Cum faci diferența între un prieten adevărat și unul toxic

Știm că prietenii ar trebui acceptați și cu bune și cu rele, dar în momentul în care o persoană pe care tu o consideri un prieten adevărat îți aduce un nivel ridicat al toxicității în viață, ce este de făcut?
Nu ar trebui să renunți la prietenia ta cu o persoană, dacă tu crezi că poți influența comportamentul acelui prieten, astfel încât să devină un om mai bună. Dar în momentul în care prietenul tău nu este dispus să facă nicio schimbare, pentru o relație de prietenie fericită, nu te învinovățește nimeni dacă alegi să mergi mai departe și să renunți la un prieten toxic. 

Ți-am pregătit și o listă care te poate ajuta mai bine să-ți faci o părere cu privire la ce înseamnă un prieten adevărat și prin ce este diferit acesta de un prieten toxic.
 

Iată care sunt diferențele:


Prietenii adevărați empatizează cu tine atunci când ai o problemă sau când ești fericită, oricare ar fi motivul fericirii tale. În ceea ce-i privește pe prietenii toxici, aceștia au un comportament cu totul diferit.
Te vor răni, dacă fericirea ta nu are legătură cu ei, și nu vor reuși să își arate compasiunea în momentele în care ai nevoie.

Un prieten adevărat te va respecta întotdeauna, chiar dacă nu este de acord cu orice acțiune sau comportament al tău. În schimb, un prieten toxic își va pierde firea ușor, dacă nu ești de acord cu ceea ce spune și va desconsidera opiniile tale.

Când vine vorba de discuțiile pe care le purtați, prietenii adevărați se bucură de conversațiile voastre, fie că sunteți de acord sau nu cu privire la diferite subiecte.
Prietenii toxici insistă că opinia lor este cea corectă și nu se dau bătuți până nu câștigă acest concurs din mintea lor.

Prietenii buni te sună de multe ori fără a avea ceva important să-ți spună. Vor să-ți audă vocea, să vadă ce ai mai făcut, să te invite în oraș. Cu alte cuvinte, le este dor de tine. Prietenii toxici își aduc aminte de existența ta doar atunci când au sau când cred că au nevoie de tine.

O altă diferență între prietenii reali și cei toxici este că primii sunt conștienți de importanța pe care o au și ceilalți prieteni ai tăi în viața ta.
Știu că fiecare persoană are prieteni diferiți și nu îți vor critica alegerile. Prietenii toxici nu suportă prezența altor prieteni în viața ta și vor face tot posibilul pentru a-ți spune acest lucru cu fiecare ocazie.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod