Paranormal: "O partidă de sex nepământeană!"

Făcea autostopul. Sau cel puţin aşa credeam. Îmbrăcat cu un soi de combinezon alb murdar, stătea pe margine şoselei care leagă Vama Veche de 2 Mai. Nu făcea cu mâna, dar se uita insistent la fiecare maşină care trecea.
Făcea autostopul. Sau cel puţin aşa credeam. Îmbrăcat cu un soi de combinezon alb murdar, stătea pe margine şoselei care leagă Vama Veche de 2 Mai. Nu făcea cu mâna, dar se uita insistent la fiecare maşină care trecea. Unii încetineau şi îl priveau, alţii îl claxonau. Era cam ciudat, ce-i drept, dar nu puteai spune exact de ce. Când am ajuns în dreptul lui a făcut un pas spre maşină. Am oprit mai degrabă din curiozitate. Nu aveam de gând să-l iau în maşină. Dar l-am întrebat dacă vrea să ajungă undeva. A repetat, derutat „undeva” apoi s-a urcat în maşină pe neaşteptate.
 
Pe drum l-am mai întrebat unde merge şi pentru că se uita zâmbind la mine şi nu spunea nimic am comentat aşa, ca pentru mine, că trebuie că băuse mult cu o seară înainte, sau fumase „ceva bun”, aşa că i-am zis doar să spună stop când vrea să coboare. A râs şi a repetat „ceva bun”.

Am luat-o pe drumul spre Bucureşti, printre dealurile Dobrogei, ca să evit aglomeraţia dintre staţiuni, şi ne-am aşternut la drum. Se uita cu aceeaşi privire mirată pe geam, la case, la oameni, de parcă ar fi văzut prima dată totul. Mi-am imaginat că nu trecuse niciodată pe drumul ăsta, aşa că m-am apucat să vorbesc.
I-am povestit cum am descoperit traseul ăla, prin sate, cum vin de câteva ori pe vară la mare şi nu am niciodată probleme cu traficul din cauza asta. Mă asculta atent, cu coada ochiului drept îl urmăream şi eu din când în când, cum mă priveşte.

La un moment dat a întins mâna dreaptă spre obrazul meu şi m-a mângâiat uşor, abia atingându-mi pielea. A fost mai mult o tatonare, decât o mângâiere. Parcă ar fi vrut să ştie din ce sunt făcută. Apoi şi-a dus degetele la gură şi le-a atins cu buzele. Mi s-a părut un gest foarte erotic. Credeam că încearcă să îmi facă avansuri şi trebuie să recunosc că eram interesată.
 
Îmi plăcea cum arăta, înalt, bine făcut, cu un păr de o culoarea incertă, ca o cânepă, probabil din cauza soarelui şi a apei sărate. Bronzat, cu nişte ochi violet ciudat de părtrunzători şi o gură foarte sexy. Privindu-l mai de aproape îmi dădeam seama că prima impresie, când l-am văzut pe drum, era reală. Era ceva ciudat cu omul ăsta, dar nu ştiam ce. Nu vorbea, cele câteva cuvinte rostite erau repetiţii ale cuvintelor spuse de mine. Din gesturi părea că vrea să meargă la Bucureşti.
Sau oricum, nu avea altă destinaţie în minte.

Pe autostradă am făcut un popas la o benzinărie, şi l-am întrebat dacă vrea o cafea. Eu voiam. Am intrat în incinta răcoroasă a benzinăriei şi am luat două cafele şi două ape. La masă, în faţa lor, n-a făcut nicio mişcare până când nu am dus eu ceaşca la gură. Apoi a făcut exact ca mine. Devenise un pic stânjenitor, pentru că aveam senzaţia că mă ia la mişto. I-am zis că gesturile lui pot fi amuzante până la un punct. După care ar putea să înceapă să se poarte normal.

A zâmbit în continuare, fără un cuvânt. Enigma asta mă incita. Îmi plăcea tipul din ce în ce mai mult. Când am ieşit din benzinărie a stat câteva minute uitându-se cum pune cineva benzină. Apoi a intrat în vorbă cu tipul de la pompă, întrebând cu cuvinte puţine, ce motor are. Ăla a început să-i explice de cilindri şi alte bujii, lucruri la fel de chineze pentru mine. Iar când am ajuns la maşină mi-a cerut cheia maşinii. S-a urcat la volan şi a făcut câteva manevre în parcarea benzinăriei. Era ca un copil care pune mâna pe jucăria altuia, fascinat de ce face maşinăria.
Apoi mi-a dat cheia şi s-a aşezat liniştit pe locul din dreapta.

Pe drum a început să fie mai vorbăreţ. Părea că nu ştie bine româneşte, dar se chinuia să lege cuvinte. Nu făcea acorduri sau alte subtilităţi, dar ne-am înţeles până la urmă. L-am întrebat dacă e din altă ţară şi a arătat în sus, spunând „planetă”. Am râs cu poftă, dar el a continuat. Începuse să repete nişte cifre şi litere, fără sens. Ca să nu par necioplită, pentru că el era foarte serios, am zis ok, şi am intrat în jocul lui. Cum e acolo pe la voi..., ştiţi, pe ideea cu băbuţa care îl întreabă pe negru în tren: "al cui eşti, maică, din Congo?”.


Mi-a spus că nu e încă momentul pentru detalii, dar că vor fi la timpul lor. Când am ajuns la Bucureşti l-am întrebat din nou unde să-l las. Parcă îmi părea rău să-l părăsesc. Mi se părea că povestea nu s-a încheiat.

După patru ore de drum mă simţeam atrasă, şi în mod paradoxal, în siguranţă, cu el. Un străin în fond, şi nepământean, unde mai pui.
Mi-a spus că nu are unde să meargă, dar vrea să vadă unde stau.
N-am avut nevoie să mă convingă, eram gata. L-am găzduit în seara aia în patul meu. Inutil să vă spun că da, noaptea aia a fost la fel de intensă ca şi călătoria. Omul ăla avea ceva magic în el. Nu-mi stă în caracter să mă arunc în braţele primului venit, dar ceva din felul acelui om de a fi m-a subjugat încă din clipa când l-am zărit pe şosea. Şi a continuat s-o facă şi după, la câteva luni, iată, cât au trecut de la întâlnirea noastră stranie, eu tot la el mă gândesc.
 
În dimineaţa de după m-am trezit inundată de o lumină puternică în toată casa. Apartamentul meu e orientat cu ferestrele spre apus, iar dimineaţa e destul de răcoare şi umbră. Dar atunci, în dimineaţa aceea era lumină în casă ca la amiază pe plajă, iar soarele părea că-şi schimbase cursul.
El, tipul căruia nu-i ştiu nici acum numele, stătea gol puşcă cu faţa spre geamuri, şi cu mâinile întinse şi capul pe spate ca un răstingnit. Razele acelui soare treceau prin el ca şi când ar fi fost imaterial. Am rămas mută în mijlocul patului. Atunci mi-am dat seama că omul ăla chiar era din altă parte.
La fel de ciudat cum l-am cunoscut şi acceptat în patul meu, am fost cuprinsă de senzaţia de pace şi de siguranţă, în faţa acelei scene. Raţional vorbind ar fi trebuit să îngheţ de frică sau s-o iau la fugă mâncând pământul. În dormitorul meu, umbrit în fiecare dimineaţă de 25 de ani încoace, era la ora 9 dimineaţa un soare puternic, atras şi filtrat de un om cu aparenţă pământeană.
 
După câtea minute bune de stat aşa în lumină, tipul s-a întors spre mine. Mi-a spus că trebuie să plece. Că îmi mulţumeşte şi că nu va uita gestul meu. "Revedere", a fost ultimul cuvânt pe care mi l-a adresat şi odată cu dispariţia lui s-a stins şi lumina în cameră.
 
Ştiu, o să ziceţi că am visat sau că m-au afectat ţigările din Vamă. Nu. Întâmplarea asta a fost reală, s-a petrecut anul ăsta în iulie, iar cine a trecut pe şosea în duminica aceea şi l-a văzut pe omul în combinezon alb murdar poate depune mărturie. Eu m-am îndrăgostit de el, şi sper că acel cuvânt "revedere" înseamnă şi pentru el ce înseamnă şi pentru mine.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Irina pe 13 Nov 2011, 01:54
    Aaaa...

    Asta trebuie sa fie: E.T. go home!

    0
    1

  • tsu pe 29 Oct 2011, 20:30
    foarte tare :D

    tot timpu m-au fascinat aceste intamplari, sunt sigura ca Terra inca nu este pregatita de o intalnire cu vietuitoare din afara, dar sper totusi ca in viata asta(sau viitoare) sa prind totusi ziua aceea :D am avut si eu cateva intamplari paranormale care m-au speriat de numa , din cauza aia mi-e frica si sa ma duc in Padurea Baciului,desi sunt foarte curioasa de universul acela .Iti admir curajul si experienta care ai trait-o :D

    4
    0

  • mary pe 26 Oct 2011, 19:50
    tampenia uneia care o roade plictiseala

    prostii,nici macar nu are logica:))nu stiu d ece am pierdut 5 min citind-o,:))

    5
    3

  • DIDIȚĂ NECULAI NYCU-0786981481 pe 25 Oct 2011, 18:11
    viața fără tine este tristă și povestea adevărată.

    Povestea ni se pare paranormală sau anormală,dar are toate motivele să fie normală...ținând cont că universul este foarte mare și că planetele au aceleași caracteristici ca terra-pământul diferă doar continentele și mărimea planetei formele geografice fiind aceleași să lespunem mai degrabă ,,interplanetari,,oamenilor de pe alte planete...mie mi s-a ântâmplat mai multe cazuri reale despre interplanetari și povestea cu soarele ...nycu iasi-românia

    3
    0

  • Florin pe 20 Oct 2011, 14:28
    Gata - stiu

    Era Stig in vacanta.

    6
    1

  • Bordea Cornelia-Anca pe 20 Oct 2011, 01:58
    foarte interesant ....

    si cu siguranta o experienta frumoasa desi pare ireala sunt sigura ca e adevarat si ca sa zicem tu esti norocoasa ,ca ai avut ocazia sa cunosti indeaproape o persoana de pe alta planeta sunt sigura ca exista si alte creaturi asemanatoare sau nu noua cert este ca ai trait o experienta mnunata si poate ca o sa va mai revedeti :) foarte frumos :X:X:X:X

    4
    3

  • Maya93 pe 16 Oct 2011, 15:51
    :|

    deci din articolul de mai sus noi ce sa intelegem? ca exista extraterestii si ca,ocazional,vin pe pamant pentru a face sex?! cam greu de crezut ca ai avut o aventura cu un "nepamantean"....

    19
    0

  • nadya_dark pe 16 Oct 2011, 14:49
    ha ha ha

    nu cred o iota ,ai avut doar o aventura cu un necunoscut ,atata tot.La mai multe :))))) Apropos ,vara viitoare voi incerca sa merg pe acelasi drum poate il iau eu inaintea ta :)))

    19
    2

  • Doina pe 16 Oct 2011, 10:01
    wow

    ff interesant, parca ar parea un videoclip la piesa E.T. a lui katy perry . ce pot sa zic sper sa se intoarca in curind, ca asteptarea e grea, shi vezi data viitoare incearca sa nu'l mai scapi :)

    12
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod