Multe din momentele reusite ale unui cuplu ca si cele nereusite nu sunt deloc intamplatoare. Fiecare caracteristica personala se concretizeaza intr-o reactie existenta si este resimtita ca atare de istoria si dinamica cuplului respectiv. Din perspectiva cuplului nimic nu este independent de cei doi, de istoria modului in care s-au format si, evident de caracteristici in sine.
Vorbeam in articolul de saptamana trecuta despre o modalitate de lucru specifica psihoterapiei de cuplu - analiza conflictelor. Consideram ca in cadrul unor conflicte se regasesc fragmente din istoria acestui cuplu. Evident apare urmatoarea intrebare: de ce un anumit tip de resentiment s-a pastrat? Dar sa vedem mai intai despre ce resentiment vorbim. Pentru aceasta este suficient sa va intoarceti cu mintea la orice tip de relatie pe care ati avut-o cu o persoana suficient de semnificativa pentru voi.
Amintiti-va ce simteati in acele momente pentru celalalt. Desigur ceva strict situational. O incarcatura emotionala alocata acelei situatii. Nu ceva daunator relatiei, ci ceva intens, generat de moment. Totusi cuvintele ce erau spuse atunci lasa sa se intrevada un alt tip de suparare, nervare, repros, intr-un cuvant un resentiment. Pot folosi fara teama acest cuvant - resentiment pentru ca vorbim despre o stare emotionala negativa si, ca atare, lucrurile sunt destul de simple. Prin resentiment nu inteleg starea de cearta si iritare care este "aici si acum", ci starea de resentiment, adica a unui sentiment care a fost candva, dar este aici. Totusi resentimentul este acoperit de emotia resimtita in momentul respectiv si merita intr-adevar atentia pentru ca secretul reusitei intr-un cuplu nu consta in ceea ce fac personele, ci in modul in care administreaza resentimentele.
As putea spune ca este vorba despre o cantitate dubla de resentimente cele proprii si cele ale partenerilor. Probabil ca in familiile care au unul sau mai multi copii este vorba si despre acestea, dar nu am date clinice in acest sens astfel incat ma limitez la ipoteza. Practic pot considera ca persoanele care reusesc sa integreze aceste resentimente intr-un mod suficient de adanc pot sa ramana impreuna iar cele care vor reactiona mereu la aceste resentimente vor putea sa se separe intr-un mod receptat ca atare.
Analiza conflictelor scoate in evidenta aceste resentimente. Ceea ce se intampla mai departe este un alt drum. Faptul de a sti ca ceva este legat de altceva nu inseamna decat ceea ce spunea un pacient: "este fascinant sa descopar despre mine tot felul de lucruri, dar mereu simt ca ma mai preocupa ceva". Daca ma opresc asupra acestor resentimente o fac pentru a evidentia importanta lor in dinamica cuplului, dar exista un motiv pentru care acestea nu pot sa fie gestionate decat cu dificultate in absenta unui psihoterapeut si anume cel ca resentimentul nu este de cele mai multe ori cunoscut nici cel de care il traieste/ simte.
Unul din cele mai frecvente resentimente intalnite este cel al "masculinitatii". De multe ori ia forma lui: "nu tu esti barbat" si poate ca in saptamanile urmatoare il vom trata separat. Ceea ce vroiam insa sa subliniez aici este faptul ca, femeia care afirma asta intr-un mod sau altul nu stie ca asta spune. In locul acestei formule se gasesc tot felul de alte cuvinte, incapacitati, nemultumiri, frustrari sau chiar absenta frustrarilor pe care sunt spuse si care joaca rolul acestui resentiment, fara insa ca el sa fie cunoscut femeii.
Resentimentul se resimte ca atare, dar faptul de a nu fi spus ca atare creeaza o stare care pare usor ciudata: pe de o parte cei doi vorbesc despre ceva (despre vacanta petrecuta si modul in care el a lasat-o in holul hotelului incapabil sa rezolve situatia) cand in fapt este vorba despre altceva (despre asteptarea ei ca el sa fie capabil sa o contina, sa simta siguranta, despre starea de a fi abandonata etc.). Incapacitatea de a exprima lucrurile ca atare face ca amandoi sa se simta neputinciosi sa traiasca ceea ce li se intampla.
Faptul ca resentimentul nu este trait, ci doar simtit oarecum, face ca acel cuplu sa traiasca cu dificultate ceea ce li se intampla. Aceasta este starea pe care fiecare cuplu o intalneste in momentele de criza profunda. Ei nu pot face in asa fel incat sa fie impreuna, deoarece orice moment mai dificil este asociat in mod inerent cu resentimentul. De oriunde s-ar lua situatia din realitate, se ajunge inerent in acelasi loc desi, in mod aparent, lucrurile nu par a avea legatura unele cu altele.
A cunoaste resentimentul este o stare de descoperire a propriei lumi interioare. Insa prin descoperirea lui se redescopera multe alte lucruri care tin partial de cuplu, insa in marea lor majoritate tin de trairile fiecaruia si de universul lor interior. Aici intervine psihoterapia de cuplu care imbina in cadrul unei sedinte trei tipuri de continuturi ale fiecaruia (includ aici si momentele anterioare formarii cuplului mergand pana la istoria fiecaruia) si cele de cuplu, de momentele petrecute impreuna, de ceea ce simt impreuna si mai ales, de cum simt pe acest "impreuna".
Pentru ca un cuplu sa functioneze este nevoie de mai mult este necesar ca o persoana sa fie capabila sa nu mai considere ca numai celalalt este vinovat pentru criza pe care cuplul o parcurge. In absenta acestei stari psihoterapia de cuplu nu este posibila si este recomandata o abordare individuala daca o persoana este capabila. Cat timp se incearca aceasta limitare a cauzelor la celalalt nu este posibil sa se intample ceva bun sau rau in acest cuplu.
Si cand considerati ca numai celalalt este vinovat incercati un experiment simplu: puneti-va urmatarea intrebare: ce-l face sa procedeze astfel? Dati-va un rapsuns si incercati sa acceptati consecintele acestui raspuns. Nu am sa explific pentru a nu va deturna, dar lucrurile sunt simple si la obiect celalalt este de vina pentru ca exista un motiv. Vom reveni asupra subiectului, iar daca aveti intrebari la care doriti un raspuns, va asteptam.
Posteaza comentariu