Postul Paştelui: 5 motive pentru care o pauză de SEX e benefică pentru relaţia ta


În general, trăim cu impresia că sexul produce acea intimitate de care orice cuplu are nevoie. Când trupurile voastre se ating eşti de părere că nu poate exista o conexiune mai puternică între tine şi iubitul tău. Dar lucrurile nu stau chiar aşa.

În general, trăim cu impresia că sexul produce acea intimitate de care orice cuplu are nevoie. Când trupurile voastre se ating eşti de părere că nu poate exista o conexiune mai puternică între tine şi iubitul tău. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Experţii ne asigură că o pauză de la sex poate apropia partenerii de cuplu aşa cum o partidă de sex nu poate.

Sexologii o denumesc detoxifiere sexuală... Ian Kerner, sexolog şi autor al cărţii "Sex Detox" le sfătuieşte pe cupluri să renunţe o perioadă la sex. Ţinând cont că ne aflăm în plin post al Paştelui n-ar fi rău să iei în seamă spusele acestui expert care garantează că o perioadă de abstinenţă aduce multe beneficii în relaţia de cuplu.

1. Rezolvi unele probleme pe care poate că le-ai ignorat


Sexul ne poate înceţoşa perspectiva asupra relaţiei cu iubitul. Dacă apelezi la sexul de împăcare ori de câte ori izvorăşte un conflict e clar că nu rezolvi sursa problemei, doar o laşi în aşteptare. Dacă sexul dispare din peisaj, puteţi descoperi adevărata sursă a problemei şi o puteţi rezolva în consecinţă.

2. Îţi dai seama dacă vă uneşte o iubire pură sau nu


Activitatea sexuală vă sporeşte eliberarea de dopamină şi oxitocină, hormoni care vă pot crea falsa senzaţie de ataşament şi iubire. Lipsiţi-vă de sex o perioadă şi apelaţi la gesturi tandre, dar non-sexuale, pentru a crea între voi sentimente pure, fără legătură cu hormonii.

3. Aveţi ocazia să vă cunoaşteţi în cele mai mici detalii şi să vă... împrieteniţi


Sexul vă poate da falsa impresie că vă cunoaşteţi într-un mod foarte intim. Dar lucrurile sunt departe de adevăr. Încearcă să laşi sexul deoparte şi să vezi ce alte lucruri ai în comun cu iubitul tău. Activităţile platonice în doi promit să vă lărgească perspectiva unul asupra celuilalt. În plus, vă ajută să legaţi şi o prietenie puternică.

4. Abstinenţa vă poate rezolva şi problemele sexuale


Sexologul Ian Kerner precizează că problemele de natură sexuală pot fi rezolvate printr-o detaşare. Dacă până acum făceai sex din obligaţie sau mimai orgasmele, fă un pas înapoi, respiră adânc şi discută cu iubitul tău, înainte de a ajunge în pat cu el!

5. Înveţi să apreciezi relaţia la un alt nivel


Sexul poate da cuplurilor o anumită siguranţă: "Dacă ne înţelegem bine în pat, sigur nu ne despărţim." Această mentalitate hrănită de partidele pasionale de sex dăunează, însă, relaţiei, deoarece îi face pe parteneri să fie mai nepăsători în legătură cu celelalte aspecte ale relaţiei. Mai devreme sau mai târziu, aceste aspecte ignorate îşi vor spune cuvântul, de aceea, e indicat ca ocazional să practicăm detoxifierea sexuală şi să punem accent pe celelalte lucruri importante din relaţie.
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • onutta21 pe 4 Apr 2012, 11:26
    ***

    foarte bun articolul

    0
    0

  • Laledagda pe 31 Mar 2012, 17:31
    ...

    foarte bine precizat si explicat fenomenul Post...si in pat.Sunt total fascinata de acest site felicitari!

    4
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod