Poveste adevărată: "Am acceptat să fiu înșelată, acum accept și boala pe care mi-a dat-o"


Când am găsit prima dată un număr de telefon scris cu ruj în buzunarul sacoului lui mi-am pus întrebarea dacă e cazul să-l părăsesc sau nu. Eram căsătoriți de trei ani, eu credeam că suntem fericiți, că ne suntem de ajuns... aveam un copil mic și nicio sursă de venit personală care să-mi permită să plec de capul meu.
Fără o familie la care să mă duc cu copilul și alte perspective financiare, am acceptat situația și am rămas.

Am tăcut mâlc și am așteptat să se termine. Depindeam prea mult de el. A durat mai bine de cinci ani, timp în care mai lipsea nopțile de acasă, nu răspundea la telefon sau venea cu diverse urme ale aventurilor sale pe haine sau pe corp. Nu se ferea de parcă nu i-ar fi păsat. Totuși îi păsa, pentru că era un tată bun pentru fiica noastră, iar cu mine, atunci când era acasă, era un soț iubitor. O duplicitate cu care m-a învățat el, încă de când ne-am cunoscut, și care ajunsese să-mi intre în sânge. Atât de bine știam să despart viața noastră, bună (și să mă bucur de ea), de ceea ce intuiam că face el când iese pe ușă.

Dacă nu aș fi știut că mă înșeală aș fi crezut în continuare că totul e perfect.
Când s-a îmbolnăvit, acum un an, am crezut că se va încheia calvarul duplicității.
Admit că, în mod pervers, am fost fericită că-i doar al meu, chiar dacă asta a presupus să-i fiu mai mult infirmieră decât soție. Multă vreme nu am știu ce boală are. Doctorii vorbeau doar cu el, nu a acceptat să vin cu el la tratamente sau la spital. Spunea mereu că e vorba de o boală autoimună despre care nu se știu multe la noi și care are tratamente experimentale.


Când a fost prea târziu ca să-mi mai ascundă ceva am aflat și cumplitul deznodământ al poveștii noastre: a avut HIV și o complicație stupidă care a făcut ca tratamentul – care la alții dă roade și prelungește viața cu zeci de ani – să nu aibă efect.
A murit în brațele mele, într-o stare cumplită de degradare, ascuns ochilor fiicei noastre care tocmai începea școala. În același timp primeam rezultatul analizelor mele de sânge: fusesem și eu infectată.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • adina pe 8 Mai 2015, 10:33
    ramai sau pleci?

    Grup de sprijin si consiliere, in Bucuresti, pentru femei si barbati aflati in relatii disfunctionale, toxice si/sau abuzive, care vor sa afle cum pot iesi din cercul vicios care le afecteaza viata.Inscrieri si detalii la dragoste.dependenta@gmail.com

    0
    0

  • rick pe 2 Nov 2014, 13:39
    ptr anonima

    ai tot respectul meu ca ai stiut sa ai grija de tine si sa pleci inainte de a fi prea tarziu. cat despre boul de ex sot...da l dreacu, oricum e vai de soarta lui cu toti banii stransi de voi si cu apartamentul luat. daca aveai un avocat mai bun sau traiai intr o tara civilizata, nu s ar fi intamplat asa ceva. dar...e romania!!!

    1
    0

  • anonima pe 27 Oct 2014, 15:41
    Am avut curaj sa renunt la 15 ani de casatorie..nu i-am gresit cu nimic

    Ar fi putut sa fiu eu in situatia ei …cu diferenta ca el a contactat virusul hepatita B,,,, iar eu am renuntat la timp ..cu toate ca copilul avea un an si jumatate,,,eram in ultimul an la facultate, casa a ramas a lui ,,pur si simplu ne-a dat afara din casa, chiar daca el avea unde sa stea (se mutase cu persoana respectiva) …si a plecat si cu banii stansi de noi 40000 dolari (2003)

    2
    1

  • je pe 27 Oct 2014, 09:28
    taur in calduri

    barbati imputiti....nu ii inteleg pe imbecilii astia care nu stiu sa-si vada de familiile lor, de ce se mai insoara? ca sa-i nenoroceasca si pe altii (sotie, copii etc)? barbatii de genul asta ar trebui sa fie singuri toata viata si-apoi n-au decat sa umble din floare in floare. Un barbat care-si iubeste familia, in primul rand si-o protejeaza de pericole!

    3
    0

  • rick pe 26 Oct 2014, 01:28
    o femeie curajoasa

    orice as scrie n ar avea sens. nu ti pot spune decat sa ai curaj in continuare si sa te bucuri de fiecare zi pe care Dumnezeu ti o da. nu te pot judeca, soarta te a izbit si asa serios...ai grija din greseala sa nu ti infectezi si copilul. cat despre cel care ti a fost sot....nu te a meritat si sper macar sa fi regretat raul enorm si impardonabil pe care ti l a facut.

    7
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod