Diferența dintre un bărbat cu atitudine de playboy și unul demn de luat acasă

de Cosmina Tudosă, 5 Septembrie 2017

Tare des mai confundăm bărbatul cu atitudine de playboy cu ăla pe care chiar ni l-am dori acasă. Și tare des mai suferim când realizăm că n-am ales corect.
Să definim ce înseamnă bărbat cu atitudine de playboy - are un comportament oarecum promiscuu, manifestă aproape întotdeauna o atitudine de superioritate atât față de femei, cât și față de alți bărbați, are o carieră decentă, conduce o mașină de lux, fizicul și-l întreține la sală și uneori mai trece și pe la solar.

De genul ăsta de bărbat te poți simți atrasă, însă niciodată nu ți-l vei dori de partener pentru tot restul vieții. Sau poate că ți-l vei dori, dar nu vei reuși să-l ții lângă tine. Și nu din cauza ta, ci pur și simplu pentru că poartă o armură impenetrabilă. E genul de bărbat cu răni adânci și deschise. De fiecare dată când vei pune degetul acolo unde-l doare cel mai tare, de atâtea ori se va da cu un pas înapoi. 
 

Bărbatul cu atitudine de playboy nu se schimbă niciodată.

 

Superioritatea de care dă dovadă nu înseamnă încredere de sine. Din contră, ascunde slăbiciuni. Oamenii care suferă, îmbrățișează aproape întotdeauna grandomania. E felul lor de a se simți mai bine. Se simt mai bine când sunt admirați, când sunt greu de "prins", când vin și pleacă sau când se întorc în dormitorul lor cu mobilă puțină. Problema e că o rană acoperită cu grandomanie nu se închide niciodată, iar acești oameni nu sunt capabili să recunoască și să se vindece singuri. Nu te vor lăsa nici pe tine să o faci pentru că suferința lor este atât de mare, încât de vor îmbrânci cu brutalitate. Și atunci, da, vei suferi și tu.  
Uneori se lasă așteptat, alteori abandonat. Și când îl abandonezi, se întâmplă jihadul.
Se întoarce ca un bumerang, se leapădă de armura aia impenetrabilă, iar tu, femeie credulă, crezi că ai reușit, în sfârșit, să-l transformi în bărbatul visurilor tale. Nu pentru mult timp, însă, căci așa cum spuneam, se întoarce ca un bumerang, ori bumerangul revine întotdeauna la locul de lansare. Voila! Asta este o relație bazată pe obsesie, dependență și lipsă de respect.
 

Bărbatul demn de luat acasă este altfel.

 
El n-are nevoie să demonstreze nimic nimănui. N-are nici armuri, nici măști. Bărbatul ăsta își va pune cărțile pe masă, te va respecta încă din prima clipă și știe clar că dragostea nu face rău. Bărbatul ăsta nu dispare cu zilele și nici nu-i este teamă să-ți sărute mâna când stai în dreapta lui. Nu-i va fi teamă nici să te prezinte prietenilor lui și, de regulă, o va face rapid. În schimb, bărbatul cu atitudine de playboy te va ține ascunsă. Omul ăsta nu vrea sau nu poate să se arate vulnerabil, altfel i-ar scădea nivelul de grandomanie în fața altor masculi la fel de nefericiți ca el. 
Bărbatul demn de luat acasă va ști să asculte și va fi atent la nevoile tale. Ori, bărbatul cu atitudine de playboy se transformă într-un soi de arici pe două picioare.
 
Caută partea frumoasă în bărbați dacă vrei să fii fericită. Și când spun asta, nu mă refer la imaginea aia pe care o vezi în reviste. Un bărbat frumos te face să vrei să fii mai bună. Cam despre asta este fericirea.
 
Cu drag,
Cosmina 
 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod