4 trenduri de frumusețe pe care le vei vedea peste tot în 2019


Platforma Pinterest oferă în fiecare an predicțiile sale în materie de trenduri pentru frumusețe, pe baza intereselor arătate de useri. Descoperă care vor fi principalele tendințe în 2019.
În funcție de Pin-uri și de căutările userilor, Pinterest poate prezice care vor fi cele mai importante trenduri în materie de frumusețe pentru anul viitor. De la fardul de pleoape strălucitor și până la buzele în nuanțe de roșu închis, află care sunt principalele tendințe pentru anul viitor:

Machiajul ochilor cu farduri strălucitoare


Odată cu lansarea fardurilor de pleoape cu străluciri metalice, machiajul ochilor va fi mai strălucitor ca niciodată în 2019. Căutările pe Pinterest pentru fard de pleoape cu efect metalic au crescut cu 169%. Iar în anul care urmează, este așteptat să crească procentul căutărilor. Chiar dacă termenul de fard metalic nu îți este cunoscut, sigur ai văzut un astfel de fard până acum. Efectul de strălucire metalică pe pleoape este obținut de obicei cu un fard în nuanțe strălucitoare și o pensulă udă.

Există o mulțime de variante în care poți include fardul metalic în machiajul tău de zi cu zi. De obicei, aceste farduri sunt vândute în variante de auriu și argintiu. Chiar dacă îți place un stil neutru, nu ar trebui să eviți fardul cu străluciri metalice. Îl poți folosi pentru a ilumina colțurile interioare ale ochilor sau să aplici un accent în mijlocul pleoapelor. Nu este necesar să aplici un fard metalic cu o pensulă umedă pentru a crea acea strălucire intensă. Găsești în comerț produse care creează același efect strălucitor, fără să aplici cu o pensulă udă.



Manichiuri cu modele și culori îndrăznețe


Manichiurile cu un aspect simplu vor face loc stilurilor ceva mai îndrăznețe în 2019. Fie că alegi manichiura la salon sau cea realizată acasă, vei avea la dispoziție o mulțime de culori, forme și stiluri.
Dar în 2019, unghiile în stil ombre par să devină cele mai populare. Potrivit specialiștilor de la Pinterest, căutările pentru manichiura ombre au crescut cu 88 de procente.

Să-ți colorezi singură unghiile în stil ombre poate fi dificil, mai ales dacă nu ești o expertă în domeniul nail art. Iar realizarea la salon a unui astfel de stil ar putea fi costisitoare. Dar poți "trișa" puțin, folosind stickere pentru unghii. Vei obține o manichiură perfectă și în același timp vei economisi timp și bani.



Manichiura strălucitoare


În 2019, al doilea trend major în materie de manichiuri va fi cel al unghiilor strălucitoare. Procentul căutărilor pentru manichiuri în nuanțe strălucitoare a crescut pe Pinterest cu 60 la sută. Iar un astfel de look este potrivit nu numai pentru perioada festivă, ci poate fi purtat întreg anul. 

Există numeroase modalități de a obține o manichiură strălucitoare.
De exemplu, poți purta o ojă metalică cu efect strălucitor sau poți alege una care conține particule mari de glitter. De asemenea, nu este necesar să acoperi întreaga unghie cu ojă strălucitoare. Poți include numai câteva detalii sau modele strălucitoare pe unghiile tale.



Rujul în nuanțe închise de roșu cu subton mov


Nuanțele închise de roșu sunt considerate potrivite în special pentru sezonul rece, dar rujul roșu închis cu subtonuri mov se numără printre tendințele anului 2019. Căutările pentru aceste nuanțe de ruj au crescut cu 39 de procente în ultima perioadă. Fie că preferi rujul mat, fie că ești adepta celui cu efect de tip gloss, în mod sigur există varianta de roșu închis cu tonuri albăstrui potrivită pentru tine.
 
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod