•  
    • 1 mesaje
    20 Mai 2020, 14:27
    0 0
    Buna dragilor, Numele meu este Alexa si am nevoie de sfatul vostru, la inceputul anului m-am implicat intr-un proiect si a trebuit sa lucrez cu un barbat de la o alta firma. Sunt casatorita de 10 ani, am un barbat extraordinar si totul merge bine. Dar, exista si un dar, imi place acest barbat cu care lucrez, se intampla sa mi placa de vreo luna. Ca sa intelegeti, petrecem timp impreuna la serviciu de la 9 pana la 19, acum cu perioada aceasta, mai exact din martie, am lucrat de acasa si la birou cand a fost ceva urgent; in tot acest timp cat am lucrat impreuna, era foarte atent, dimineata el ajungea primul, bineinteles ca imi lua si mie cafea, cand ne era foame mergeam si mancam impreuna sau comandam la birou, nimic iesit din comun, au existat zile cand am depasit ora 19, iarasi nimic iesit din comun. Este un barbat frumos, arata bine, are 43 ani, elegant, manierat. Cand ieseam la masa sau in momentele cand nu lucram nu vorbeam nimic despre noi, chestii personale, la inceput m-a intrebat cateva lucruri, a aflat ca sunt maritata, eu am aflat ca este singur..., doar generalitati. In perioada cand nu ne-am vazut, vorbeam la telefon strict legat de job. Aproape de sfarsitul lunii aprilie a trebuit sa mergem la birou sa discutam unele aspecte, cand ne-am vazut mi s-a parut diferit, l-am vazut altfel, simteam ca se intampla ceva si nu am stat prea mult, si-a dat seama ca este ceva, nu a zis absolut nimic, de atunci l-am tot evitat. Saptamana aceasta bineinteles ca suntem impreuna la birou, in aceeasi formula si ma simt ciudat, simt ca imi place barbatul asta. Credeti ca am gresit ca am continuat sa lucrez cu el daca am simtit ca imi place? Probabil vi s-a intamplat si voua Evelor, sau nu, nu stiu cum sa fac, ce sa fac. Astept parerile voastre.
    Acest mesaj a fost editat de către EVA83: 20 Mai 2020, 17:10
  •  
    • 742 mesaje
    21 Mai 2020, 08:57
    0 0
    Eu sunt sigur că acest subiect se poate discuta și 100 de ore și nu ști încotro să te îndrepți.In primă idee am remarcat .Am un soț minunat.Si totuși stai pe ginduri, să-l înșel.. să nu-l înșel.Fiecare este stăpân pe propria viață,ceva îmi spune că lipsește ceva sau mai multe în căsnicia ta.Daca spargi un geam crezi că poți să-l refaci? Curiozitatea femeii nu are margini, să zicem că cedezi in fața barbatui .(colegului), Ți-ai făcut curiozitate..sunt sigur că atunci el luptă să mai cedezi..tu sigur cedezi.Inca o data..și încă o dată.Cineva va spune stop,atunci soțul tău sigur va afla,Trebuie să ai în vedere ce pierzi sau ce cistigi,Sunt bărbați care iartă,sunt bărbați care nu iartă(eu).Tu ești singura care decizi,Tu ști ce înseamnă iubirea?Unde este ceva cu minus în relația ta? Dacă ai minusuri în relație..de ce nu le clarifici?Ești om în toată firea,Orice decizie ai lua..sper sa fie bine. Baftă.
    Acest mesaj a fost editat de către Alin42: 21 Mai 2020, 09:25
  •  
    • 8 mesaje
    22 Mai 2020, 09:38
    0 0
    Alin42 said:Eu sunt sigur că acest subiect se poate discuta și 100 de ore și nu ști încotro să te îndrepți.In primă idee am remarcat .Am un soț minunat.Si totuși stai pe ginduri, să-l înșel.. să nu-l înșel.Fiecare este stăpân pe propria viață,ceva îmi spune că lipsește ceva sau mai multe în căsnicia ta.Daca spargi un geam crezi că poți să-l refaci? Curiozitatea femeii nu are margini, să zicem că cedezi in fața barbatui .(colegului), Ți-ai făcut curiozitate..sunt sigur că atunci el luptă să mai cedezi..tu sigur cedezi.Inca o data..și încă o dată.Cineva va spune stop,atunci soțul tău sigur va afla,Trebuie să ai în vedere ce pierzi sau ce cistigi,Sunt bărbați care iartă,sunt bărbați care nu iartă(eu).Tu ești singura care decizi,Tu ști ce înseamnă iubirea?Unde este ceva cu minus în relația ta? Dacă ai minusuri în relație..de ce nu le clarifici?Ești om în toată firea,Orice decizie ai lua..sper sa fie bine. Baftă.

     


    Acest mesaj a fost editat de către Girl_Andra: 22 Mai 2020, 09:39
  •  
    • 8 mesaje
    22 Mai 2020, 09:56
    0 0
    Cel mai bine renunti sa mai lucrezi cu el la proiect. Daca nu vei actiona acum, cu trecerea timpului va fi mai greu, poate descoperi si alte lucruri la el care ti plac si nu e bine. Cum s a scris si mai sus, cred ca ar trebui sa vezi unde este problema in relatia ta, poate ar trebui sa petreci mai mult timp cu sotul tau, pentru ca asa cum ai scris iti petreci cam 10 ore cu barbatul asta, probabil de la inceputul anului nu mai ai timp si ochii pt sotul tau, ca ai treaba la birou, nu l mai vezi frumos pe sotul tau, il vezi pe celalalt, esti curioasa... Daca ai apucat sa intrii in jocul asta, greu reusesti sa i tii piept, asa ca renunta sa lucrezi cu el, sunt sigura ca ti permiti si profita de timpul pe care l ai si petrece l cu sotul tau.