5 reguli pentru un păr super sexy

Părul face parte dintre principale puncte de atracţie pentru bărbaţi, chiar mai important decât sânii sau buzele.
Părul face parte dintre principale puncte de atracţie pentru bărbaţi, uneori mai important decât sânii sau buzele. Strălucirea înseamnă frumuseţe dar şi un semn al sănătăţii părului tău. Cu puţin efort, părul tău va radia şi va atrage toate privirile.

Află regulile care trebuie să stea la baza îngrijirii părului tău.
 

1. Alege produsele de îngrijire în funcţie de nevoile părului tău

Una din principalele greşeli în îngrjirea părului este folosirea produselor nepotrivite. Produsele pentru păr gras, vopsit, degradat, sunt special create pentru a-ţi rezolva problemele. De exemplu, părul foarte gras care necesită spălare zilnică are nevoie de un şampon pentru uz frecvent care protejează părul şi scalpul de deshidratare excesivă. Pentru părul uscat sunt recomandate produsele bogate în lipide, ceramide şi uleiuri naturale.
În cazul în care ai un păr vopsit sau deteriorat, optează pentru produse speciale destinate acestui tip de păr şi care conţin o cantitate mai mare de balsam şi silicon.

2. Îngrijeşte-l natural

Remediile naturale sunt un ajutor de nădejde în rezolvarea problemelor părului tău. De exemplu, oţetul. Specialiştii recomandă oţetul pentru toate tipurile de păr, dar mai ales pentru cel gras. O lingură de oţet de mere pus în apa cu care îţi vei clăti părul poate face minuni. De asemenea, oţetul este un bun remediu împotriva mătreţii.

3. Mănâncă pentru un păr frumos

Indiferent de tipul de şampon sau produsele de îngrijire pentru păr pe care le foloseşti, dacă din dieta ta lipsesc nutrienţi importanţi sau dacă stilul de viaţă nu este tocmai sănătos, părul tău va arăta acest lucru. Deficitul de minerale (fier, zinc), proteine şi calorii are drept rezultat o nutriţie neadecvată a firului de păr care, din cauza rădăcinii slăbite va cădea.
Părul casant sau uscat poate fi cauzat de un deficit de fier, zinc şi/sau vitamina C.

Iată un plan de meniu care oferă părului tău nutrienţii necesari:
Micul dejun: suc de fructe, un ou fiert şi pâine integrală prăjită (conţin vitamina A, C, proteine şi vitamina B). O altă variantă recomandată constă în: suc de fructe şi pâine integrală prăjită cu unt de arahide (conţin vitamina B şi proteine).
Prânz: sandwich cu macrou afumat şi salată de linte (conţin zinc, lizină şi acizi graşi omega 3).
Cina: amestecă bucăţi de piept de pui, mazăre, ardei şi paste făinoase, după care prăjeşte-le puţin în ulei. Se poate servi cu iaurt (conţin fier, zinc, lizină, vitamina C, beta-caroten şi acizi graşi Omega 3). De asemenea, poţi alege să consumi file de cod în sos de brânză semidegresat, cu cartofi şi mazăre (conţine zinc, iod, lizina, vitamina B şi vitamina C).

4. Foloseşte balsam

Este unul dintre cele mai importante sfaturi care trebuie urmat. Mai ales dacă ai un păr uscat şi vopsit.
Balsamul hrăneşte şi hidratează părul, prevenind ruperea firelor. Alternează folosirea balsamului cu o mască de păr. Clătirea cu apă călduţa, urmată de un jet rece va închide cuticulele şi va conferi părului un aspect lucios.

5. Limitează folosirea aparatelor de coafat şi a produselor de styling

Utilizarea prea multor produse (balsam leave-in, spray cu keratina, produs cu SPF) nu va face decât să încarce părul şi să-l sufoce.

Îţi mai recomandăm:

  • Periază-ţi părul înainte de a-l spăla. În acest fel vei îndepărta o parte din impurităţi;
  • Masează-ţi uşor scalpul pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui;
  • Clăteşte-l bine pentru a îndepărta şamponul;
  • Nu folosi la spălat apă fierbinte;
  • Dacă timpul îţi permite, lasă părul să se usuce natural. În acest fel se va păstra hidratat şi va avea un aspect mai sănătos;
  • Nu folosi peria decât atunci când este uscat.
    Părul umed este mai fragil şi poate fi rupt uşor;
  • Limitează pe cât posibil folosirea ondulatoarelor sau a plăcilor pentru îndreptat. Temperaturile ridicate pot afecta sănătatea firului de păr.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Viorica pe 25 Nov 2010, 09:23
    Păr strălucitor

    Poți avea un păr sănătos chiar dacă nu-ți permiți să mergi la salon. Alege produse de îngrijire adecvate părului tău, iar la vopsire alege-le pe cele de bună calitate și urmează instrucțiunile ce le însoțesc. Eu mă vopsesc singură de 20 de ani și nu am motive să mă plâng. Aplic măști naturale cam de 2 ori pe lună din gălbenuș și ulei de ricin și de măsline și aplic balsam după spălat.

    1
    0

  • Gabriela pe 15 Nov 2010, 22:24
    par stralucitor

    inca un aspact,colorarea parului nu ar trebui sa se realizeze acasa cu vopsele din comert,chiar daca sunt mai ieftine,multe femei nu stiu cum sa aplice aceste vopsele si rezultatele sunt dezastruase,aplicari repetate =suprapuneri de pigmenti ce duc la alta nuanta decat cea dorita si la un par tern lipsit de staralucire...chiar daca e criza si e mai greu cu banutii,totusi,apelati la specialisti,sigur veti avaea rezultatele dorite...

    0
    0

  • Gabriela pe 15 Nov 2010, 22:16
    par stralucitor

    inca un aspact,colorarea parului nu ar trebui sa se realizeze acasa cu vopsele din comert,chiar daca sunt mai ieftine,multe femei nu stiu cum sa aplice aceste vopsele si rezultatele sunt dezastruase,aplicari repetate =suprapuneri de pigmenti ce duc la alta nuanta decat cea dorita si la un par tern lipsit de staralucire...chiar daca e criza si e mai greu cu banutii,totusi,apelati la specialisti,sigur veti avaea rezultatele dorite...

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod