De ce copilul meu este balbait ?
-
0 0De ce copilul meu este balbait ? -
Ce trebuie să ştie părinţii cu privire la copilul bâlbâit Mihaela Anghel, profesor logoped C.J.R.A.E. Dolj 1. Caracteristicile bâlbâielii Vorbirea copilului bâlbâit este diferită de cea a majorităţii copiilor din jurul său. În bâlbâială se produce o dereglare a ritmului. Tulburarea de ritm poate fi dată de repetarea de mai multe ori fie a primului sunet, fie a primei silabe dintr-un cuvânt, fie a primului cuvânt dintr-o frază, din cblocării muşchilor organelor de articulaţie (bâlbâiala clonică). Ritmulvorbirii mai poate fi dereglat şi de imposibilitatea de a pronunţa pentru operioadă de timp (bâlbâiala tonică). În vorbirea copiilor bâlbâiţi se întâlnesc următoarele trăsături: • repetiţii (repetă sunete, silabe sau cuvinte); • prelungiri (alungeşte anormal durata de pronunţie a unor sunete); • pauze ( întrerupe vorbirea pentru o anumită perioadă de timp); 2. Cauzele bâlbâielii Printre cauzele bâlbâielii se pot număra: • tulburări în dezvoltarea afectiv-emoţională (şoc de natură emotivă, emotivitate ridicată, vulnerabilitate afectivă, nevoie intensă de afectivitate); • tulburări în dezvoltarea senzorio-motorie (coordonarea greşită a organelo fono-articulatorii implicate în pronunţie); • factori psiho-sociali inadecvaţi creşterii şi educării copilului (climat familial cu tensiuni şi conflicte, situaţii cu efecte traumatizante pentru copil, producerea unei schimbări în mediul copilului, greşeli educative ale părinţilor şi/sau educatorilor); • cauze ereditare (studiile arată ca aproximativ 35% dintre copiii bâlbâiţi prezintă cazuri similare în familie); 3. Simptomele bâlbâileii În funcţie de următoarele simptome, părinţii îşi pot da seama de apariţia bâlbâielii la copil: • comunicare variată (copilul foloseşte mai multe feluri de comunicare, astfel încât atunci când vorbeşte dă impresia că este confuz); • tremurături ale corpului (mişcări ce duc la blocarea întregului mecanism al vorbirii); • tremurături ale muşchilor organelor vorbirii (copilul depune un efort prea mare de a se elibera din blocajul vorbirii); • poticniri şi contracţii involuntare ale muşchilor organelor vorbirii (buzele nu se pot desprinde, iar limba rămâne încleştată); • mişcări bruşte de ieşire din blocaj (mişcări ale capului, trunchiului, braţelor, picioarelor); • repetiţiile (repetarea aceluiaşi sunet, silabă sau cuvânt); • gesturi de disimulare (copilul îşi pune mâna în faţa gurii, îşi întoarce capul, râde fără motiv); 1 • comportamente de evitare (evită cuvintele pe care le consideră greu de pronunţat sau utilizează sinonime şi substituiri ale acestora); • amânarea începerii vorbirii (copilul aşteaptă înainte să înceapă să vorbească, fiind convins ca această aşteptare duce la deblocare); • frica (teama că ceva grav se poate întâmpla); • jena (copilul se blochează, evită comunicarea, repetă, iar apoi se simte vinovat de situaţia în care se află); 4. Evoluţia bâlbâielii Bâlbâiala evoluează foarte diferit. Caracteristicile bâlbâielii variază; unii copii au dificultăţi doar în pronunţia silabelor sau a cuvintelor, iar la alţii se pot întâlni tremurături ale părţilor corpului. În cele mai multe cazuri de bâlbâială, dificultăţile pe care le are copilul se referă la cursivitatea, coerenţa şi fluiditatea vorbirii. Copilul se bâlbâie atunci când întâmpină momente de agitaţie, nervozitate, când se grăbeşte să comunice. În momente de linişte şi relaxare, aceşti copii pot vorbi „mai bine”. Studiile relevă că patru din cinci copii care manifestă simptome de bâlbâială, au o evoluţie normală, mai târziu. Ca mijloc de prevenire şi ameliorare, consultaţia logopedică este foarte importantă; aceasta trebuie făcută chiar la începutul manifestării tulburării sau cât mai curând posibil. 5. Intervenţia şi corectarea bâlbâielii Este foarte important ca această tulburare de vorbire să fie diagnosticată corect. Corectarea bâlbâielii trebuie să fie începută de timpuriu (la vârsta preşcolară); complexitatea corectării depinde de: gravitatea tulburării, timpul necesar recuperării şi particularităţile personalităţii copilului. Părinţii trebuie să aibă comportamente potrivite în relaţia cu copilul. Ce trebuie să facă părinţii: • să NU critice copilul atunci când se poticneşte; • să NU-l pedepsească în momentele de ezitare în vorbire; • să NU-i ceară să NU se bâlbâie; • să NU imite vorbirea copilului; • să NU-l oblige să vorbească, atunci când copilul nu doreşte; • sa NU termine cuvintele, propoziţiile sau frazele pe care copilul le are de spus; a c copilul urmează să spună; • să NU-i atragă atenţia asupra greşelilor făcute în vorbire; • să NU-l corecteze în momentele de bâlbâială; • să aibă RĂBDARE până când copilul termină tot ce are de spus; • să îl LAUDE pentru o vorbire corectă; • să îl ÎNCURAJEZE în situaţiile favorabile; • să menţină CONTACT VIZUAL în timp ce vorbesc cu el; • să EVITE situaţiile în care vorbirea copilului se înrăutăţeşte; Metodele terapeutice de tratare a bâlbâielii au scopul de a îmbunătăţi comunicarea acestor copii. Sunt întâlnite următoarele metode de corectare a bâlbâielii: • „bătăi” ale ritmului (mişcarea concomitentă a braţului logopedului cu a copilului); • distragerea atenţiei, convingerea (i se cere copilului să-şi modifice respiraţia, modul de articulare, să-şi schimbe ritmul vorbirii, să vorbească „mestecând” cuvintele); • terapii de relaxare (utilizarea tehnicilor de relaxare, deoarece în momentele de linişte copilului nu îi mai este frică să vorbească şi se exprimă aproximativ corect); 2 • terapiile ritmului şi controlul debitului (copilul este pus să vorbească fredonând, pe silabe, mai rar, mai accentuat, să vorbească şi să scrie în acelaşi timp, să vorbească în „ecou”, să prelungească vocalele, să facă pauze lungi); • psihoterapia (diverse tipuri) – duce la creşterea încrederii în sine, dezvoltarea capacităţii de exprimare, exteriorizarea tensiunilor şi a agresivităţii; Este foarte important de menţionat faptul că specialiştii sunt cei care decid metoda de recuperare utilizată în corectarea vorbirii unui copil bâlbâit (la preşcolari exerciţiile se fac sub formă de joc, iar la şcolari se pune accent pe sarcinile de citire şi scriere). 6. Efectele bâlbâielii asupra personalităţii copilului Bâlbâiala apare la vârsta de trei-patru ani la majoritatea copiilor şi este, de cele mai multe ori, trecătoare. La această vârstă copilul prezintă un ritm intens de dezvoltare a limbajului. Dacă în aceste perioade, familia sau colectivul în care trăieşte copilul prezintă reacţii negative faţă de el, există riscul ca aceste tulburări să se agraveze. În bâlbâială se produce disfuncţii la nivelul sistemului nervos, şi apar manifestări de genul: • agitaţie, nervozitate; • scurtarea sau întreruperea respiraţiei; • schimbarea culorii feţei; • transpiraţie; • tulburări de somn; • apariţia unor ticuri; Cele mai frecvente tulburări psihice întâlnite la copiii bâlbâiţi sunt: • anxietate, nesiguranţă, neîncredere, subaprecierea forţelor proprii; • tulburări de concentrare a atenţiei; • hiperactivitate şi nelinişte legate de comunicarea orală; • refuz, negativism şi încăpăţânare; • instabilitate afectivă; • nevoia de a fi protejaţi; • probleme de integrare în colectiv; • tendinţă de izolare şi singurătate; • adoptarea unor comportamente antisociale; • dezorganizarea activităţii generale; Fiind o tulburare complexă de limbaj, bâlbâiala afectează nu numai vorbirea, ci şi personalitatea copilului ca întreg. De aceea este foarte importantă atitudinea pe care o manifestă părinţii faţă de copilul cu astfel de tulburări. Un mediu în care părinţii manifestă cerinţe exigente referitoare la vorbirea copilului, va contribui la „întreţinerea” bâlbâielii, în timp ce o atmosferă calmă, în care nu i se atrage atenţia asupra modului de exprimare, va avea efecte pozitive asupra recuperării lui. http://www.logopedia.ro/articole/ce%20trebuie%20sa%20stie%20parintii%20despre%20balbaila.pdf -