Poveste adevărată: "Soțul meu le povestește prietenilor săi cum facem sex"



Cert e că mă deranjează și inhibă teribil. După ce am aflat chestia asta, în urmă cu câteva luni, i-am cerut socoteală soțului meu. Mă consider îndreptățită să fiu supărată. El inițial a dat-o pe glumă, apoi a zis că de ce fac atâta caz, că faptul că el le povestește prietenilor cum facem noi amor este un motiv de mândrie, că deși suntem căsătoriți de 5 ani încă o facem, și suntem „competititivi”.

Chiar așa, „competititvi” cum zice el, mie mi se pare o devoalare inadmisibilă a intimității noastre ca și cuplu. Întotdeauna am avut o antipatie pentru oamenii care își exhibă trăirile personale, sentimentale și sexuale (cu atât mai mult), și am urât bărbații sau femeile care fac un titlu de glorie din a se lăuda cu cuceririle lor. Și aflu că de fapt sunt măritată cu unul din ăsta, care le alimentează fanteziile prietenilor cu faptele lui de alcov. Sunt și dezamăgită, pe de-o parte, și furioaă, dar și încurcată. Ce fac acum? Divorțez? Pentru atâta lucur? – m-ar întreba unii. Inclusiv părinții mei cred că ar fi șocați să afle că divorțăm, mai ales că nu am alte motive a mă plânge de căsnicia noastră. În plus nu am cum să spun adevăratul motiv.

Mi se pare că sunt prinsă captivă într-un scenariu pe care în mod normal l-aș fi considerat improbabil, dar iată că-l trăiesc. Și nu știu cum să reacționez la el.  Avem puncte de vedere atât de diametral opuse în această chestiune încât nu mă pot aștepta ca el să renunțe la „plăcerea” lui. Dar de atunci, de când am aflat, orice întâlnire intimă dintre noi se derulează în timp ce în mintea mea se învârt întrebările: oare și asta le va spune prietenilor?

Și dacă la un moment dat vor decide, între ei, că vor mai mult? Dacă vor să se filmeze când o fac și să facă schimb de video? Sau, de ce nu, dacă vor să experimenteze pe viu, și să participe sau să ceară să facă schimb de partenere? Mi se pare că toate se înscriu în același registru bolnav al deviațiilor sexuale. Și nu vreau să le trăiesc. Dar nici nu știu dacă pot pune capăt unei căsnicii pentru asta. Pentru ceea ce e acum.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod