Cum sa alegi balsamul de par

Ce balsam să alegi în funcție de tipul tău de păr. Sfaturile expertului

Balsamul este vital atunci când ai părul creț sau vopsit pentru că oferă strictul necesar în ceea ce privește hidratarea și descurcarea lui.
Hairstylist-ul Cristi Pascu recomandă alegerea cu atenție a balsamului, în functie de structura naturală a firului de păr. Iată recomandările specialistului:

Părul fin

“Femeile cu părul fin trebuie să țină cont de structura firului de păr și să aleagă balsam mediu hidratant, care să ofere luciu și care să ajute la descurcarea ușoară a firelor de păr. Un balsam puternic hidratant va duce la o îngrășare exagerată a firului de păr subțire, care absoarbe orice exces de grăsime”, declară Cristi Pascu.

Părul creț

“Pentru părul creț trebuie ca balsamul să aibă proprietăți puternic hidratante, deoarece acest tip de păr, prin natura și structura lui, are tendințe de deshidratare și de uscare. Un balsam pentru păr creț trebuie să fie mai bun decât un balsam de zi cu zi, trebuie să confere părului elasticitatea de care are nevoie și luciul care se pierde datorită porozității mari a firului de păr”, continuă hairstylistul.

Părul vopsit

“Balsamurile sunt, în prezent, specializate. Există balsamuri speciale pentru femeile cu părul blond, dar și pentru cele roșcate, brunete sau șatene.
Principalele inovații au avut loc atunci când vorbim despre blonduri, care se realizează printr-un oxidant puternic și sunt mai intensive ca și culoare. Există balsamuri adecvate pentru fiecare tip de păr blond, de la cel arămiu până la cel argintiu, care diferă prin ingredientele de hidratare. 
Pentru celelalte culori, balsamurile sunt de intensitate medie ca și hidratare, pentru că necesită în special o descurcare ușoară a firului de păr și un plus de luciu”, mai spune Cristi Pascu.

Părul natural

“În general, părul natural are o stare de sănătate mult superioară față de un păr vopsit sau un păr creț. Părul natural și drept are deja un luciu și un aspect îngrijit, iar balsamul, în acest caz, nu face decât să întrețină acest luciu și să descurce firul de păr”, concluzionează hairstylistul.

Soluția naturală

Doamnelor care nu doresc să apeleze la un balsam specializat pentru hidratarea părului, hairstylist-ul Cristi Pascu le recomandă uleiurile naturale. Fie că vorbim despre ulei de măsline, ulei de argan sau cel de cocos, acestea trebuie aplicate în cantități mici și doar pe vârfuri.

Cristi Pascu este unul dintre cei mai experimentați hair-styliști din România, inițiatorul concursului “Cel mai bun hairstylist din România” și al “Academiei de Coafură” ce îi poartă numele, ambele proiecte bucurându-se de mare succes.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod