5 tratamente naturale cu cafea pentru ten perfect și păr strălucitor

Cafeaua conține numeroase substanțe active care au efecte benefice asupra pielii și părului. Nu este o coincidență că este folosită pentru a trata căderea părului sau celulita.

Iată cinci tratamente naturale pe bază de cafea pentru păr și piele:

 

Mască exfoliantă cu cafea


Cafeaua este un exfoliant natural, excelent pentru eliminarea celulelor moarte de piele. Stimulează producția de colagen și are un rol antiinflamator. După o mască relaxantă cu cafea, pielea feței și a gâtului va fi catifelată și hidratată.

Ingrediente:

150 grame de cafea măcinată
200 grame de zahăr brun
3 linguri cu ulei de măsline

Amestecă toate ingredientele într-un borcan cu capac. Dacă masca are o consistență prea groasă, mai poți adăuga puțin ulei sau miere. Ar trebui să fie ușor de întins pe piele. Aplică masca într-un strat subțire pe față și gât. Masează delicat pielea în timp ce aplici. Lasă masca să acționeze timp de zece minute, apoi clătește-te cu apă călduță.
Păstrează borcanul bine închis la frigider și aplică masca o dată pe săptămână.

Scrub cu cafea pentru buze


Pielea uscată și crăpată a buzelor nu doar că le afectează aspectul, dar îți oferă și o senzație neplăcută de usturime. Este o problemă cu care ne confruntăm în special în sezonul rece, când vântul și frigul provoacă uscarea și crăparea buzelor. Pentru a evita această problemă este necesar să elimini pielea moartă de pe buze și să le hidratezi intens. Iată cum să-ți faci un scrub cu cafea pentru buze:

Ingrediente:

1 linguriță cu cafea măcinată
2 lingurițe cu ulei de măsline, cocos sau oricare alt ulei natural preferi

Amestecă bine ingredientele astfel încât să obții o pastă consistentă. Aplică scrub-ul pe buze și masează delicat, cu mișcări circulare. Folosește scub-ul de trei ori pe săptămână și aplică de fiecare dată un balsam după ce ai exfoliat buzele.

Șampon cu cafea pentru stimularea creșterii părului


Cofeina conținută de cafea este un ingredient excelent pentru stimularea creșterii părului. Stimulează circulația sanguină, ceea ce contribuie la fortifierea foliculilor de păr.
În același timp are rol antioxidant și antiinflamator fiind benefică pentru scalp și poate reda strălucirea părului degradat.

Ingrediente:

șampon 
5 linguri cu cafea instant
5 linguri cu apă

Folosește un șampon cât mai natural, de preferat unul pentru bebeluși. Încălzește apa și adaugă cafeaua instant. Amestecă bine până când toată cafeaua instant este complet dizolvată. Toarnă cafeaua dizolvată peste șampon, cu ajutorul unei pâlnii. Pune capacul și agită bine. Lasă șamponul să stea timp de două ore înainte de a-l folosi. Spală-te pe cap cu acest șampon așa cum o faci în mod normal. Lasă-l să acționeze timp de cinci minute înainte de a te clăti.

Tratament pentru cearcăne


Stresul și oboseala sunt cauze comune ale apariției de pungi și cearcăne sub ochi. Acestea îți dau un aspect obosit și te fac să pari mai în vârstă.
Există un tratament foarte simplu pe care îl poți încerca. Ai nevoie de doar  două ingrediente: cafea și un cartof. Cafeaua stimulează circulația sanguină și producția de colagen, în timp ce cartoful are rol antiinflamator, reducând aspectul de ochi umflați.

Ingrediente:

1/4 cană cu cafea concentrată, fără zahăr
2 felii de cartofi

Înmoaie cele două felii de cartof în cana cu cafea. Lasă feliile în cafea timp de două minute, apoi scurge-le. Pune feliile pe ochi și lasă-le să acționeze timp de 20 de minute. 

Tratament anticelulitic cu cafea 


Cafeaua este eficientă în tratarea celulitei datorită capacității sale de a stimula circulația sanguină. Ajută la eliminarea excesului de apă din țesuturi, ceea ce estompează aspectul de coajă de portocală. 

Ingrediente:

5 linguri de cafea măcinată
3 linguri de ulei din germeni de grâu
folie alimentară din plastic

Amestecă cele două ingrediente pentru a obține o pastă consistentă.
Aplică amestecul pe zonele corpului afectate de celulită - picioare, abdomen, brate etc. Înfășoară cu folie alimentară, fără să strângi prea tare, și lasă tratamentul să acționeze timp de 30 de minute. Îndepărtează folia din plastic și masează zona cu mișcări circulare, timp de cinci minute apoi clătește-te cu apă caldă.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod