Soţul meu a decis să pună capăt unei căsnicii de zece ani, cu doi copii, printr-un gest pe cât de absurd pe atât de mostruos. A plecat într-o zi să-şi ia ţigări şi nu s-a mai întors. Următoarea discuţie cu el am reuşit s-o am abia peste un an, timp în care şi eu şi copiii am încercat să luăm viaţa de la capăt.
Sergiu trecea, probabil, atunci prin criza vârstei de mijloc. Împlinise 42 de ani şi cunoscuse o femeie nouă. Nu ştiam că are pe cineva, dar bănuiam că e ceva ce nu-i convine în viaţa lui. Căsnicia noastră avea şi momente grele, ca orice relaţie, dar după zece ani şi cu doi copii nu prea se aşteaptă nimeni să doarmă în fiecare seară pe un pat de flori. Mai aveam discuţii contradictorii, nervi inerenţi vieţii de zi cu zi, dar nimic nu conducea la ideea că vreunul dintre noi s-ar putea gândi să pună capăt căsniciei. Eram o familie, iar până atunci Sergiu fusese un tată bun.
Eu aveam atunci 35 de ani, încercam să îmbin cariera cu familia, şi credeam că fac faţă cu brio la amândouă. În ziua când Sergiu a plecat să-şi ia ţigări nu se întâmplase nimic deosebit. Nu ne certasem, nu se întâmplase nimic la job-ul lui care să-l indispună. Pur şi simplu şi-a luat haina din cui, era un început de primăvară rece, şi dus a fost. Plecase seara, pe la şase. Când s-a făcut ora nouă şi n-a venit, am început să mă îngrijorez. L-am sunat pe mobil, era închis. M-am speriat.
Am ieşit să-l caut, am verificat toate chioşcurile de ţigări din împrejurimi, am sunat prietenii, cunoştinţele, am luat apoi spitalele la rând. Noaptea s-a transformat în zi. Am sunat la poliţie.
Abia a doua zi mi-a adus dezlegarea misterului, dar nu şi liniştea. Gândul că i se întâmplase ceva rău şi îngrijorarea au fost înlocuite cu sentimentul incredibil de abandon şi cumplita întrebare: de ce? Am sunat la el la serviciu, mai degrabă într-o încercare inutilă (ziceam eu) de a mă asigura că e acolo. Ştiam că n-are cum să fie, că dacă toată noaptea n-a fost de găsit, cum avea să se ducă la serviciu a doua zi? Într-adevăr, nu era la birou, dar sunase ca să-şi ia o săptămână de concediu.
Atunci am înţeles că Sergiu plecase de acasă. Au urmat zile, săptămâni, luni de suferinţă. De întrebări fără răspuns, de frustrări, furii şi revolte. Mute. Nu aveam cum să le explic nici copiilor ce se întâmpla, de ce nu mai vine tata acasă? Ioana avea atunci cinci ani, iar Dan, şapte. Amândoi erau foarte apropiaţi de Sergiu, era eroul lor. Cum să le explici că eroul lor era de fapt un ticălos fără scrupule?
Când Sergiu s-a întors la job a refuzat să discute cu mine. Încercările mele repetate de a-l suna, de a-l vedea, au fost respinse şi fentate. N-am avut nici puterea, nici suficientă umilinţă ca să mă înjosesc să-l aştept zile în şir în faţa sediului ca să-l pot trage la răspundere. Aveam o familie de întreţinut şi de iubit acasă.
Lunile au trecut. Mi-am impus să nu mă mai gândesc la el, a venit vara şi am plecat cu copiii o lună din ţară, ca să le distrag atenţia de la obsesiva întrebare: când vine tata? Am petrecut timpul plăcut, la nişte prieteni în sudul Franţei, ne-am relaxat şi am revenit acasă cu mintea mai limpede. Nu înţelegeam în continuare motivaţia gestului lui Sergiu, laşitatea lui, dar le acceptam în sfârşit. Mă împăcasem cu gândul şi eram dispusă să iau viaţa în piept.
Toamna, Dan a început şcoala, apoi a venit iarna, am mers la bunici, la munte, am trecut şi peste iarnă şi, până la urmă, în primăvara când se împlinea anul de când Sergiu plecase de acasă s-a întâmplat ceva extraordinar. M-am îndrăgostit. Din nou, după zece ani, când nu credeam că viaţa îmi mai poate rezerva surprize. A apărut George, prietenul şi confidentul meu din copilărie, cu care împărţisem bune şi rele în şcoala generală în orăşelul nostru de munte în care ne-am născut.
George fusese plecat în SUA în ultimii zece ani, de parcă aşteptase să treacă cei zece ani de Sergiu din viaţa mea. Când s-a întors în ţară, m-a căutat doar pentru că voia să mai ştie de mine. Şi aşa ne-am reunit destinele.
Când mie îm zburdau fluturii în stomac a apărut la uşă Sergiu. Era dispus să-mi explice... Dar nu mai avea ce. Nu mă mai interesa. Copiii, desigur, au fost încântaţi, dar lor n-a ştiut ce să le explice. I-a minţit că a fost trimis undeva departe, cu serviciul, şi că va pleca din nou. L-am privit pentru prima dată în viaţa mea cu milă pe Sergiu. Părea îmbătrânit brusc, trist, epuizat. Mi-a spus că are o iubită cu care vrea să se însoare, de aceea venise, ca să fiu de acord cu divorţul. I-am spus că sunt. Despărţirea noastră a fost fără alte incidente. Drama se consumase tăcut, din dorinţa expresă a lui Sergiu de a face lucrurile în felul lui, radical şi fără anestezie.
Acum îi mulţumesc, într-un fel. Sunt fericită, cu George. Suntem căsătoriţi de un an şi avem de gând să facem un copil împreună.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Dacă ai trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi crezi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "A plecat după ţigări şi nu s-a mai întors!"
Soţul meu a decis să pună capăt unei căsnicii de zece ani, cu doi copii, printr-un gest pe cât de absurd pe atât de mostruos. A plecat într-o zi să-şi ia ţigări şi nu s-a mai întors. Următoarea discuţie cu el am reuşit s-o am abia peste un an, timp în care şi eu şi copiii am încercat să luăm viaţa de la capăt.
De Mihaela Luca
Comentarii (18)
:( trist......................................
Esti o femeie extraordinara ca ai reusit sa treci peste asa ceva cu bine, si nu te-ai lasat zdrobita de durere . Iar despre celalate fete care spun intruna ca sufera am un singur mesaj : fetelor bagati-va mintile in cap , din cauza noastra barbatii fac cu noi ce vor pentru ca suntem slabe. Nu va mai lasati dominate si jucate pe degete cum vreti , si pentru ce suferiti ? ca sa treaca timpul pe langa voi si sa imbatraniti, ca fiti oarbe si sa nu vedeteti baiatul care incerca sa va curteze si sa va faca fericite? Hai sa nu mai fim asa naive , si sa invatam de la femeile puternice care reusesc sa faca ceva cu viata lor.
daca este adevarata povestea,a fost puternica femeia,desi nu inteleg cum a scos copii din tara,eu sunt divortata si nici inainte si nici dupa divort nu pot sa scot baiatu afara din tara fara aprobarea lui,eu am noroc ca desi a fost un nenorocit macar nu ma inpiedicat sa plec cu copilu,ca nu stiu ce as fii facut in romania,eu traiesc de 7 ani in afara si nu ma pot descurca in romania ,dar eu nu inteleg cum femeile care se divorteaza asa de repede pot fi cu alt barbat,eu una urasc toata partea barbateasca si nu vreau sa mai fiu cu nimeni desi sunt tanara am 30 de ani,dar nu pot si nu vreau
si eu am avut o relatie cu un anumit sergiu care m-a facut sa sufar si de aproximativ 4 luni imi sta gandul la el non-stop sper sa fiu puternica asa ca tine si sa trec peste
Fumatul nu dauneaza intotdeauna...mai sunt si cazuri fericite...:))
oare toate povestile sunt adevarate?? multe mi se par cusute cu ata alba
nu ma mira,am 21 de ani j am ramas singura cu un copil care face in martie 3 ani,dupa ce ma obligat sa tin copilul nelasanduma sa fac avort eu fii orfana nu am familie sau poate am dar nu jtiu ma maltratat dupa care ma lasat cu copilul avand doar 2 luni.miam crescut copilul intrun centru in atena de mama si copil printre straini.asa ca nu ma mira ci doar imi provoaca scarba barbatii care nu iji asuma responsabilitatile care sunt violenti si traiesc doar pt a face rau.iti spun doar fii fericita si incearca sa uiti de tot viata iti va intinde multe capcane din care cu atentia vei putea trece de ele.
Pentru SerbanDaniel: Stai mai linistit, nu te agita, dupa ce ai sa te vezi casatorit , sa vezi cum ai sa-ti schimbi ideile ! Ce va mai mirati atat, eu dupa 9 ani de casatorie si cu 2 copii , nevasta-mea ma tot streseaza la cap sa ne despartim. Ideia este ca eu nu pot din cauza copiilor. Daca as fi doar eu cu ea; sanatate fata! - poate gasesc si eu o fata sa ma aprecieze.
.... scuze,copiii
...daca nu erati divortati,cum ai iesit cu copii din tara???!!!!
Sunt un tanar... viitor sot poate candva... si viitor tata... insa vazandu-i pe altii am ajuns la concluzia ca toti barbatii sunt niste porci... iar eu mi-am propus sa fiu diferit fata de banalitatea masculina...insa nu o sa vorbesc acum despre mine... imi pare rau ca a trebuit sa suferi... ma bucur ca nu ai picat in depresie fiindca viata este scurta si nu prea avem timp de suferinta... o poveste frumoasa... se pare ca "eroul" a devenit probabil personajul antagonist al acestei povesti... Banuiesc ca noul erou este domnul George... iar copiii sa-l iubeasca. Daca ar trebui sa ne gandim la tot norocul pe care l-am avut fara sa-l meritam, n-am indrazni sa ne plangem de nenoroc.
Uite ca mai sunt si astfel de barbati care nu se gandesc la copii si la familie si arunca tot la gunoi din cauza unor "lucruri"fara valoare si nesemnificante.Dar cei care au cel mai mult de suferit sun copii care nu au nici o vina si merita toate astea. Succes in continuare si sa fii puternica pentru copii si sotul actual;)
Am si eu o curiozitate, cum ai iesit cu copii din tara fara acordul lui?
Doamne fereste...cred ca nu am sa ma casatoresc niciodata dupa ce am citit asta! E infiorator....chiar si fara copii, o ruptura dintre 2 oameni care au fost impreuna cativa anisori, doare al dracu` de rau! ma bucur pt tine, in sensul ca ma bucur ca ti-ai regasit fericirea in alt barbat...sa fi fost in locul tau nici eu nu as fi crezut ca as putea avea vreodata alt barbat...doamne, dupa cele intamplate...iti doresc sa te bucuri de noua viata la maxim si sa lasi trecutul si eventualele regrete in trecut, nu recapitula nimic caci nu are sens.Bravo tie...pe sot desi imi vine sa il acuz si mi-e si mila de el in acelasi timp, nu-l acuz...pt ca sti cum e...daca el nu te-a mai iubit, ce sa ii faci?...ca nu ai ce, nu te poti baga in sufletul omului, daca nu v-ati mai inteles.Oricum gestul sau e mizerabil nu atat fata de tine personal ci cat fata de familie, adica tu si copii....dar cum spuneam, asta nu mai conteaza! Acum contezi tu!
Eu te admir pentru puterea cu care ai mers mai departe si ai reusit sai faci pe copii tai sa nu simta atat de tare durerea de a fi parasiti de tatal lor.Viata te-a rasplatit!iti doresc sa fii fericita din tot sufletul.
E greu sa stii k ai incredre in cineva si acel cineva sa plece intr-o zi, cu siguranta este o persoana lasa.Conteaza ca tu ti-a reluat viata si poti merge mai departe >:d
Poate asa a vrut Dumnezeu,ti-a dat un alt om mai bun si care sa te iubeasca si sa te aprecieze ptr ceea ce esti.Imi pare bine ca esti fericita si ca-i avut puterea sa mergi mai departe....Felicitari si numai bine.
E trist ca un om matur sa aiba astfel de comportament cu familia lui
Posteaza comentariu