O nouă tehnică: Ce se întâmplă dacă folosești întâi balsam și apoi șampon?


Ordinea în care folosești produsele atunci când te speli pe cap este cât se poate de clară: șampon, balsam și apoi mască, dacă este cazul.
Dar pentru cele care au părul fin și rar, aplicarea balsamului este echivalentă cu renunțarea completă la volum. Este cunoscut faptul că balsamul hidratează, protejează și fortifică firele de păr, dar în același timp poate reduce semnificativ volumul prin faptul că îți face părul mai moale. 

Tocmai din această cauză a apărut trendul folosirii produselor în ordine inversă: întâi balsam și apoi șampon. Dar cât de eficientă este o astfel de tehnică?

Dacă ai părul fin și nu vrei să îi pierzi volumul, dar nici să devină deteriorat din lipsa hidratării, atunci metoda inversă de spălare pe cap este ideală pentru tine. Este o variantă excelentă de a a-ți hrăni firele de păr, a le oferi strălucire și protecție fără a renunța în schimbul lor la volum. 

Pentru că balsamul se poate depune pe firele de păr cu scopul de a le proteja, este posibil să le și îngreuneze, ceea ce reduce semnificativ volumul. De aceea merită să încerci metoda inversă de spălare pe cap. Umezește-ți părul așa cum faci de obicei înainte de a te spăla, dar în loc să aplici șampon, aplică prima dată balsam. Lasă-l să acționeze timp de câteva minute, apoi clătește-te.
Folosește după aceea șamponul, care va curăța părul și va îndepărta excesul de sebum, dar și de substanțe care îți încarcă firele de păr.

Această tehnică este utilă chiar dacă nu te confrunți cu părul fin sau rar. Este o metodă revoluționară prin care îți hidratezi părul și îi oferi protecția de care are nevoie, dar în același timp îl cureți eficient de cosmeticele care ar putea să-l încarce.

Poți folosi metoda inversă de spălat pe cap și în cazul în care părul tău are tendință de îngrășare. Este cunoscut faptul că balsamul sau masca de păr stimulează producția de sebum și accelerează îngrășarea părului. Ca să nu mai fii nevoită să te speli foarte des pe cap, folosește întâi balsamul, apoi șamponul, iar părul tău va rămâne mult mai curat.

În cazul în care ai părul uscat, decolorat sau foarte deteriorat, tehnica inversă de spălare pe cap nu este o opțiune bună pentru tine. Părul tău are nevoie de hidratare intensă și de substanțe care să-i ofere protecție și după spălare, iar dacă folosești prima dată balsamul și apoi șamponul vei îndepărta acel strat protector esențial pentru firele degradate. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod