6 cosmetice pe care nu trebuie să le împarți. Descoperă riscurile!

Nu stai o secundă pe gânduri atunci când o prietenă îți cere un fard împrumut? Află care sunt cosmeticele pe care nu ar trebui să le împarți niciodată

Rujurile, gloss-urile sau balsamul de buze

Orice produs cosmetic care îți atinge buzele nu se împrumută niciodată! Fie că este vorba de rujuri, glossuri, balsam de buze sau creion de contur. Dacă sunt folosite și de altcineva în afară de tine, pot fi contaminate cu virusuri și bacterii care vor fi apoi transferate pe buzele tale la prima aplicare. Te poți contamina în acest fel cu virusul Herpes simplex, dar și cu virusul hepatitei A, B sau chiar C, dacă persoana căreia i-ai împrumutat produsul cosmetic are o leziune la nivelul buzelor. Nu testa niciodată rujurile tester din magazine direct pe buze!

Creionul dermatograf

Pentru că se aplică pe mucoasa ochiului, creionul dermatograf este un alt produs cosmetic pe care nu ar trebui să-l împarți cu prietenele tale. Prin intermediului lui se pot transmite bacterii care provoacă infecții la nivelul ochilor, cel mai des întâlnită fiind conjunctivita.
De asemenea, fardurile de pleoape și aplicatoarele acestora nu ar trebui împrumutate niciodată.

Pensulele pentru machiaj

Dacă îți împrumuți pensulele pentru machiaj, riști ca acestea să fie contaminate cu bacterii sau virusuri care îți pot cauza foarte multe neplăceri. De la bacterii care provoacă forme grave de acnee și pâna la ciuperci care îți afectează serios pielea, toate acestea se pot transmite prin folosirea la comun a unei pensule de machiaj. Chiar și în cazul în care nu ai împrumutat niciodată pensulele pentru machiaj, este obligatoriu să le speli des cu săpun antibacterian și apă fierbinte și să le lași la uscat. Iar dacă apelezi la serviciile unui makeup artist, întreabă dacă pensulele au fost dezinfectate înainte de a începe machiajul.

Batonul corector

Folosit pentru a ascunde coșurile și imperfecțiunile tenului, batonul corector nu ar trebui împrumutat niciodată! Pentru că unele persoane îl aplică direct din tub pe piele, riscurile ca acesta să se contamineze cu bacterii care provoacă infectarea porilor sunt foarte mari. Este valabil și în cazul corectorului lichid, prevăzut cu pensulă de aplicare.

Antiperspirantul și deodorantul stick sau roll-on

Aceste produse de îngrijire personală se aplică direct pe piele, la subraț, o zonă a corpului cu piele sensibilă. Fiind un loc umed și unde temperatura este mai mare decât în restul corpului, zona de subraț este locul ideal pentru dezvoltarea bacteriilor sau ciupercilor.
De aceea, este un adevărat pericol pentru sănătatea să le împrumuți altor persoane deodorantul sau antiperspiratul stick sau roll-on.

Ceara pentru epilare

Kit-urile pentru epilare cu ceară caldă care pot fi folosite acasă au devenit tot mai populare în ultima perioadă. Dar spre deosebire de ceara refolosibilă din saloanele cosmetice, care este încălzită la temperaturi foarte mari pentru a fi sterilizată, epilatoarele cu ceară pentru acasă nu au această funcție. Iar dacă împrumuți acest aparat pietenelor tale, riști să ai de-a face cu probleme serioase de sănătate. Pot fi transmise ciuperci, virusuri sau bacterii precum stafilococul auriu, herpes simplex sau virusul HPV.
Același lucru este valabil și în cazul epilatorului electric sau a aparatului de ras, acesta din urmă fiind și mai periculos prin faptul că poate transmite inclusiv virusul HIV sau virusul hepatitei C.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod