iaurt.


Mixează toate ingredientele în robotul de bucătărie până obţii o pastă pe care să o aplici pe faţă. Se lasă să acţioneze 5-10 minute, după care se îndepărtează masca cu apă călduţă.


3. Mască cu banane

Pe lângă efectul intens hidratant, această mască va reda strălucirea tenului.

Ingrediente

  • un sfert de banană
  • 1 linguriţă de miere de albine naturală
  • 1/4 ceaşcă cu iaurt.


Se mixează toate ingredientele şi se aplică mască pe faţa curată. Se lasă să acţioneze 15 minute, după care se îndepărtează cu apă rece.

 

4. Mască cu miere de albine şi argilă verde


Această combinaţie de ingrediente stimulează eliminarea toxinelor şi întinereşte tenul.

Ingrediente

  • 2 linguri de miere de albine naturală
  • 1 lingură de argilă verde
  • 2 picături de ulei esenţial de lavandă (opţional)
  • apă, cât să obţii o pastă.


Se amestecă bine ingredientele şi se aplică pe faţa curată, evitându-se zona ochilor. Se lasă să acţioneze 15 minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă.


5. Mască cu lămâie şi lapte

Combinaţia dintre lămâie, lapte şi coniac are un efect exfoliant asupra tenului, îmbunătăţindu-i vizibil aspectul şi reducând riscul de apariţie a ridurilor premature.

Ingrediente

  • 1 cană de lapte
  • 2 linguriţe cu zeamă de lămâie
  • 1 lingură de coniac.


Combină ingredientele şi aplică pe faţă această mască. Las-o să acţioneze câteva minute, până se usucă, după care îndepărtează cu apă călduţă.


6. Mască cu argilă şi aloe vera


Argila verde din compoziţia acestei măşti activează circulaţia sanguină, curăţă şi tonifiază tenul.

Ingrediente

  • 1 lingură cu argilă verde
  • 1 1/2 lingură cu gel de aloe vera
  • 3 linguriţe cu apă de trandafiri organică
  • 3 picături de ulei esenţial.


Combină ingredientele şi adaugă apă de trandafiri până vei obţine o pastă cremoasă. Se aplică pe faţa curată, se lasă să se usuce, după care se îndepărtează cu apă călduţă.
 

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mary pe 3 Iun 2012, 20:50
    cosi

    vreau sa-mi dati idei de masti sa scap de cosi sa am tenu curat

    0
    0

  • catalina pe 1 Iun 2012, 17:55
    masca pentru ten

    eu folosesc masca cu argila si ulei de masline si este buna..sus sunt recomandate multe masti care nu si le-ar permite oricine,pe cand cea cu argila si ulei de masline este maqi comuna...sau miere galbenus de ou zeama de lamaie lasi 10 min si speli cu apa calduta si ultima data cu apa rece,atentie:mastile sunt pentru ten uscat!!

    1
    0

  • irina pe 31 Mai 2012, 18:07
    porii deschisi

    madalina, masca cu miere si argila e parfecta pentru porii deschisi, dar ai grija dupa aceasta procedura sa speli fata cu apa rece sau gheata.

    2
    0

  • madalina pe 31 Mai 2012, 13:18
    tip de masca faciala

    ce tratament ar fi bun pentru pori deschisi???

    2
    0

  • carmen pe 31 Mai 2012, 00:47
    dermatolog

    mastile sunt foarte bune, dar daca din pacate ai probleme cu tenul nu te rezolva :) eu am scapat de probleme cu ajutorul dr Monica Darmanescu (delta hospital), pe care o recomand cu toata increderea :)

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod