Ne dorim un copil?

Sunt cuvinte pe care le auzim adesea de la EA, uneori de la EL, alteori de la AMANDOI. Ce se ascunde dincolo de ele? Ce inseamna dorinta de copil pentru un cuplu?

Daca aceasta dorinta ar fi un voal prin care vedem mai mult sau mai putin, incercam astazi sa-l ridicam, ca intr-un joc, pentru a afla ce este in spatele lui...

La inceput, am ridicat putin voalul si am vazut atractia lor, dorinta lor unul fata de celalalt... priviri, zambete, cuvinte, gesturi, saruturi. Am vazut imbratisarea lor plina de pasiune, placerea de a fi impreuna, de a face dragoste.

Apoi am mai ridicat putin si am vazut momentele cand sunt singuri, dorul de celalalt, poate putina teama, putina indoiala, uneori vinovatie, alteori regret, curiozitate, gelozie si cate si mai cate.

Daca avem curaj sa ridicam in continuare, vom vedea si alte lucruri care se intampla intr-un cuplu, cum ar fi certuri, neintelegeri, tristetea, supararea, despartirea, disperarea, impacarea. Gasim acolo lacrimi, tipete, vorbe, gesturi, violenta, plecari, reveniri, imbratisari...

Dincolo de tot ce vedem, de toate cuvintele pe care le auzim, de toate gesturile pe care le zarim, exista ceva care face din acei doi oameni un cuplu, o pereche. Atractia dintre ei, veti spune, sentimentele pe care le simt unul fata de celalat, dragostea lor. Oare putem vedea dragostea dintre ei? Ei o pot vedea? Cu siguranta fiecare simte ceva pentru partenerul lui si "il simte" si pe acesta. Doar ca uneori, simt nevoia de ceva concret, material chiar. Simt nevoia sa cladeasca ceva impreuna cu partenerul, sa aiba obiecte in comun, sa calatoreasca impreuna, sa aiba amintiri comune, fotografii.

Astfel, viata "impreuna" incepe sa se contureze. Ceea ce mai intai era un licarit, ceva simtit in adancul sufletului, un "ceva" care se aprindea cand cei doi erau intr-o intima atingere, devine ceva pe care cei doi il simt si cand sunt departe unul fata de celalat. Ca si cum partenerul ar deveni o parte din celalat. Mereu cate o idee, placerea unei mangaieri sau gustul unui sarut ne strabate tot corpul. Fiecare pastreaza in el o particica din celalat.

Atunci apare dorinta de a "avea" mai mult, dorinta de a avea un copil. In primul moment, copilul este o particica din partener, o particica menita sa ramana, sa fie "ceva in sine". O materializare a iubirii, o creatie a noptilor de dragoste, o legatura ce nu poate fi rupta.

Uneori, dorinta de copil ia forma unei impliniri, a unei desavarsiri a relatiei. Alteori, este resimtit ca o lipsa ("nu ne lipseste decat un copil"). Sunt cazuri in care copilul este asteptat pentru a lega un cuplu, pentru a darui "ceva" celuilalt, pentru a certifica in ochii lor sau a celorlalti acel "impreuna". Scotocind printre motive si pretexe, printre feluritele ganduri si sentimente care ne strabat, printre legaminte sau promisiuni, printre daruri si recompense, printre vise si sperante, printre planuri de viitor si fantasme, gasim cate un copil pentru fiecare cuplu, cate o poveste a fiecaruia dintre noi, a felului in care parintii ne-au dorit, in care noi la randul nostru "facem copii".

Dar mergand printre ele asa cum am merge printr-o gradina, ne intrebam ce face sa apara aceasta dorinta, cine uda plantele din gradina dorintei de copil? Un copil pe care il visam semanand cu partenerul, fiind intre cei doi, o marturie a ceea ce nu poate fi vazut. Putem spune oare ca dorinta de copil este copilul dorintei pe care o simtim pentru partener ?