Poveste adevărată. Soțul meu nu poate să accepte trecutul meu sexual!

În căsnicia mea de aproape doi ani a intervenit o criză la care nu mă așteptam, cauzată de sinceritatea cu care m-am dezvăluit soțului meu, cu bună credință.

Când ne-am cunoscut, acum mai bine de trei ani, el a fost ca o gură de oxigen pentru mine. Un om deosebit, de care aproape că nici nu-mi venea să mă îndrăgostesc, atât de bun și ireal era. Eu veneam dintr-o familie cu un trecut sordid, trecutul meu era de asemenea murdărit de tot felul de episoade dificile: consum de droguri, bătăi, sex la întâmplare.

Viața alături de soțul meu, însă, a fost ca o oază de liniște și împăcare. Împăcare cu lumea, cu mine, cu viața mea. În primul an cu el am învățat să mă iert, să trec peste toate și să o iau de la capăt.

Eu am depășit totul și mi-am restartat viața. El nu știa, atunci, multe din trecutul meu.

După ce ne-am căsătorit a fost o perioadă de descoperiri reciproce. Știți, genul de timp petrecut cu persoana iubită în care fiecare e curios ce îl face fericit pe celălalt, ce îi place, ce a făcut înainte și cum a fost. Și am ajuns, inevitabil, și la trecut. Pentru că mă simțeam în siguranță cu el – întotdeauna am simțit asta – am povestit și lucruri din trecutul meu pe care poate n-ar fi trebuit să i le spus.

Și așa a aflat că viața mea sexuală a fost mult prea tumultoasă decât e cu el sau decât se aștepta el să fie. Da, am avut mulți parteneri, am făcut diverse feluri de sex, mai brutal, mai sado-maso, cu mai mulți parteneri și chiar cu tipul care se presupunea că ar fi fost tatăl meu vitreg...

În fine, nu sunt mândră de trecutul meu sexual, dar așa cum i-am spus și lui, multe din episoadele astea s-au petrecut sub influența alcoolului și a drogurilor. Multe din chestiile pe care le-am făcut până să-l întâlnesc pe el au fost ca o autoflagelare.
Mă disprețuiam și mă autopedepseam pentru păcate care nu-mi aparțineau, dar de care nu mă puteam desprinde. Întâlnirea cu el mi-a schimbat viața. De fapt m-a adus la viață, pentru că ce trăiam înainte nu era viață, era un coșmar.
 

Comentariile 51-57 din 57

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Silviu pe 12 Apr 2015, 10:39
    parerea mea

    eu zic c-ai gresit, ori ii spuneai totul in fata cand v-ati cunoscut ca sa stii daca te accepta sau nu ori daca ai ajuns atat de departe cu el si anume la casatorie si totul mergea perfect de ce te-ai apucat acum sa povestesti cum faceai tu anal, oral, ce pozitii si cu cati ?el poate a vazut in tine perfectiunea, te-a considerat pura, ideala iar tu ai daramat toate convingerile lui despre tine...altfel spus ai rupto-n fericire...

    15
    9

  • Aurel Tugui pe 12 Apr 2015, 10:36
    Adevărul iese-ntotdeauna la Lumină!

    Cine este cât de cât dezvoltat spiritual, va-ncerca să nu JUDECE! Dar, hai să vedemȘ câți dintre noi ar putea rămâne ne-afectat de o astfel de poveste(cu fiecare dintre noi poziționat în situația Soțului)! E adevărat, spune Biblia ”Nu Judeca ca să nu fii Judecat!”! Dar, ... cine e-n stare să treacă și peste Problemă!!?? Deci: Să se judece fiecare! Dar, ... după ce s-a judecat(fiecare), rezultatul nu va însemna că reprezintă și ... ADEVĂRUL !!!

    6
    6

  • dean pe 12 Apr 2015, 10:35
    Vrajeala,o boarfa ramane boarfa,oamenii nu se schimba

    nici o sansa.Cauta unul la fel ca tine.Mai devreme sau mai tarziu oricum vei recidiva.Exista o vorba"din lup nu faci niciodata oaie"

    16
    23

  • rokko pe 12 Apr 2015, 10:32
    nota de plata

    asa cum a precizat si Alex greseala ta a fost ca nu i-ai spus nomului de la inceput cum stat treaba , ca el sa decida in cunostinta de cauza. Era o varianta sa nu ii fi spus deloc (nici acum) insa daca intamplator ar fi aflat consecintele ar fi muult mai dramatice...si crede-ma se afla mai ales daca omul se pricepe cat de cat ...si mai e o treaba..fara suparare...ASA CUM CINEVA CARE OMOARA E CRIMINAL O VIATA INTREAGA, ASA SI CEL CARE ASA CUM AI FOST TU..RAMANE CU STIGMATUL RESPECTIV ! oricine si orice ar spune... intr-un cuvant..ai avut ghinion !

    10
    8

  • Liana pe 12 Apr 2015, 10:28
    Mergi mai departe!

    In primul rand ar trebui sa iesi din tiparul de victima si sa nu te mai culpabilizezi atat. Apoi, nu el este salvatorul tau, tu esti ! Nu trebuie sa-l convingi de nimic. Esti ceea ce esti, si daca nu te accepta asa inseamna ca e un barbat cu capacitati reduse de a intelege si de a accepta ca trecutul a trecut. Si nu in ultimul rand..daca nu mai reusesti sa ajungi la inima lui, ar fi cazul sa mergi mai departe. E inutil si nedemn sa te milogesti de cineva sa te iubeasca, sa te accepte asa cum esti. Sunt sigura ca exista (alt)cineva care te merita cu adevarat. Mergi mai departe..nu-ti irosi viata cu un astfel de barbat. Ai incredere in tine!!! Succes!

    11
    11

  • Georgiana pe 12 Apr 2015, 10:22
    echilibrul.....

    Oamenii se pot schimba si tu esti dovada vie. Doar sa tinem ochii deschisi,,,,in jurul nostru sunt o multime de semne si dovezi. (Chiar si in pildele si invataturile crestine sau a oricaror alte religii sunt exemple de genul acesta.)Se pot schimba in bine(cazul tau) , se pot schimba si in rau. Eu cred, dupa ce am citit cele scrise de tine, ca langa el ti-ai gasit echilibrul, linistea, fericirea. Cand sufletul este plin, cand dragostea este completa, nu mai cauti altceva. Nici nu mai conteaza motivele pentru care ai experimentat o viata de genul trecutului tau. Ai reusit sa iesi din ea si Tu esti cea mai puternica. Sufletul ti-a ramas intreg, mai ai incredere in oameni, mai poti sa iubesti...si mai ales experientele pe care le-ai avut te fac sa pretuiesi mult mai mult decat oricine OMUL pe care il ai langa tine. Poate ca , da , trebuia sa ii spui de la inceput , dar ce a fost a fost si nu mai poti schimba nimic. Trecutul trebuie ingropat, trebuie sa ramana acolo unde ii este locul.treci peste el si nu-l lasa sa iti distruga prezentul si viitorul . Este socat probabil dar cu siguranta te iubeste cu adevarat si va trece peste . Ce a ramas inca nespus, incuie intr-un seif si arunca cheia departe, Continua-ti viata cu fruntea sus pentru ca drumul pe care mergi acum este cel bun! Si pentru ca tot suntem in ziua celei mai mari sarbatori a crestinatatii Invierea Domnului, iti spun ca numai Dumnezeu are voie sa judece greselile noastre, El este mare si bun, si iertator, El nu doreste "sa dam cu pietre"in cei ce au gresit ci indreptarea lor si tamaduirea sufletului lor in aceasta viata. Hristos a inviat! Paste fericit si luminat tuturor!

    19
    4

  • Alex Ionescu pe 12 Apr 2015, 09:49
    gresala ta....

    nu este ca i-ai spus ci ca nu ai fost cinstita de la inceput, inainte de a te casatori

    22
    9
Pagina « 1 2 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod