De ce sunt atrase femeile de băieții răi?

de Iulia Mirică, 1 Martie

Care este motivul pentru care băieții răi sunt atât de atrăgători? Filmele de la Hollywood au avut mereu roluri predestinate bărbaților irezistibili și povești care includeau băieți răi, doriți de către femei.
Însă de ce sunt atrase femeile în viața reală de băieții răi? Motivele reale te-ar putea surprinde. Iată ce spun studiile:

Motivele pentru care femeile sunt atrase de băieții răi

1. Predispoziția femeilor pentru aceste tipuri de bărbați


În timp ce societatea crede că băieții răi sunt atractivi doar pentru modul în care se îmbracă sau merg, s-a demonstrat științific că femeile sunt mai atrase de bărbații cu tipuri de personalitate deviantă. Un studiu realizat pe un eșantion de aproximativ 1.000 de bărbați și femei a concluzionat că persoanele care au caracteristici ale personalităților patologice, precum impulsivitatea, imprudența și narcisismul, au mai mulți parteneri și copii în comparație cu persoanele care nu au aceste trăsături de personalitate. Cu alte cuvinte, caracteristicile acestea aparent negative pot fi de mare ajutor pentru atragerea mai multor parteneri. Prin urmare, băieții răi sunt adesea percepuți ca fiind mai atractivi.

2. Ceasul biologic te convinge să faci aceste alegeri


Dacă te întrebi de ce ești atrasă de acești bărbați, poate fi vorba despre un rezultat al dorinței tale interioare de a avea copii. Un studiu realizat în acest domeniu a dezvăluit faptul că femeile care sunt la ovulație percep bărbații frumoși și încăpățânați drept parteneri mai atrăgători.
În plus, femeile la ovulație cred că aceste caracteristici de băieți răi, inclusiv atitudinea aventuroasă, îi transformă pe bărbați în tați mai buni pentru potențialii lor copii. 

3. Ți-e frică de angajamente


În multe cazuri, femeile se îndrăgostesc de bărbați care nu sunt capabili de angajamente, deoarece și lor le este frică de angajamente. Iar prin relațiile cu acești bărbați, femeile evită riscul de a fi rănite, pentru că știu deja, de la începutul relației, că timpul petrecut împreună va fi unul scurt. Cu toate că această abordare a relațiilor te-ar putea ajuta să eviți factorii de stres, anxietatea și suferința corelate cu relațiile, fobia de angajament te poate împiedica să te conectezi cu adevărat din punct de vedere emoțional și fizic.

4. Cred că îi pot schimba


Femeile se pot îndrăgosti de aceste tipuri de bărbați și pentru că au impresia că îi pot schimba. Cu toate acestea, dacă încerci să construiești o relație bazată pe nevoia și dorința de a schimba comportamentul partenerului tău, ești pe o cale dăunătoare și distructivă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod