De ce cred bărbaţii că suntem sadice în pat

Acum câţiva ani numărul 237 făcea înconjurul lumii. El semnifică numărul de motive pentru care fac femeile sex, potrivit psihologilor americani, Cindy Meston si David Buss. Da, există atâtea

Acum câţiva ani numărul 237 făcea înconjurul lumii. El semnifică numărul de motive pentru care fac femeile sex, potrivit psihologilor americani, Cindy Meston si David Buss. Da, există atâtea motive!

Cei doi cercetători de la Universitatea din Texas au sintetizat 237 de motivaţii, în urma chestionării a 1.006 de femei din toată lumea, iar principala lor concluzie a fost aceea că femeile se folosesc de relaţii sexuale ca de un instrument pentru a obţine ce-şi doresc.

Practic, femeile pot folosi sexul ca pe o armă de manipulare în orice etapă a unei relaţii: pentru a atrage un bărbat, pentru a păstra acel bărbat, dar şi pentru a scăpa de el.

Recunosc că n-am înţeles exact de ce n-ar prefera femeile să nu mai facă sex deloc ca să îndepărteze un bărbat. Ulterior am descoperit că iubirea îi poate ţine de foame unui bărbat, chiar şi când are ditamai apetitul sexual. Aşa că abstinenţa nu te scapă neapărat de bărbaţi. În schimb, să-i serveşti la tavă unui bărbat sex de proastă calitate e crimă curată.

Zilele trecute vorbeam cu un amic despre fosta lui iubită şi îmi zicea că ajunsese să se sature de ea şi de comportamentul ei sexual. Domnişoara îl făcea să se simtă folosit. "Femeile au nişte tendinţe sadice când vine vorba de sex. Nu ştiu dacă vă prindeţi când amăgiţi un bărbat şi îl faceţi să se urce pe pereţi!" L-am rugat să explice cum se manifestă, în opinia lui, sadismul femeilor...

În cazul în care n-o ştiai deja, motivul principal pentru care suntem sadice este acela că... nu ne ocupăm de erecţiile iubiţilor noştri. Iar aici îmi amintesc de un rol al actriţei Vivica A. Fox în care se lăuda că ea îşi ţine iubitul fidel pentru că "Ori de câte ori are o erecţie, eu i-o înmoi."

Cele mai dificile sunt erecţiile de dimineaţă, îmi spune amicul meu, când femeia îşi mângâie iubitul cu compasiune (nu pasiune!) în acea zonă tare şi se ridică repede din pat să pună apă pentru cafea.

Mai apoi, sunt erecţiile logice, când contextul e unul clar, sexy, dar femeia se face că plouă. "Eram singuri acasă, găteam, îi făceam un masaj, îi provocam un orgasm, dar eu rămâneam pe uscat." Ce să mai? Ne place să fim răsfăţate. Sigur ai trecut şi tu prin asta. Pentru bărbaţi e de neconceput că uneori vrem doar să ne tolănim dezbrăcate în braţele lor, fără să facem sex! :))

Şi află că un alt mod de a-i răni mândria şi de a-l face să-şi piardă minţile este lipsa de iniţiativă. Pentru bărbaţi e o dramă să înceapă ei de fiecare dată tratativele sexuale. "Nu e îndeajuns că la noi se vede în pantaloni când suntem excitaţi. Voi nu ne daţi nouă niciun semn clar. Iar dacă bateţi un apropo, de obicei vă răzgândiţi în ultima clipă şi spuneţi că nu sunteţi pregătite."

Sexologii susţin că bărbaţii suferă o mare dezamăgire când tensiunea sexuală acumulată se transformă într-o iluzie, iar femeia, metaforic vorbind, îşi ia jucăriile şi pleacă.

De ce practicăm acest joc sexual şi nu luăm în calcul dezamăgirea bărbatului care rămâne erect? Sau, în fine, o luăm, dar ni se pare cantitate neglijabilă? Pentru că odată ce nu-l mai jucăm, sexul devine mecanic, devine o certitudine, deci îşi pierde tot farmecul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod