Părul tău: Scapă-l de traumele provocate de anotimpul rece

Anotimpul rece îşi lasă amprenta asupra podoabei capilare, părul putând să îşi piardă strălucirea, să devină casabil şi să cadă foarte uşor. Căderea părului trebuie diagnosticată de către medicul dermatolog pentru un tratament eficient.

Anotimpul rece îşi lasă amprenta asupra podoabei capilare, părul putând să îşi piardă strălucirea, să devină casabil şi să cadă foarte uşor. Căderea părului trebuie diagnosticată de către medicul dermatolog pentru un tratament eficient.

Din fericire, părul este singura anexă a pielii care are capacitatea de a se regenera permanent.

Regenerarea părului

 

Părul îşi schimbă textura şi aspectul în cursul procesului de îmbătrânire. Căderea părului este un fenomen normal şi este însoţită de regenerare, ciclurile de dezvoltare ale firului de păr survenind periodic după o scurtă pauză de “odihnă” a rădăcinii.



Există situaţii care schimbă raportul dintre puterea de regenerare şi viteza de cădere, consecinţa fiind faptul că podoaba capilară se răreşte. Una dintre aceste situaţii este menopauza când textura se modifică, părul îşi schimbă culoarea si devine alb, se îngraşă sau se usucă excesiv. Iarna este o perioadă foarte dificilă pentru păr din cauza temperaturilor scăzute şi a contactului cu căciula ori fularul.

De ce ne cade părul?


Diagnosticul corect al circumstanţelor în care cade părul ne ajută să luăm măsurile terapeutice corecte. Acest lucru se realizează prin analize pentru a verifica starea de sănătate şi pentru descoperirea afecţiunilor care pot influenţa aspectul părului.

Analiza firului de păr sau a rădăcinii acestuia este necesară doar într-un număr redus de situaţii.

“Alopecia androgenetică apare atât la barbat cât şi la femeie şi se caracterizează prin rărirea părului în creştetul capului din cauza acţiunii unei enzime, 5-alfa-reductaza, care acţionează la rădăcina firelor de păr din această zona. Alegerea corectă a tratamentului îmbunătăţeşte semnificativ rata de regenerare pilară, tratamentul fiind diferit la femeie faţă de bărbat”, declară dr. Leventer, medic dermatolog şi directorul Clinicii Dermastyle.

Sfatul specialistului: Tratamentul cauzei căderii părului


Mezoterapia se recomandă doar în căderea părului care nu poate fi controlată prin metode neinvazive (pastile, vitamine sau soluţii). Se foloseşte un amestec de substanţe medicamentoase, vitamine şi antioxidanţi injectabili, care sunt introduse în piele cu ajutorul unui sistem multiac şi care stimulează creşterea părului şi microcirculaţia la nivelul scalpului.

Rezultatele sunt vizibile după un minim de 10 şedinţe.

Pentru un păr frumos, specialiştii recomandă:

 

  • Periază-ţi părul înainte de a-l spăla. În acest fel vei îndepărta o parte din impurităţi;
  • Masează-ţi uşor scalpul pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui;
  • Clăteşte-l bine pentru a îndepărta şamponul;
  • Nu folosi la spălat apă fierbinte;
  • Dacă timpul îţi permite, lasă părul să se usuce natural. În acest fel se va păstra hidratat şi va avea un aspect mai sănătos;
  • Nu folosi peria decât atunci când este uscat. Părul umed este mai fragil şi poate fi rupt uşor.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod