Disperarea abandonului

O situatie frecvent intalnita � dupa o despartire, ea sau el simte disperare, simte ca nu mai are si nu mai este nimic, simte ca a pierdut tot. Starea de disperare este una foarte prezenta in multe din dialogurile cu o persoana. Mereu insa am o senzatie � ca disperarea se asociaza cu un monolog, cu un discurs incarcat in care realitatile celuilalt sunt pierdute.

Disperarea este o stare de lucru, este o stare asociata cu pierderea, cu resimtirea a ceea ce este, dar nu poate sa fie. Disperarea pare, de cele mai multe ori, desprinsa din realitate si dusa intr-o zona in care nu este decat un proces interior. O persoana disperata pare acea persoana care monologheaza, care se raporteaza doar la ea si nu mai are nicio legatura cu realitatea celuilalt. Ea este parasita de el care ii spune ca nu mai intentioneaza sa se intoarca vreodata la ea.

Starea de disperare care se centreaza aici pare consecinta unui intreg demers interior. Monologul cauta in jur puncte de sprijin � vorbeste despre ceva care nu este. Intrebarea standard a disperatului este: "credeti ca se poate face ceva?" el trage de timp, cand se termina sedinta, incearca sa mai stea cateva minute pentru ca are o intrebare.

Timpul, spatiul, oamenii din jur sunt foarte departe. Totodata, la fel de departe pare si lumea lui interioara, propriul lui inconstient � incearca sa se agate de el, sa se manifeste in conformitate cu el dar nu mai poate sa faca asta pentru ca o singura intrebare pare sa fie mereu prezenta iar intrebarea respectiva pare sa ascunda mai mult un gol.

Disperatul nu simte, el se agata de ceva care nu este nici interior si nici exterior. Accesul la propriile sale pulsiuni sunt interzise � aici e resimtit golul � un gol pe care doar permanenta rotatie a intrebarii poate sa-l ascunda. Abandonul e in toate iar el este abandonat � nu are nici un "pai" de care sa se agate, ci doar o senzatie de prabusire care vine de nicaieri si se duce oriunde.

Fara realitate si fara interior. Pare ca nevoia este de a fi vinovat, de a simti ca din cauza lui s-a ajuns aici. Iar istoria ii permite destule motive pentru a descoperi o cauza pe care daca as fi procedat altfel, nu as fi ajuns in aceasta situatie. Sa ne miram ca disperatul spune: "Era totul pentru mine" � ce inseamna asta � ca o persoana reusea sa acopere acest gol, ca dincoace si dincolo de ea nu mai este receptat nimic care sa fie o reprezentare suficient de semnificativa pentru el.

De fapt celalalt nu era decat un fel de dop plasat intr-o sticla suficient de presurizata iar odata dopul scos ceea ce ramane nu este decat o curgere a tot felul de lucruri care se duc undeva unde nimeni din jur nu poate sa inteleaga. Disperarea presupune rabdarea de a construi un mediu, o istorie, un spatiu si un timp. Dar starea disperatului spune � eu nu am rabdare pentru a face asta � eu vreau acum totul, desi nu are nimic.

Ce se poate face? Daca dam la o parte senzatia de gol, putem vedea ca fiecare le are pe ale lui, ca este cumva, ca este intr-un fel sau altul. Ca are o istorie, ca are dorinte, ca exista persoane semnificative pentru el, ramane doar sa avem rabdarea si mai ales sa inteleaga ca ceea ce este in el poate sa fie construit in timp. Este dificil sa fii disperat, dar si mai dificil este sa nu fi.

Pentru ca daca starea de disperare devine un mod de a fi, atunci ea era deja si viata de pana atunci era o aparenta. Disperarea este starea de a spera ca poti sa fii ceea ce esti si ca poti sa te bucuri de ceea ce ai / esti. Pana la starea de disperare era senzatia de bine, dar ea era un fel de "gandire pozitiva" � un fel de hai sa presupunem ca ne este bine.

Treci printr-o pierdere si abandon la care nu te poti opune, simti disperarea ca totul se prabuseste si incerci sa nu te lasi. El a plecat, ea a ramas. Disperarea se impune. Important este sa nu incerci sa te agati de primul lucru care iti iese in cale pentru ca atunci istoria se va repeta si va continua cu iluzia starii de bine. Pana la urma disperarea ramane starea in care afli cu adevarat ceea ce ramane cand nimic din ceea ce credeai nu mai este.

centrupsihologie@gmail.com
www.centrupsihologie.ro">
#/text
/b>