ce faci cand nimic nu te mai motiveaza??

  •  
    • 666 mesaje
    11 Mar 2005, 18:18
    0 0
    Poate cineva sa sa-mi spuna ce face cand nimic nu mai merge si totul pare in zadar?
  •  
    • 666 mesaje
    11 Mar 2005, 18:25
    0 0
    Am fost putin cam evaziva ,in detalii.Este vorba de momentele acelea de descurajare totala cand ai trecut prin lucruri greu de suportat(cum ar fii un divort)si pur si simplu simti ca nu te mai regasesti ca traiesti in alt corp,ca chiar daca stii totul despre diete si excese tot nu poti sa detii controlul alimentatiei.Daca sosesc sugestii mi-ar place sa le aud si eventual sa mi le asum.Va multumesc.
  •  
    • 3 mesaje
    11 Mar 2005, 20:51
    0 0
    cred ca este cazul sa iti reconsideri atitudinea fata de viata in general, sa faci o analiza atenta si lucida a atitudinilor si actiunilor trecute, si pe baza concluziei, sa iei o hotarare ferma si sa actionezi ca atare. chiar daca raspunsul acesta poate parea prea generalizat, ideea este aceeasi. e o reteta universal valabila. mult succes!
  •  
    • 666 mesaje
    11 Mar 2005, 22:34
    0 0
    .
  •  
    • 1026 mesaje
    11 Mar 2005, 23:07
    0 0
    Chiar m-a intristat povestea ta si imi pare rau ca nu te pot ajuta cu mare lucru..Ramai pe forum, scrie si la "dragoste" pentru ca fetele trecute prin asa ceva iti pot da sfaturi competente. Dar e grava faza cu mancarea...Trebuie sa lupti cu tine f mult pentru ca esti probabil la un pas de bulimie (nu te poti abtine de la mancare, esti constienta ca nu faci bine, ca iti vei strica corpul si te gandesti ca poate ar fi bine sa o vomiti - lucrul pe care inca nu ai inceput sa il faci).
    Uite, si mama mea a trecut printr-o casnicie de 12 ani, dupa divort a avut o perioada inspaimantatoare (ramasese si cu 2 copii). Avea doar 32 de ani!! Dar mereu a fost cu gandul la mine si la sora-mea si a luptat (era si pe vremea lui Ceausescu) sa ramana in picioare.
    Tu ai copii?
  •  
    • 1511 mesaje
    11 Mar 2005, 23:19
    0 0
    Draga Marty, treaba pare groasa la tine. Eu te sfatuiesc sa te duci la un specialist, tu trebuie sa faci o terapie sa te pui pe picioare. Si pt. c-ai scris la dieta: nu astepta pana ai peste suta de kg, dupa aceea poate urmeaza slabit crunt a zeci de kg, dupa aceea iar ingrasat, astfel incat iti termini si corpul. Putere sa treci peste faza asta!
  •  
    • 666 mesaje
    11 Mar 2005, 23:37
    1 0
    d
  •  
    • 1026 mesaje
    11 Mar 2005, 23:55
    0 0
    Fetita te motiveaza si te va motiva sa ai grija de tine si de ea! Sunteti o familie!
    Banuiesc ca despartirea nu a avut loc de mult timp, de-aia esti atat de trista. Ruptura de sot este imensa, creeaza un gol f greu de umplut, dar nu imposibil. Atatea femei divortate cu copii au reusit sa isi refaca viata. Vei putea si tu!!
  •  
    • 666 mesaje
    12 Mar 2005, 00:12
    0 0
    .
  •  
    • 1026 mesaje
    12 Mar 2005, 00:37
    0 0
    Vai de mine, dar chiar aiurea e povestea ta...Doamne fereste, prin cate pot trece unii..Esti o femeie puternica, sa stii! Ai multe trasaturi pozitive si trebuie sa te agati de ele. Iti recunosti problemele (din punctul meu de vedere asta e mare lucru), ai rezistat atator incercari - baietelul care s-a dus, parintii care nu mai sunt, divort..Uite ca esti inca in picioare, lucida. O sa vina si zile bune in viata ta, trebuie sa fii "deschisa" sa le primesti! E normal sa ti se para totul fara noima, reactia ta e cat se poate de justificata. Timpul intotdeauna ne ajuta sa ne rezolvam problemele.

    Greutatea ta nu e deloc alarmanta! Stai linistita!
    Alarmant e ca mananci ca sa iti ineci amarul.
    Nu-ti strica corpul.
    Am impresia ca f multe femei (ma includ si pe mine) au tendinta de auto-mutilare cand sufera. Probabil ca simtim nevoia sa ne razbunam pe ceva si tabaram pe bietul corp. Eu de ex. refuz mancarea.
    Te pup!
  •  
    • 666 mesaje
    12 Mar 2005, 09:48
    0 0
    .
  •  
    • 1026 mesaje
    12 Mar 2005, 17:45
    0 0
    Oh, da, sunt convinsa ca povestea ta e mult mai lunga si mai profunda. Aici pe forum ai incercat sa expui un pic din scheletul ei ca sa te faci cat de cat inteleasa si eu zic ca te-ai facut. Mie una mi se pare foarte greu de indurat prin ce treci si ai trecut. Mereu trebuie sa te gandesti ca se putea si mai rau.
    Acum, ca sa iti revii, iti trebuie suport din partea prietenilor (sper ca ai asa ceva), sa iti vezi de serviciul tau (prost platit sau nu, e bun si ala ca iti ofera interactie sociala) si sa te gandesti la sotul tau ca la un las si nemernic. Chiar daca ati impartit si bune si rele, ti-a dat lovitura de gratie, deci nu e bun de nimic pana la urma si mult prea slab. Cum e posibil sa stai cu familia cu chirie 12 ani de zile si de fapt tu sa detii un apartament in care actualmente traieste cu una??
    Asa ca uita-te in oglinda la tine ca la o femeie integra, frumoasa si puternica. Pentru ca tu esti un model in viata fiicei tale iar ea are nevoie de o mama cum am descris-o mai sus.
    Cand ai mei s-au despartit, mama sa stii ca nu a ascuns prea mult de mine. M-a lasat sa vad cat de cat prin ce trece (atat cat a crezut ea de cuviinta ca un copil de 12 ani poate duce) si si-a castigat respect, admiratie si o IMENSA iubire din partea mea.
    Fii prietena cu fiica ta si mai ales, fii tare!
  •  
    • 3 mesaje
    12 Mar 2005, 21:22
    0 0
    subscriu la toate sfaturile Oanei, si imi permit sa iti mai dau citeva;ocupa-te de tine, ocupa-ti timpul cu diverse activitati, ocupate de copilul tau si impuneti sa nu te mai gindesti la trecutsi ai sa vezi ca totul va trece mult mai usor...Refugiul in mincare nu este o solutie...Blameaza-l pe El daca vrei ptr tot ce s-a intimplat,dar nu te autopedepsi tu ptr o vina pe care nu stiu exact daca iti revine in totalitate.
  •  
    • 666 mesaje
    13 Mar 2005, 08:32
    0 0
    Santeti niste dragute ,si va multumesc pt sfaturi.Chiar imi folosesc pt. ca vin din partea unor persoane care desi nu ma cunosc au inteles mizeria in care ma zbat.Sper sa mai comunicam prin intermediul celorlalte subiecte!Va pup!
  •  
    • 116 mesaje
    14 Mar 2005, 20:53
    0 0
    Sa stii ca viata fiecareia poate fi un roman sau un scenariu. Daca ai o fetita trebuie sa rezisti pentru ea. N-AI VOIE sa cazi. Pentru ea trebuie sa te mobilizezi. Copiii mei avea 6 si 7 si au trecut de-atunci 18 ani. Sa-ti povestesc cum a fost? Citeste (forteaza-te) carti care sa te motiveze si nu te lasa. Du-te la un psihoterapeut si TOT TIMPUL sa te gandesti la fetita!! Mai scrie-ne. Daca simti nevoia sa te desarci si vrei s-o faci in particular scrie-mi la irinah2001@hotmail.com. Sunt un bun ascultator !
  •  
    • 666 mesaje
    14 Mar 2005, 22:57
    0 0
  •  
    • 50 mesaje
    15 Mar 2005, 06:48
    0 0
    faptul ca recunosti ca ai ai o problema e deja un pas foarte important pe care l-ai facut. ma indoiesc ca o femeie ca tine nu poate trece peste un divort si o farfurie de mancare pt. ca esti puternica, iar minunea ta, fetita, este cea mai importanta......mult mai importanta decat un sot si o "fasola".......curaj, capul sus, cheia la camara.....plimbari la greu, intalniri cu prietenele si cu persoanele care te iubesc si bineinteles stai cat mai mult cu fiica ta.......ea oricum e la varsta cand mama devine prietena sau ....nu
  •  
    • 666 mesaje
    15 Mar 2005, 08:41
    0 0
    Fetita mea este cea mai buna prietena a mea ,si ea ma considera la fel .Toate colegele ei o invidiaza pt. asta.Santem f. apropiate si discut cu ea aproape totul (tin cont si de varsta).Santem ca doua surori . Nici nu stiti cat de mult inseamna sprijinul vostru .......Ma rog sa rezist......
  •  
    • 1027 mesaje
    15 Mar 2005, 09:18
    0 0
    Cel mai important lucru e sa rezisti, sa te gandesti mereu la fetita ta, ea are mare nevoie de tine. Si o sa aiba mereu.
    E greu ca stati in acelasi oras, asa nu apuci sa te detasezi nici un pic
    Dar o sa treaca. Mult curaj.
  •  
    • 666 mesaje
    15 Mar 2005, 09:26
    0 0
    Multumesc.............