Poveste adevărată: "L-am văzut pe soțul meu făcând sex cu fosta soție și sunt geloasă"

Suntem căsătoriți de doi ani și eu sunt a treia soție pentru el. Știu, toți prietenii mei mi-au zis că nu voi fi nici ultima, chiar dacă el zice că „a treia e cu noroc”, dar eu îl iubesc și pentru mine asta e tot ce contează.
Sau mai exact asta era tot ce conta, pentru că acum pare că nu-mi mai e suficient. Diferența de vârstă dintre noi e destul de mare, el are 40, iar eu abia 25, totuși deocamdată nu se simte. Dimpotrivă, aș zice.

Soțul meu e foarte energic, de multe ori mă epuizează cu energia lui și cu dorința de a face tot felul de chestii. Așa că în ultima vreme am început să mai sar din activitățile comune și așa am ajuns să avem destul de mult timp pe care-l petrecem separat. El e plecat ca să facă sport și tot felul de activități în aer liber, eu sunt mai casnică și prefer să-l aștept acasă.

Într-una din aceste ocazii, eram singură acasă și peste noapte, n-am avut ce face și m-am apucat să cotrobăi prin lucrurile lui.
Nu știu dacă aveam exact în cap ce caut, dar am început într-o doară, să reorganizez dulapul și am ajuns să cotrobăi, efectiv. Nu-l bănuiam de nimic, nu aveam vreo nemulțumire, doar că îmi imaginam că istoria lui e mai bogată decât a mea și cu siguranță aveam să găsesc ceva.


Și am găsit. O casetă video veche, pe care era înregistrat el făcând dragoste cu una dintre fostele lui soții. Cu prima mai exact, pentru că despre ea știam și eu că a iubit-o cel mai mult. Evident că m-am uitat. Până la capăt și de alte câteva ori în seara aia. Însă cu ce am rămas la final? Cu senzația că eu pentru el nu însemn ce a înseamnat acea femeie.

Ea a fost prima lui dragoste adevărată și modul în care făcea dragoste cu ea spunea asta prin toți porii.
Cu mine nu a fost niciodată așa, nu m-a privit niciodată așa, cu mine nu este el, cel din acea înregistrare. Deși aș fi zis că și pe mine mă iubește, pentru că doar s-a căsătorit cu mine și mi-a demonstrat de câteva ori că ține la mine. Dar mă întreb dacă e dragoste sau... e ceva ce simți pentru o femeie mult mai tânără decât tine și cu care ești pentru că e ca un trofeu.


Poate că îmi fac rău singură acum, gândind toate astea și întrebându-mă dacă mă iubește sau nu. Dar e cert că de când am văzut acea înregistrare nu mă mai simt deloc confortabil în căsnicia mea și mi se pare tot mai probabil că nu voi fi ultima lui soție. Toate avem probabil ambiții absurde de genul ăsta... Sunt geloasă pe fosta lui soție, deși știu foarte bine că relația lor s-a terminat cum nu se poate mai urât și că el nu se mai gândește la ea.
Totuși, de ce o fi păstrat caseta aia? S-o mai uita la ea din când în când?

Ce am văzut acolo mă face să cred și că el nu se va mai iubi niciodată cu altă femeie la fel ca și cu ea. Pentru că nu mai poate sau nu mai vrea. Sau cine știe, poate că nu mi există alta ca ea.

Sunt un pic dezamăgită și de mine – că m-a mâncat în fund să cotrobăi și să dau peste caseta aia – dar și de faptul că nu sunt capabilă să stârnesc și eu în el același gen de pasiune, ca și ea. Nu sunt suficient de femeie pentru el. Nu știu încotro s-o apuc acum. E clar că nu-i pot spune lui ce am văzut și ce simt, dar nu știu cum să trec peste asta. Și cum să fac în așa fel încât gelozia asta absurdă să nu-mi macine relația cu el.
Ce mă sfătuiți?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (17)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • nicoleta pe 4 Feb 2014, 17:27
    nu cred

    si chiar daca se mai gandeste la ea nu o face cum o facea cand era cu ea ......amintiri vor fi tot timpul mai frumoase sau mai putin frumoase nu conteaza ca e prima a doua sau a treia sotie fiecare relatie e speciala in felul ei......nu poti sa ai caracterul ei si invers tu iubesti intrun fel ea in altu si tot asa .....numai in romania mai sunt conceptii deastea .......si daca a lasat o nu a lasat o de bine ;)

    1
    0

  • Nonverba pe 28 Dec 2013, 07:29
    Gelozia...

    nu e inca patologie clasificata, dar ar trebui sa fie. Nu este nimic constructiv in a fi gelos pe trecutul cuiva, dimpotriva. A te lasa in voia propriilor sentimente negative, a crea scenarii in jurul unor chestiuni de interpretare subiectiva (uite cum o priveste, uite cum geme, etc) n-o sa faca decat sa saboteze propria ta relatie cu sotul. O relatie e o structura ca oricare alta care trebuie construita.... din cer pica doar niste oportunitati si in rest e treaba noastra si munca noastra sa cream ceva.... sau sa asteptam vesnic ca celalalt sa fie si sa faca asa cum ne imaginam noi ca ar trebui. Reprosurile, complexele si autovictimizarea sunt cale sigura spre distrugere. Inclusiv in ceea ce priveste sexul: se spune ca barbatii in varsta prefera femeile tinere pentru ca sunt mai putin pretentioase, in schimb cele mature au devenit cu timpul mai sofisticate si cu necesitati mai profunde, mai greu de multumit in acest sens. Dar si "trofeul" poate deveni companioana ideala: relatia se munceste, sexul se "munceste" pana devine de calitate, comuniunea se munceste, se asteapta cu rabdare, se exerseaza. Poate omul nu mai are aceeasi disponiblitate afectiva si sexuala ca in tinerete, dar cu o sotie relaxata, deschisa, pozitiva, apropiata sigur va redobandi increderea ca poate face fericita femeia de langa el.

    1
    1

  • Vanessa pe 18 Dec 2013, 11:27
    spune-i ce simti!

    Ceea ce ai vazut tu face parte din trecut. E adevarat, poate simti ca langa tine nu e la fel de fericit sau nu te iubeste la fel de mult, insa nici o relatie nu este la fel. Nu faci bine ca tii in tine, spune-i! zii ce ai vazut si cum te simti. te vei simti mult mai bine. Ce este cel mai important: Tu faci parte acum din prezentul lui, tu esti sotia lui si nu ea.

    1
    0

  • Ludmila Levco pe 18 Dec 2013, 00:22
    parerea mea...

    ...am citit comentariile de mai sus...si imi dau seama cit de egoiste mai sinteti...oare chiar credeti ca daca sinteti ai doilea,a treia..s.a.m.d...sinteti la un nivele cu primele si mai ales dupa o viata lunga...oare nu va dati de seama ca ei inca nu va cunosc in deitalat...numai traiti momentul...dar o familie de lunga durata are momentele ei ,istoria ei cu momentele de fericire si tristeze...si aceste momente nu se uita ..de o zi pe alta...oare daca si sinteti impreuna inseamna ca a fost numai rau in familia anterioara...sint multi factoti care duc la o despartire...si nu credeti ca daca veti arunca caseta va uita....momoria lui ramine..si o sa aduceti probleme in relatie..acceptal pe el cu casete cu tot...si respectai alegerea...poate vinovatul este chiar el...si regreta mult....succese..

    3
    1

  • GRETA pe 17 Dec 2013, 02:49
    AJUTOR

    SI EU AM PATIT APROPE LA FEL IAM GASIT O PLASA DE POZE CU FOSTA SI MA SOCAT ACEST LUCRU ZAMBETUL DE PE FATA LUI MODUL IN CARE O TINEA IN BRATE O INBRATISA O SARUTA CU MN NU A FOST NIKIODATA ASA .....DESI AVEM UN COPIL IMPREUNA DECAND AM VAZUT ACELEPOZE PARCA NU MAI POT FI CEEA CE AM FOST PANA ACUM ....VA ROG AJUTATIMA SUNT DISPERATA TOTO IMPUL AM IN MINTE ACELE FOTOGRAFII...

    0
    3

  • lilia pe 16 Dec 2013, 09:13
    nu este deloc placut

    Normal ca daca te uiti la o filmare cu sotul tau si fosta lui sotie, te napadesc gandurile si iti pui tot soiul de intrebari ..gen daca si pe tine te iubeste la fel, daca si tu il poti face sa se simta la fel de bine .. etc samd...parerea mea este urmatoarea, in general barbatii tin foarte mult la amintiri si le pastreaza , insa ei traiesc in prezent si sunt convisa ca te iubeste mult ... Felul in care se uita la fosta lui sotie este explicat..nu asta trebuie sa te framante acum.. Eu stii ceas face? As arunca chiar eu caseta aia, ca doar nu te poate invinui nimeni de ceea ce tu nu stii.. Succes

    2
    0

  • geo pe 16 Dec 2013, 01:30
    asta e

    Si mie mi s-a intamplat ceva similar, am gasit o caseta cu sotia facand dragoste cu fostul ei sot. A fost excitant sa o privesc, nu sunt gelos, pentru ca nu ai cum sa fii gelos pe trecut....

    6
    4

  • kiki pe 15 Dec 2013, 19:32
    adevaruri ce dor

    As zice sa te gandesti si la el,in privinta trecutului. Daca a mai fost casatorit inseamna traume,nu bucurii ! Sigur ca le-o fi iubit,mai ales pe prima...dar acum TU esti aleasa,nu cred ca te-a luat cu gand de divort.Ignora caseta,sau fa cumva 'curat' in prezenta lui,ca sa o gasesti,dar nu-I face scandal in nici un caz. E putin ciudat totusi,faptul ca a filmat...poate expresia speciala era pt filmare,sa 'dea bine'...Filmeaza si tu in secret si ai sa vezi cum e...eu nu cred ca poti face abstractie,deci mimica nu e naturala... Concluzie :bucura-te,iubiti-va,si lasa 'fantomele' !

    6
    1

  • Iulia pe 15 Dec 2013, 18:50
    Grow up

    Arunca caseta,si uita tot. A fost, s-a terminat.Nu se mai gandeste la ea. Maturizeaza-te!!

    3
    1

  • eu pe 15 Dec 2013, 13:57
    negare

    Romania= o tara de oameni care se neaga si care neaga tot ce ne inconjoara.

    2
    5

  • Ludmila Levco pe 15 Dec 2013, 13:08
    ...parerea mea..

    ..la moment ne divortam..dupa 19 de casatorie...se-a gasit una mai tinara cu 11 ani...dar vreau sa spun ,ca ne-am intilnit o luna in urma..ca sa tratam de divort...eu voi pastra tot,avem o fetita de 16 ani ..si nici odata nu voi sterje din memorie amintirile,el probabil ca da..la moment este fericit,,insa nu sa luat nici o foto,nici ceva din lucrurile ,sentimentale care au significat ceva...dar stiu si am inteles ca regreta de ceia ce a facut...si chiar din convorbirile telefonice am intetes ca ia este la fel ca mine,pentru ca este tot din semnul foc..concluzie noi ex..vom fi mereu in amintirile lora...toate care vor aparea pe parcurs vor fi comparate cu primele,chiar si acele scene de sex...am descoperit locurile si lucrurile impreuna...scuzama dar poti fi a treilea sau a saselea..dar prima sotie va fi prima..dar ce sa faci mai departe numai tu unica stii...oare cind lai cunoscut nu te-ai gindit ce va fi mai bine pentru tine sa fii prima sotie sau a treilea...si unde va termina lista lui...sa iubesti este o arta...dar nu toti au acelas talent...

    1
    6

  • trapaluk pe 15 Dec 2013, 12:04
    a treia

    voi le aruncati, dar ei???

    2
    1

  • ro pe 15 Dec 2013, 11:14
    ar trebui sa nu iei in seama acest lucru

    Nu cred ca se mai gandeste la ea...cel putin nu asa cum iti imaginezi tu. Si da, multumesc ca mi-ai amintit...ma duc sa arunc casetele de la nunta cu fostul meu sot. Nu stiu de ce le-am pastrat, pentru ca sigur nu ma gandesc la el, dar nu vreau sa devina subiect de discutie in actuala relatie si nici motiv de gelozie privirea mea acum 15 ani. Asa ca, draga mea, bucura-te de casnicia ta!

    9
    0

  • trapaluk pe 15 Dec 2013, 10:49
    a treia

    si inca cateva...lolololololol

    2
    4

  • trapaluk pe 15 Dec 2013, 10:48
    a treia

    mda...se poate sa va iubeasca pe toate trei....lololololololololololol

    3
    3

  • lysa pe 15 Dec 2013, 10:28
    nu cred

    nu cred ca se mai gandeste la ea, e o prostie sa crezi asta, din punctul meu de vedere. Cat despre cum se uita el la ea, sau cum facea sex cu ea, asta era acum 100 de ani, oamenii se mai maturizeaza, se mai si schimba un pic...si eu amde ex scrisori de dragoste de la fosti iubiti si asta nu inseamna ca ma mai gandesc macar la vreunul din ei, le-am pastrat asa...ca amintire. Iar el e f posibil sa fi pastrat caseta fix din acelasi motiv. Parerea mea e sa mergi mai departe, sa iti vezi de treaba, si sa incerci sa te implici poate ceva mai mult in activitatile lui, daca vrei s fii sigura ca ramai ultima lui sotie...si nu mai cotrobai aiurea, fiecare om are secretele lui, dar asta nu inseamna ca iubeste mai putin persoana de langa el

    6
    1

  • trapaluk pe 15 Dec 2013, 08:15
    a treia

    din moment ce a pastrat inregistrarea e clar ca se mai gandeste la fosta sotie.

    12
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod