Pastila "de a doua zi" se ia doar in cazuri de urgenta


In urma numeroaselor comentarii si subiecte discutate pe forumurile site-urilor TopSanatate.ro si Eva.ro am constatat ca multe femei folosesc contraceptia de urgenta sau pastila "de a doua zi" ca metoda de contraceptie continua. De ce sa NU faci asta si ce diferente exista intre ele?

In urma numeroaselor comentarii si subiecte discutate pe forumurile site-urilor TopSanatate.ro si Eva.ro am constatat ca multe femei folosesc contraceptia de urgenta sau pastila "de a doua zi" ca metoda de contraceptie continua. De ce sa NU faci asta si ce diferente exista intre ele?

 

Mai mult de 35% dintre adolescentii intre 15 si 17 ani sunt activi sexual si cel putin 7% din cupluri au intretinut relatii sexuale la prima intalnire, se precizeaza in brosura lansata cu ocazia campaniei "Un copil dorit e un copil iubit". Statisticile ne arata ca relatiile sexuale incep la o varsta din ce in ce mai frageda. Este important ca inainte de a-ti incepe viata sexuala sa ai macar curiozitatea de a te informa despre metodele contraceptive si sa stii sa faci diferenta intre o metoda de contraceptie si pastila de a doua zi. Consilierea este gratuita asa ca nu ezita sa discuti cu un specialist in planificare familiala sau un ginecolog. Gasesti AICI centrele unde poti sa obtii consiliere gratuita.

 

Contraceptia hormonala vs. contraceptia de urgenta


Contraceptia hormonala cuprinde: pastilele anticonceptionale (combinate sau monohormonale), plasturele, inelul intravaginal, produsele injectabile si implantul. Potrivit cercetarilor de piata, cele mai multe femei folosesc pastila anticonceptionala combinata (estro-progestativa). Aceste pastile "pacalesc" hipofiza, aceasta nu mai trimite semnalul necesar dezvoltarii foliculilor si mai ales producerii ovulatiei. Eficienta metodei este descrisa ca fiind intre 92% si 99%. Pastila contraceptiva se administreaza pe toata perioada in care femeia nu doreste sa ramana insarcinata, nu se fac pauze, chiar daca este vorba despre zeci de ani, sustin specialistii.

Contraceptia hormonala de urgenta sau pastila "de a doua zi" se foloseste, dupa cum ne spune si numele ei doar in situatii de maxima urgenta. Desi are in compozitie un hormon care se foloseste si in pastilele contraceptive cu administrare zilnica, pastila "de a doua zi" nu se foloseste decat in cazuri de urgenta pentru ca doza hormonului este mult mai mare si poate deregla menstruatia, determinand aparitia unor sangerari neregulate care pot persista pana la 3 saptamani.

Asadar, pastila "de a doua zi" se foloseste doar ca metoda de rezerva in cazul in care alta metoda contraceptiva a esuat:

  • ruperea prezervativului;
  • ai uitat/ai ramas fara pilule contraceptive;
  • ai intarziat cu administrarea contraceptivului injectabil;
  • steriletul a fost expulzat;
  • in urma unui contact sexual impotriva vointei femeii.


Eficienta pastilei "de a doua zi" este cu atat mai mare cu cat este administrata mai repede dupa contactul sexual neprotejat (in primele 72 de ore).

 

Stiai ca ...

 

  • in 1850 i.e.n papirusul Petrie descrie diferite retete pentru paste vaginale contraceptive. Papirusul Ebers (1550 i.e.n.) descrie primul tampon vaginal impregnat medicamentos.
    Substanta folosita era o planta (accacia) continand guma arabica, substanta care prin fermentatie elibereaza o forma de acid lactic, recunoscut ca spermicid in zilele noastre;
  • Grecia si Roma Antica: Soranus, cel mai mare ginecolog al Antichitatii a descris un numar de tehnici de preventie precum dopurile vaginale, folosirea solutiilor astringente si a variatilor acizi din fructe. Mai tarziu, romanii au folosit vezica urinara de capra ca prezervativ;
  • in 1880 a fost realizata prima ligatura tubara;
  • in 1882 apare primul cabinet de contraceptie, deschis la Amsterdam;
  • in 1960 FDA aproba contraceptivele orale combinate;
  • in 1973 FDA aproba pilulele numai cu progestageni;
  • in 1988 se incepe comercializarea steriletului;
  • in 1997 FDA aproba pilulele contraceptive de urgenta;
  • in 2003 FDA aproba pilulele trimestriale si pe cele cu utilizare extinsa.

Tu ce stii despre pastila "de a doua zi"? Ai folosit-o? Ii cunosti riscurile?


La intrebarea pe care am postat-o pe Facebook si Twitter, cititoarele Eva.ro au fost de acord ca riscurile pe care le implica utilizarea pastilei "de a doua zi" sunt mari si ca este mult mai bine sa folosim o metoda de contraceptie. Atat Lacry, cai si Maria Luisa au precizat din experienta proprie ca ea functioneaza, insa efectele sunt destul de neplacute. "Functioneaza....dar cu riscuri foarte mari pe termen lung!", ne spune Maria Luisa.

Cristina considera si ea ca efectele pastilei sunt destul de neplacute "Nici prea mult bine nu fac, altfel nu s-ar recomanda in mod special sa nu se foloseasca mai mult de 2 ori/an!".

Petronela ne povesteste experienta unei prietene care "a folosit asa ceva si era cat pe ce sa nu mai poata sa faca copii.. de costat stiu ca nu-i mult ..pe atunci era vreo 50 ron... Dar mai degraba protejati-va, sunt atatea metode".

Cum spuneam si la inceputul materialului, exista femei care folosesc pastila "de a doua zi" ca metoda de contraceptie continua. Iata ce ne povesteste Sabina: "Imi povestea un ginecolog ca era de garda cand a venit un cuplu, ea foarte speriata pentru ca avea hemoragie puternica. Le pune cateva intrebari de rutina, printre care si "ce metoda de contraceptie folositi?". A ramas inmarmurit cand tanara a raspuns senina: pastila de a doua zi".

"Fetelor, pastila de-a doua zi se foloseste doar de 2 ori pe an, daca nu ma insel!!!...insa am citit intr-un pliant mai vechi de la scoala, ca exista si o injectie la 3 luni care se face pentru aceeasi protectie contraceptiva, voi n-ati auzit de ea niciodata???...ia sa intrebati pe viitor de ea la farmacie sau la doctorul de familie!"
, ne spune Delia.

Sfatul Eva.ro si TopSanatate.ro: Citeste intotdeauna prospectul medicamentului pe care-l cumoperi. Vei gasi acolo toate informatiile despre administrarea pastilei, dar si despre posibilele efectele adverse posibile.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vladutzu pe 25 Mai 2013, 16:25
    detalii despre pastila de a doua zii

    Pentru ca multora ne este putin zis rusine la farmacii sa ne interesam despre aceasta pastila, doresc daca se poate putin detailat despre modul cum cand si dupa cat timp se poate lua aceste pastile.

    0
    0

  • vladut pe 25 Mai 2013, 16:21
    despre pastila de a doua zii

    daca fata face administratia pastilei peste 2 -3 zile dupa cantactul sexual mai este valabila ?

    0
    1

  • Anonim pe 1 Aug 2012, 15:13
    Pilula de a 2-a zi

    Am luat o pilula de a doua zi, una din cele doua iar intre cele 12 ore la care se administreaza cea de-a doua am mai avut un contact sexual neprotejat...Dupa acesta am luat si cea de-a doua pastila...Care sunt riscurile unei sarcini?Ce sa fac?

    0
    2

  • westlife pe 25 Mai 2010, 18:35
    pastila ,,de a doua zii,,

    Pentru ca multora ne este putin zis rusine la farmacii sa ne interesam despre aceasta pastila, doresc daca se poate putin detailat despre modul cum cand si dupa cat timp se poate lua aceste pastile.

    3
    4

  • petruta pe 22 Mai 2010, 09:58
    contraceptie de urgenta

    in urma unui contact sexual neprotejat am luat la aprox. 40 de ore pastila de urgenta. in seara in care am luat prima pastila s-a intamplat din nou sa avem probleme de protectie. am luat si a doua pilula la 12 ore iar dupa 12 ore am mai facut un tratament cu aceleasi pastile. care sunt riscurile?

    9
    2

  • Cata C. pe 21 Mai 2010, 21:40
    felicitari

    felicitari pentru subiectul ales!

    4
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod