Tinerii care devin părinţi în jurul vârstei de 25 de ani, mai predispuşi la depresie

Bărbaţii care devin părinţi în jurul vârstei de 25 de ani prezintă un risc sporit (68%) de a suferi de depresie în următorii cinci ani după naşterea copiilor lor, potrivit unui studiu

Bărbaţii care devin părinţi în jurul vârstei de 25 de ani prezintă un risc sporit (68%) de a suferi de depresie în următorii cinci ani după naşterea copiilor lor, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii americani.

Potrivit acestui studiu, nu doar tinerele mame, ci şi tinerii taţi se confruntă cu riscul de depresie, iar aceia care prezintă cel mai mare risc sunt bărbaţii care devin părinţi pentru prima dată în jurul vârstei de 25 de ani.

Medicii americani îi îndeamnă pe tinerii taţi şi pe tinerele mame să consulte specialişti în tratarea depresiei postnatale, întrucât această afecţiune poate avea efecte extrem de negative asupra bebeluşilor, informează Mediafax.

În primii cinci ani după naşterea copilului, depresia a afectat 68% din totalul participanţilor la acest studiu, care a fost realizat pe un eşantion de peste 10.000 de bărbaţi cu vârsta medie de 25 de ani.

Profesorul Craig Garfield, medic pediatru la Universitatea Northwestern din Chicago, consideră că rezultatele studiului sunt semnificative şi ele ar putea duce la implementarea unor intervenţii şi tratamente mai eficiente.

"Nu doar tinerele mame au nevoie să fie consultate contra depresiei, pentru că şi taţii sunt supuşi acestui risc.

Depresia parentală are un efect dăunător asupra copiilor, în special în acei primi ani critici când se formează legătura dintre copil şi părinţi. Trebuie să facem mai multe lucruri pentru a-i ajuta pe taţii tineri în tranziţia lor prin acea perioadă", a afirmat el.

În comparaţie cu copiii ai căror taţi nu sunt deprimaţi, cei ai căror taţi prezintă urme ale acestei afecţiuni riscă să aibă un limbaj mai puţin bogat, să aibă probleme de lecturare, probleme comportamentale şi dificultăţi de integrare în societate.

Specialiştii afirmă că între cinci şi zece procente dintre taţii tineri suferă de depresie postnatală.

În cazul femeilor, acest procent este de 10%.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod