Get out
-
1 0Vreau cafeaua, dar si mai mult imi doresc imbratisarea!
-
-
CAPITOLUL 90
- Final -
Mi-am terminat "proiectul", trebuie doar finisat, curatat, inmanat. Sper ca persoana sa fie multumita (eu deja ma felicit in gand).
Acum, revenind din visare ...
Dupa cum stii, orice poveste frumoasa (sau mai putin de succes), are un inceput, ceva de mijloc, si un final. Ca cititor, daca esti indeajuns de norocos, se termina cu un "la revedere". Eu te respect intr-atat, incat n-am putut sa nu o spun. Dar... Daca povestea nu se termina? Daca nu sunt cuvinte de sfarsit?
Nu mi-au placut niciodata despartirile. Prefer, pe curand!
PS : Dupa cum bine stii, nici "te rog" nu-mi place s-o spun. Asa ca, -nu-pentru-prima-data-, stai naibii departe de topicul meu. E ok sa nu-ti placa anumite persoane, anumite subiecte. E dreptul tau. Dar si eu (cat si topicul) avem dreptul de a nu fi deranjati.
- Pe curand -
-
-
http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/21051/cioburi-de-viata.html
http://confluente.ro/gabriela_maria_ionescu_1474625130.html
http://www.catchy.ro/cand-am-avut-eu-piciorul-si-mana-in-ghips-el-a-cunoscut-pe-altcineva/100882
http://confluente.ro/gabriela_maria_ionescu_1474215543.html
http://confluente.ro/gabriela_maria_ionescu_1474013130.html -
-
CAPITOLUL 91
- So, here I am -
E bine sa stai departe de oras. Nu iti faci griji pentru cum esti imbracata, nici macar daca arati bine dimineata. Cobori la micul dejun fara machiaj, ciufulita, pentru ca esti cu prietenii si ei nu catalogheaza dupa aparitia de la prima ora. Ei te cunosc asa cum esti.
Daca e sa povestesc tot ce s-a petrecut in mini-vacanta asta, nu pot aduna toate evenimentele intr-o insiruire cat de cat coerenta. Am avut parte de mult fum: gratar, (desi MD s-a oferit sa gateasca. Nu ma intelege gresit, o iubesc la nebunie, insa nu a fost binecuvantata cu talentul de a gati), foc de tabara - karaoke. Am cantat atat de mult, incat se simte (asta) in glasul meu. E altceva decat cantandu-mi mie in fata oglinzii, interpretandu-mi rolul in fata imaginii mele, fiind insami un public extraordinar. Chiar si asa, ropotele de aplauze n-au incetat, la naiba, de ce trebuie sa ma repet? Ti-am mai spus-o : pentru asta sunt prietenii.
Luni, s-a intamplat ceva imprevizibil; am fost muscata de o insecta (necunoscuta; probabil insecta) care mi-a provocat (si inca imi provoaca) mancarimi. Farmacista mi-a recomandat niste pastile contra alergiei (stopeaza senzatia) insa, daca va persista, vizita la medic este necesara. Sper sa nu ajung la asta, medicii sunt singurele fete de care nu mi-e dor.
Trebuie sa ma opresc. Este tarziu. Insa, hei, pe bune..E si maine o zi.
(A ta) Girl Online.
- Va urma -
-
CAPITOLUL 92 - Camera - Cand esti mic, traiesti acel sentiment de fericire in paradis - casa parinteasca. Cresti, devii adult, trebuie sa te rupi (figurat vorbind) de magie. (Ca si tine), mi-am imaginat de multe ori cum arata casa visurilor mele. Pentru unii e acea casa mare, spatioasa, cu o gradina in care plantezi flori si multa verdeata. Altii, prefera o ferma, departe de oras si zgomot, locul unde pot zburda in voie animalele de companie (si altele). (Tot) imaginandu-mi, am schimbat de nenumarate ori designul, incat nu (mai) am o claritate asupra culorilor, dimensiunilor, mobilierului, etc. Insa, stiu in cel mai mic detaliu acel spatiu care ramane, mereu, neschimbat : camera. Ma descalt, deschid usa si iat-o : de dimensiuni acceptabile, aerisita, parfumata, luminata. E atat de imaculata incat nici sosete nu port. Langa geam, un fotoliu (adanc), crem, in care ma relaxez dupa o zi de munca cu un pahar sau cana fierbinte (in functie de sezon), cu o lectura usoara (si placuta) seara, inainte de culcare, in lumina lumanarilor. Acea incapere in care iti permiti sa evadezi din lumea reala. Este acea camera in care gandurile mele incep sa pluteasca in deriva. Acel spatiu in care esti fericit cu iluzia ta, desi in realitate uneori trebuie (doar) sa te multumesti. Desigur, astfel de camera nu exista. Doar in mintea mea. Deocamdata. - Va continua -
-
CAPITOLUL 93
- Cand timpul te consuma -
Cu R vorbesc la telefon de vreo trei-patru ori pe saptamana, si tot (cam) de atatea ori saptamanal ne vedem la o cafea. In ultimul timp, conversatiile cu ea sunt cat se poate de previzibile. Imi povesteste ce mai e nou in relatia ei, desi nimic nu s-a schimbat.
Desi recunoaste toate problemele pe care le are in casnicie, nu vede nici o solutie prin care poate iesi frumos si curat din ea. Poate chiar asa este. Este simplu sa judeci si sa iti dai cu parerea din afara, cand nu ai trecut niciodata prin asa ceva, si nici nu iti doresti.
E multumita cu iluzia ca ceva miraculos se va intampla. Nu vrea (pur si simplu) sa fie injectata cu acea doza de realitate, se scufunda iar, si iar, si iar in aceeasi mocirla.
Inainte de toate astea, R era genul de femeie vesela, calda, amuzanta. Acum nu este decat tipa stearsa, rece, plina de ura si regrete. Persoana distrusa de ti(m)pul care a consumat-o incet-incet, treapta cu treapta.
- Va urma -
-
CAPITOLUL 94 - Nevoia de cafeina - Ma holbez la tavanul din camera mea de cand m-am trezit, acum douazeci de minute. Incerc sa-mi fac o lista cu ce am de facut astazi; nu prea multe; trebuie sa merg (urgent) la cumparaturi. Asta imi va ocupa toata ziua (aproape). Am nevoie sa pun totul pe o hartie daca nu vreau sa uit ceva. Creierul : vraiste. Corpul : nu vrea sa se miste. Clar, am nevoie mai intai de toate de o cafea. Ma incrunt la tavan, si cu un ultim efort, imi spun : " Inceteaza corp. Creier, actioneaza". E sambata, e weekend si e o zi al naibii de frumoasa pentru a o pierde in pat!
-
-
CAPITOLUL 95
- Cina rapida -
Mi-am propus (inca de dimineata) sa gatesc. M-am putut tine de planul asta? Pe naiba, nu. Cand G a sunat sa iesim in dupa amiaza asta, mi-am zis , decat sa stau acasa si sa ma complac in rolul de bucatareasa, asta se poate dovedi ce-mi trebuie (place) mai mult. G, veche prietena, veche aproape ca varsta mea - imagineaza-ti, cum sa o refuz!
Prea obosita sa-mi pregatesc ceva de mancare, un pahar de vin si niste branza aruncata intr-un bol, cu cateva felii de rosii si masline negre ar trebui sa rezolve masa de seara.
-
CAPITOLUL 96 - Singur sau langa un om neplacut - Doar pentru faptul ca eram lihnita de foame, n-am mai apucat (in capitolul anterior) sa-ti povestesc despre G. Prietena de foarte multi ani (atatia ca nici nu le mai tin sirul), prietena cu F, tot (cam) de cand am cunoscut-o; casatorindu-se cu el acum cativa ani. Cred ca a fost (si este) marea ei iubire. De cate ori ma intalnesc cu ea, imi povesteste despre ceea ce isi doreste sa schimbe in casa ei, in cariera ei, in lookul (si tinuta ) ei. Desigur, aceste preferinte raman la stadiul de vis, pentru ca F nu numai ca nu o sustine, insa are grija ca de fiecare data sa arate cine e "seful" in casa, cine aduce mai multi bani. Nu are (nici) un rost sa o intreb pe G de ce nu isi arata punctul de vedere. Am asistat la o astfel de discutie, demult; iar "scos din sarite" nu-l descrie nici pe departe pe F cand este pus intr-o astfel de situatie, cand simte ca deciziile ii sunt puse la indoiala. Este genul de om caruia nu-i pasa decat de propriile dorinte si nevoi, care se considera mai important decat toti ceilalti. Stau si ma gandesc de ce prefera unii oameni sa traiasca langa un om neplacut decat sa traiasca singuri. Mie, cu siguranta mi-ar placea sa traiesc libertatea, decat o viata de sclavie. - Va urma -
-
CAPITOLUL 97 - Cat imi lipsesti - Ora 16:50. Ajunsa acasa, primul lucru pe care il fac este sa rasfoiesc albumul. Ma opresc asupra uneia, e cea mai buna poza pe care o gasesc. Imi amintesc acel zambet. L-am vazut de o multime de ori, cand ne distram, petrecand, pastrand mereu acel nivel prietenesc. Totul s-a terminat intr-o zi de 4 octombrie, acum 9 ani. Tot atunci, mi-am dat seama cat de repede poti pierde (pentru totdeauna) pe cineva. Nu am putut sa te vad, desi am fost acolo; preferam sa imi amintesc de tine asa cum te stiam decat intins intr-un sicriu. Am infruntat asta in felul meu. Nu pot sa ma (mai) uit la poza asta afurisita! Intotdeauna am crezut ca, cu cat inaintezi in varsta, cu atat se scurteaza timpul care ni s-a dat. Tu n-ai avut destul. Ma tot gandesc ca viata (asta) nu este decat un joc, un joc pe care cu totii il pierdem, cu totii murim. Ironic, nu? Nu stiu daca cuvintele ajung pana la tine. N-as vrea sa-ti spun ca te iubesc (stiai deja asta), si nici cat de trista sunt (si pe asta o stii). Vreau doar sa stii ca imi lipsesti enorm. Mi-e dor de tine, P!
-
CAPITOLUL 98
- Reveniti in 5 minute -
Nu am mai dormit de la ora 22:00 de cand eram copil, cand stingerea era ( intr-un fel) impusa. Asadar, odihnita si binedispusa, m-am infiintat in cafenea in jurul orei 7:45.
Dupa ce m-am asezat (cuminte) la una dintre mese si mi-am asteptat (in liniste) cafeaua, mi-am scos telefonul din geanta in speranta ca imi voi primi raspunsul (mult) asteptat. Si, cum aceasta veste avea sa vina telefonic, am apelat.
Aproximativ ora 7:55. Tastez numarul, la al treilea apel un domn raspunde (si aici o sa incerc sa reproduc cu exactitate conversatia) : " Ati sunat la, X la telefon, cu ce va pot ajuta?" . Ca si mine, pare complet treaz si fara capsa pusa. " Buna dimineata, numele meu e Cutare Cutarescu, as dori sa stiu in ce stadiu este - si aici dau numarul de referinta - ". Astept, plina de speranta ca raspunsul este favorabil. Raspunsul nu intarzie : " Doamna, orele de lucru sunt de la 8:00 la 17:00. Va rugam reveniti atunci" - si brusc, se aude tonul (de pe linie). Adica, peste fix ... 5 minute!
Domnul X , pauza! Iti inteleg programul de lucru. Respect asta. Ce nu pricep, de ce naiba ridici receptorul ca sa ma pui pe liber? As spune ca esti (putin) plecat de acasa, nebun, dar asta ar insemna sa ma jignesc pe mine, care nici macar o data nu am afirmat altceva.
- Va urma - -
CAPITOLUL 99
- Ssst, liniste va rog! -
Privesc pe geam. Ma uit la unele frunze ingalbenite care se desprind, plutind prin aer. Mi-as dori sa fiu in pat, la caldura.
Ma deranjeaza frigul (din dimineata asta), ma deranjeaza zgomotul facut de colegii mei, rasul care imi strapunge timpanul. La naiba!
(In special) unul dintre ei e atat de galagios, nu stiu daca e atat de excitat ca weekendul e pe cale sa inceapa sau i s-a intamplat ceva maret. Daca ar putea tine gura inchisa! Desigur, o bucata de banda adeziva ar putea rezolva problema; altfel am toata ziua la dispozitie sa ma transform intr-un ghem de nervi.
Liniste, va rog! Cer prea mult? -
CAPITOLUL 100
- Happy Anniversary -
Nu, nu e 1 aprilie , singura zi din tot anul cand ni se reaminteste cat suntem de prosti. Atunci, ti-as fi urat " O zi a pacalelilor fericita!" . Cum nu e cazul, zic sa sarbatorim ce avem, (si) ce putem.
In urma cu (aproape) patru luni am inceput sa postez aici dintr-o gluma sau , sa zicem, dintr-un impuls (de moment). Pe atunci, nu credeam ca o sa ajung, iata, la un numar atat de mare de postari. Unii ar spune cu usurinta ca a devenit "obsesie". Nu, nu sunt o obsesiva, ci doar unul dintre oamenii aceia care se diagnosticheaza astfel din cauza unor obisnuinte intiparite. Da, asta e cuvantul, obisnuinta. In decursul acestor luni m-am obisnuit cu userii, cu subiectele mai mult sau mai putin serioase, ba chiar si cu cele (mai) penibile. Pana si cu gustul cafelei (virtuale). Si, ghici ce? (Nici) nu am de gand sa plec in viitorul apropiat - LA NAIBA - asa credeai?
Asa ca ! Dragul meu, Happy Anniversary! -
Ai adus un aer proaspat si suntem onorati sa iti fim prieteni !
Acest mesaj a fost editat de către gabriela42: -
CAPITOLUL 101
- Nu inteleg -
Am cunoscut-o pe RR in perioada cand descoperirea sexului mi-a provocat un scurtcircuit in creier si cei cativa neuroni amarati pe care ii mai aveam intregi se dusesera dracului. Fiind cu un an mai mare, trecuse (cu brio )de etapa asta si, deci, presupuneam - pe atunci - ca avea mult mai multa experienta de viata decat mine. La prima vedere, parea o adolescenta lipsita de griji, chiar fericita. In realitate, RR suferea cumplit de lipsa de afectiune materna. J, mama ei, daduse nastere la doi copii : RR (a mea) si O (sora ei). Banuiala mea, cel putin cu unul mai mult decat ar fi trebuit. Spun asta pentru ca niciodata nu mi-am vazut prietena radiind (sau cel putin prefacandu-se) atunci cand vorbeste despre familia ei, si cum ar putea, cand totul se rezuma la fiica cea mare, O ? " O are dreptul..", "O are dreptate.." , " O poate sa .. " S-o ia naiba pe O !
Desi femeie in toata firea (in timp ce-ti povestesc), RR inca resimte acele rani; recentul 'scandal' avut cu mama ei nu face decat sa adanceasca atat prapastia intre ele, cat si intre surori.
De atunci, stau si (inca) ma gandesc cum e posibil? Nu inteleg de ce o femeie isi doreste sa fie de doua ori mamica daca nu isi poate iubi, in mod egal copii? Multi, probabil ar spune ca sunt naiva, ca toate femeile au copil preferat ( nu zau?). Poate ca asa o fi, insa atunci ce insemnatate mai are cuvantul "acasa", acel loc familiar, acel loc unde ar trebui sa simti senzatia de confort, siguranta , iubire?
Acest mesaj a fost editat de către GirlOnline: -
CAPITOLUL 102
- Ca un rug -
Trebuie sa trag adanc aer in piept ca sa am destul oxigen. Dimineata a inceput destul de rapid, asta pentru ca am fost suficient de neatenta incat sa (nu) setez alarma. Am sarit (chiar si) peste micul dejun, asa ca stomacul incepe sa protesteze zgomotos, cerandu-si drepturile. Nu degeaba se spune ca " cine se trezeste de dimineata .. " ; avand in vedere ca eu am intarziat la munca - si asta nu ar fi cea mai mare problema - parca nimic nu se lipeste de mainile mele. Si asta e enervant.
E (abia) pranzul, insa mi-as dori un pahar cu vin, ca sa ma scoata din starea asta jalnica; si, ca sa nu devin tepoasa ca un rug de mure, ma multumesc si cu ciocolata ( care nu lipseste din sertar). Macar imi da energie, nu e periculoasa si nici ilegala.
- Va urma -
