Cum să-ți dai seama dacă o relație nu va fi serioasă


Unul din motivele pentru care ajungem să fim rănite cel mai frecvent este că nu deosebim între genurile de intenții pe care le au bărbații față de noi.
Când avem senzația că ne dăm seama despre ce e vorba, de multe ori ne înșelăm, ajungând să permitem cuiva să se apropie mai mult decât ar trebui, sau menținând la distanță întocmai pe acela pe care ar trebui să ni-l tragem aproape. 

Deși femeile au o intuiție mult mai bună decât a bărbaților, aceasta nu funcționează mereu în avantajul nostru. De multe ori ne induce în eroare fix în momentele cheie, când ar trebui să funcționeze de minune și să ne scape de belele. Dar atunci când continuăm un flirt către ceva mai serios, riscul natural care apare este să interpretăm greșit nivelul de interes și implicare al bărbatului: pe cei serioși și mai timizi îi ținem la distanță, pe cei mai insistenți și superficiali parcă îi vrem aproape, să îi învățăm noi lecția, să le “punem capac“. Acest fenomen straniu are ca efect doar uzarea noastră emoțională. Așa că prevenirea acestui tip de greșeli este o idee mai mult decât necesară.

Dacă primești complimente strict legate de cum arăți și de aspectul tău fizic, precum și aluzii mai mult sau mai puțin discrete la apropierea intimă dintre voi doi - pe SMS, pe viu grai, față în față, poate chiar și într-un mail, acest fapt denotă o atracție puternică și o dorință aprinsă, dar un interes mic pentru a te cunoaște cu adevărat și a te apropia. 

La capitolul preocupări comune și petrecerea timpului, întâlnirile au loc de obicei la unul dintre voi acasă, în special la tine.
Pentru că de la tine se poate pleca ușor și fără explicații. Dacă vine în vizită seara târziu, semnele sunt destul de clare. De asemenea, nu-i un semn bun dacă nu te invită niciodată în oraș, eventual chiar cu mai mulți prieteni.
Afecțiunea pe care o primești are loc cu un scop - dacă simți asta, este evident. Poți face un test, dacă refuzi apropierea fizică. Poți să îi urmărești reacția. Cel mai probabil o să se enerveze sau o să plece. 

Dacă și tu simți la fel și ai chef doar de puțină hârjoneală, toate cele de mai sus sunt condițiile optime de desfășurare. Dacă el nu înseamnă prea mult pentru tine și dacă nu ai așteptări, vei fi OK și toată lumea iese satisfăcută din chestia asta. Dacă tu însă confunzi sexul cu interesul față de o relație, greșești imens și vei ajunge să nu înțelegi de ce se poartă așa cu tine. Se întâmplă pentru că ai agreat niște termeni și condiții fără să analizezi că ți s-a propus doar un târg superficial. Poate în timpul ăsta comunici cu un bărbat care în loc să se invite la tine acasă seara, ar fi vrut să te scoată ziua la o cafea și l-ai ignorat. Acela s-ar putea să fie mai interesat să îți descopere părerile și ideile decât un om care se bucură de tine numai la nivel trupesc...

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod