Cum repari vârfurile despicate fără să le tai?


Cu siguranță nu te încântă deloc să vezi că ai vârfuri despicate exact când vrei să realizezi o coafură nouă sau doar să-ți lași părul liber. Nu mai lăsa firele să se rupă sau să devină foarte subțiri, ci aplică remediile utile care vor reda strălucirea și rezistența părului tău.
Vârfurile despicate sunt o problemă des întâlnită și de multe ori ai putea fi tentată să crezi că o tunsoare scurtă este singura ta șansă de a avea un look îngrijit. Dacă te vei gândi la cât de mulți factori este expus părul tău în fiecare zi vei realiza că are nevoie de ajutor pentru a rămâne mătăsos și elastic. În loc să te îndrepți spre foarfecă mai bine aplică remediile naturale care neutralizează vârfurile despicate stresante și îți dau multă încredere în tine.

 
Principalele cauze ale vârfurilor despicate sunt:

- expunerea excesivă la căldură, poluare sau praf;
- spălatul prea des cu șampoane agresive;
- utilizarea frecventă a plăcii de îndreptat părul sau a ondulatoarelor;
- folosirea apei fierbinți la duș;
- tratamentele chimice, în special permanentul și decolorarea;
- expunerea la apa dură sau la cea cu un conținut ridicat de clor din piscine.

 
Iată la ce remedii poți apela pentru a elimina vârfurile despicate:

 
1. Gălbenușul de ou

Ouăle reprezintă o mască eficientă, care elimină firele rebele și dă strălucire părului. Gălbenușul de ou conține o cantitate ridicată de proteine, fortificând firele pe toată lungimea și prevenind despicarea vârfurilor. Funcționează ca un agent hidratant care redă textura bogată părului. Amestecă un gălbenuș de ou cu 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de ulei de migdale și ½ linguriță de miere. Aplică această mască pe toată lungimea părului, lasă să acționeaza 30-45 de minute, apoi clătește cu apă călduță.

 
2. Berea

Este la fel de util să aplici berea, cât și să o bei. Conține zahăr și proteine care refac foliculii deteriorați, reducând numărul de vârfuri despicate și prevenind apariția unora noi. De asemenea, berea adaugă volum și hidratează în profunzime.
După ce ți-ai șamponat părul clătește-te cu bere, lasă să acționeze 2-3 minute, apoi spală-te cu apă călduță.

 
3. Mierea

Are proprietăți vindecătoare și poate face minuni atât pentru sănătate, cât și în domeniul frumuseții.
Este un umectant, ceea ce înseamnă că previne pierderea elementelor nutritive, fiind ideală în cazul în care ai probleme cu scalpul uscat. În același timp va preveni și vârfurile despicate pentru că nu permite eliminarea substanțelor emoliente din păr și fortifică firele chiar de la rădăcină. Neutralizează mătreața și reduce manifestările problematice asociate cu eczema sau psoriazisul datorită efectului antimicrobian.
Nu folosi doar miere și apă pentru că părul tău va deveni lipicios și va fi greu să te clătești. Este mai bine să prepari o mască de păr din miere, smântână și ulei de măsline. Aplică masca pe toată lungimea părului, las-o să acționeze 25-30 de minute, apoi clătește părul cu apă călduță spre rece.

 
4. Mușețelul

Este un ingredient extraordinar pentru a scăpa de părul ciufulit, care se rupe sau se înnoadă ușor. Are un efect antiseptic și elimină celulele moarte de la rădăcina firelor, care pot încetini creșterea părului.
Folosirea frecventă a ceaiului de mușețel pentru podoaba capilară va fortifica firele și va reduce vârfurile despicate, în timp ce menține părul și scalpul curate, fără impurități.
Este foarte simplu să te clătești cu o cană de ceai de mușețel după ce ai folosit șamponul și uneori poți apela inclusiv la uleiul de mușețel pentru un masaj relaxant al scalpului.

 
5. Lintea neagră

Nu este utilă doar pentru felurile de mâncare, ci te poate ajuta inclusiv să neutralizezi vârfurile despicate. Lintea neagră este o sursă excelentă de proteine, acid folic, fosfor și fibre. Acidul folic asigură transportul oxigenului din sânge spre foliculii de păr, ameliorând textura și strălucirea podoabei capilare. Amestecă ½ cană de linte neagră pudră cu o linguriță de pudră de fenicul și 150ml de smântână. Aplică acest amestec pe tot părul, lasă să acționeze timp de o oră, apoi șamponează părul ca de obicei.  

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod