Ce tunsori și coafuri se poartă în primăvara 2020. Cele mai importante tendințe

Primăvara este anotimpul noilor începuturi, iar o schimbare de look este un pas important pentru a te reinventa în acest sezon. Descoperă ce tunsori și coafuri se poartă în primăvara 2020
Show-urile de modă pentru primăvară-vară 2020 ne oferă inspirație în materie de coafuri și tunsori care sunt în tendințe pentru acest sezon. Potrivit prezentărilor de modă, stilul retro inspirat de anii '70 va avea o influență puternică primăvara acesta, la fel și cărările adânci pe o parte sau coafurile decorate cu accesorii pentru păr. Iată care sunt principalele tendințe din această primăvară:

Aspectul de păr ud



Efectul wet-hair a dominat show-urile de modă pentru primăvară-vară și a putut fi observat în cadrul prezentărilor Chanel, Lanvin sau Carolina Herrera. Este un look care poate fi obținut cu ușurință indiferent de lungimea părului tău.
Tot ce îți trebuie este o cantitate generoasă de gel de păr pe care să-l aplici de la rădăcini până la vârfuri și să te pieptăni apoi cu o perie cu păr natural sau cu un pieptăn des. Aplică un spray pentru strălucire și fixează totul pulverizând puțin fixativ.

Coafuri inspirate de anii '70



Anii '70 au influențat puternic moda acestui sezon, iar acest lucru este valabil și în ceea ce privește coafurile. De la onduleuri texturate prezentate de Celine și până la părul creț de tip afro propus de Chanel, coafurile pentru acest sezon vor avea un look retro, dar cu o notă modernă. Un stil mai ușor de obținut este părul lung, drept, cu cărare pe mijloc.

Cărare adâncă pe o parte



Este timpul ca în acest sezon să încerci o cărare perfect dreaptă, pe o parte.
Cărările laterale au fost dominante în cadrul show-urilor de modă pentru primăvară-vară 2020. Modelele care au defilat pentru Chanel au purtat părul dat pe spate și cărare laterală. Tony Burch a propus coafuri inspirate de Prințesa Diana, iar Michael Kors a adus în prim-plan coafurile foarte lejere cu cărare laterală.

Cozi împletite



Prezentările de modă pentru acest sezon ne-au demonstrat că putem purta codițe împletite într-un mod interesant, fără să obținem un look de școlăriță. Codițele împletite au fost asociate cu costume sofisticate, sacouri cu linii bine definite și au fost prinse cu elastice de păr transparente.
Este o modalitate inedită de a adăuga un plus de prospețime și originalitate ținutelor tale de primăvară.

Coafuri accesorizate



De la perle la cristale, mărgele, funde, flori, bentițe și până la cocuri decorate cu clame, agrafe și clips-uri, sezonul acesta este fără îndoială unul al accesoriile statement pentru păr. Pot fi incluse cu succces în cadrul coafurilor pentru evenimente speciale, nunți, festivaluri muzicale și petreceri, astfel încât să transformi o coafură simplă într-una specială.

Cozile prinse la spate



Cozile prinse cât mai jos la ceafă au fost, de asemenea, o preferință importantă a hairstiliștilor care au colaborat cu casele de modă sezonul acesta.
Cozile joase au fost prinse în special cu accesorii șic, precum elastice de păr acoperite cu piele sau cu panglici negre. Este un stil foarte ușor de pus în practică. Tot ce trebuie să faci este să-ți întinzi părul cu placa și să alegi un accesoriu interesant pentru a-ți prinde coada cât mai jos la ceafă.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • RUSU ADRIAN pe 12 Feb 2020, 18:53
    DE INVATAT

    De invatat ptr gutzani

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod