„Suntem prieteni, dar el vrea mai mult“. Cum să-l refuzi fără să-i răneşti sentimentele

Poate că sunt naivă, dar părerea mea este că între bărbaţi şi femei nu pot exista relaţii strânse de prietenie, decât dacă unul dintre ei are un anumit scop sau interes. Am ajuns la

Poate că sunt naivă, dar părerea mea este că între bărbaţi şi femei nu pot exista relaţii strânse de prietenie, decât dacă unul dintre ei are un anumit scop sau interes.

Am ajuns la această părere după ce am rămas fără mulţi prieteni de sex opus, care, la început, îmi erau prieteni buni, dar pe parcursul relaţiei îşi doreau mai mult şi voiau să-mi devină iubiţi.

Nu ştiu dacă ai avut astfel de prieteni, dar eu am trăit asemenea experienţe, iar acei prieteni doreau să le devin amantă sau măcar să facem sex, chiar dacă ei ştiau că eu am un iubit.

Vinovată pentru refuzuri

Pentru cel puţin una dintre aceste relaţii de prietenie mă simt vinovată.

De ce spun asta? Deoarece am avut un amic alături de care petreceam destul de mult timp şi căruia îi spuneam toate secretele mele. Însă, la aproximativ un an de când am devenit foarte apropiaţi, el a început să dea semne că mă place şi că vrea mai mult de la această relaţie.

Iniţial, i-am spus că nu sunt pregătită şi că ar trebui să mai aşteptăm, dar cu timpul devenea tot mai insistent. În acest fel mi-am dat seama că nu făceam decât să-l rănesc şi să-l amăgesc că între noi ar putea fi o relaţie. Aşadar, am ajuns la concluzia că unui bărbat este mai bine să-i spui de la început dacă te atrage sau nu, pentru a nu avea parte de surprize mai târziu.

Chiar dacă poţi primi eticheta de fată rea şi respingătoare, cel mai bine este să fii sinceră cu tine şi cu el.

Indiferent de repercursiuni, spune-i dacă nu eşti atrasă de el. În acest fel îţi poţi da seama dacă îţi este un prieten adevărat sau dacă tot ce doreşte de la tine este să împărţiţi acelaşi pat.

Am realizat că, atunci când îi refuzi, bărbaţii încep să fie mai reci cu tine, iar cu timpul te vor uita. Însă, pentru a nu-i răni sentimentele, refuză-l într-un mod delicat. Iată câteva sfaturi cum poţi face acest lucru:

Spune-i că nu este stilul tău

Încearcă să-l faci să înţeleagă că este un bărbat atrăgător, care îşi poate găsi foarte uşor o iubită, dar că nu este pe stilul tău.

Explica-i de ce nu te atrage şi ce tipuri de bărbaţi îţi plac.

Aminteşte-i că sunteţi amici

Spune-i că nu îl vezi ca pe un partener de viaţă, ci ca pe un amic. Mai mult, dacă ai şi un iubit, aminteşte-i asta şi fă-l să înţeleagă că nu are niciun rost să insiste.

O relaţie nu înseamnă înţelegere

Îi poţi spune că dacă veţi ajunge iubiţi, cu siguranţă veţi găsi şi motive de ceartă, ceea ce nu se întâmplă dacă sunteţi doar amici. Iar dacă vă certaţi şi ajungeţi chiar să vă despărţiţi, între voi nu ca mai rămâne nici acea frumoasă prietenie.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod