Sex. Ce trebuie să ştii când faci dragoste cu un bărbat de 50 de ani

Este vârsta la care bărbaţii ajung să fie foarte experimentaţi din punct de vedere sexual. Puteţi beneficia amândoi de cunoştinţele sale erotice pentru a vă bucura de partide de amor senzaţionale.
Dar pe lângă aceste beneficii, vârsta de 50 de ani aduce şi unele provocări serioase în dormitor, peste care puteţi trece numai împreună. Iată ce trebuie să ştii:

Poate fi afectat de disfuncţia erectilă

Aceasta este una dintre problemele care afectează cu precădere bărbaţii după vârsta de 50 de ani. Circulaţia sanguină devine tot mai slabă odată cu inaintarea în vârstă, ceea ce reduce intensitatea fluxului de sânge către zona organelor genitale şi prin urmare scade capacitatea de a obţine şi menţine o erecţie.
Din fericire, există trucuri care vă ajută să întârziaţi sau chiar să evitaţi această deficienţă.
Alimentaţia sănătoasă, exerciţiile fizice şi renunţarea la fumat sau consumul de alcool sunt esenţiale pentru ca partenerul tău să-şi păstreze viriliatea. De asemenea, pastilele pentru potenţă sunt un remediu eficient, dar este obligatoriu să ceară sfatul medicului înainte de a le lua.

Nu mai este la fel de flexibil sau puternic

Un bărbat de 50 de ani nu mai este cu siguranţă la fel de flexibil şi puternic precum unul de 30. De aceea, înainte de a-i propune tot felul de poziţii şi tehnici sexuale, ar trebui să te gândeşti la faptul că îl poţi pune în dificultate.
Evită poziţiile în care trebuie să îţi susţină toate greutatea, aşa cum sunt cele în picioare, dar şi poziţii care necesită flexibilitate.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod