"A fi singura suna mai grav decat a fi singur. Se presupune ca femeile sunt niste fiinte firave, care au nevoie de ocrotire, in timp ce barbatii se pot descurca singuri. Totusi, a fi singura iti da prilejul de a te cunoaste mai bine, de a dedica tot timpul celei mai importante persoane - TU - si nu e nimic rau in asta", spune cameleonic, o cititoare Eva.ro.
Ramona, o prietena care are 30 de ani, imi spune ca isi doreste o cariera si crede ca un barbat in viata ei ar impiedica-o sa isi atinga telul. "In momentul de fata muncesc pe mai multe fronturi, adica si la job si la proiecte personale. Ma implic foarte mult in ceea ce fac si m-as simti vinovata sa-l neglijez... Este o perioada mai aglomerata, atat! Sau poate ca munca e doar o dovada ca fug de singuratate, insa, daca as gasi barbatul potrivit, cred ca as putea combina cu succes si viata personala si munca".
Eu, de exemplu, intotdeauna am fost de parere ca iubitul si aceasta "fuga" constanta in a-ti construi o cariera pot merge foarte bine mana in mana, completandu-se de minune. Nu m-am considerat niciodata o persoana neajutorata, dar am avut mereu aceasta dorinta de a avea pe cineva alaturi, sa impartim totul, si rele si bune, si fericiri si tristeti.
Cum este normal, au existat (si vor mai exista) momente in care mi-am dorit sa fiu singura, sa imi fac ordine in ganduri si in trairi, dar aceste perioade au fost destul de scurte, pentru ca imi place sa fac totul "din mers", sa nu pierd farmecul clipei. Da! Recunosc! Nu imi place sa fiu singura! Este o crima? Nu cred! Oricand sunt pregatita sa accept aceasta "defectiune" a mea.
Dorinta de a fi cu cineva nu o percep ca pe o disperare, ca pe o nevoie ce trebuie satisfacuta, ci ca pe o normalitate. Nu consider o povara faptul ca ii ascult iubitului, poate in fiece seara, nemultumirile si bucuriile de peste zi sau faptul ca in planurile lui ma include si pe mine; putem aveam impreuna sau separat libertati si ma bucura faptul ca putem "desena" impreuna zilele vacantei viitoare... Nu am reusit niciodata sa vad partea buna a acestui "rau" numit singuratate.
© Copyright:
Confesiunile unor femei singure...
"A fi singura suna mai grav decat a fi singur. Se presupune ca femeile sunt niste fiinte firave, care au nevoie de ocrotire, in timp ce barbatii se pot descurca singuri. Totusi, a fi singura iti da prilejul de...
Comentariile 251-300 din 306
Imi pare rau ca treceti prin ceea ce treceti, nimeni nu merita sa sufere. Cred ca problemele in casnicie isi au o radacina in frustrarile adunate de-a lungul vietii de partener si dc gasiti o cale sa le rezolvati pe astea, atunci mai e o sansa de a salva casnicia. In cazul lui simpluIon, probabil sotia avusese o dragoste sau frustrare neimplinita insa ea va avea de pierdut, nu il va gasi pe fat frumos care sa ii dea vile la 40 de ani, pur si simplu aceste vise sunt nerealiste..pacat ca a dat cu piciorul la casnicie pt asa ceva...dc vroia bani putea munci singura si isi facea anumite placeri ( un ruj bun, o haina, o excursie, ce isi doreste orice femeie )...nu ma intind, as dori sa gasiti puterea sa fiti optimisti cu totii.
am citit cu interes ceea ce a ti scris si m am decis sa intru si eu .Am trecut prin aceste dezamagiri si sincer nu are rost sa suferiti pentru persoane care nu merita.Cand nu mai exista comunicare ,totul este pierdut.Nu trebuie sa va fie frica de divort,nu tine decat 10 minute si apoi simti ca ai curaj sa treci orice bariere.Dupa 16 ani de casnicie ,am decis sa divortez si nu am regretat nici o sec.Ganditi va ca aveti si voi demnitatea voastra,si nimeni nu are dreptul sa calce peste ea.Va doresc din tot sufletul sa gasiti puterea sa spuneti GATA,DESTUL.
multumesc bine, weekend placut Cori si tie.Poate gasim o modalitate de a discuta pe mass vom vedea ..
Un sfarsit de saptamana placut tuturor!
Multumesc, Dana. Iti doresc si tie asemeni. Voi continua pe privat sau mess.
Ma bucur Dana ca esti,ce mai faci?Simpluion iti doresc tot binele din lume si sa-ti gasesti linistea.Multa bafta!
Eu, ies din discutii. Sunt discutii care nu au rost pe un forum.
nu sunteti singuri.Vo urmaresc discutile din umbra..
Da nu-i corect nici ce facem noi,daca n-am comunicat cu partenerii nostrii de viata,acum ne apuca spovedania.
Merci, e bine. " A change in mind brings a change in life" - spun americanii. Au dreptate. De fapt este o adaptare a invataturilor lui Isus. Cand ai chef de vorba, poti sa mai scrii. Exact ca la biserica. Cand vezi atatia crestini in jur, simti ca ai mai multa putere. simpluion e un alias general valabil. Il poti folosi pentru orice.
Vad ca am ramas doarnoi doi sa discutam,dar asa te vreau "The show must go on"!
Gata, mi-am revenit. Nu exista nici frustrare, nimic altceva. M-am lamentat destul. Nu merita. "The show must go on" - asa e!? Este un punct zero. De la care voi pleca iar spre +. Intotdeauna spre +
"Simpluion" simt frustrare in ceea ce scrii?Inceput de depresie?N-ai voie sa te lasi doborat;al meu nu poarta verigheta de 15 ani si de 1 an si ceva am dat-o si eu jos,asta e.Trebuie sa luam ce-i bun de la fiecare,precis a avut si ea ceva bun candva,altfel nu te-ai fi indragostit tu de ea.Sau poate cand suntem indragostiti pana peste urechi si "defectele"partenerului le transformam in super calitati.Am un prieten care traieste in State,a fost super indragostit de sotia lui,noi toti incercam sa-i spunem ca "ii pune coarne",el negand asta mereu.Au plecat in State,fiind dorinta ei asta,iar intr-o zi venind de la job,el a gasit yala schimbata.Aluat totul de la zero:job,locuinta,tot,dar ca si tine nu vrea sa socializeze:sufera pentru ca ea chiar e super feminina,desteapta si cred ca pe toate le compara cu ea,ceea ce nu-i deloc benefic pentru el.Eu iti zic sa socializezi!
Multumesc! Abia am depus actele si si-a dat deja verigheta jos! "Ce mult te-am iubit"..... E primul semnal pe care il lanseaza ca este libera, disponibila. Era de asteptat. Cand ea avea asta creed de ani de zile si nu gasea calea, sa isi puna in aplicare planul. Despre Ce imi spui tu Cori, multumesc. Nu stiu, E destul de greu sa stergi, asa e. Sunt totusi 15 ani! O sa incerc sa ma 'socializez', cum spunea cineva mai sus. Dar la varsta mea - de peste 40 de ani - mai greu de gasit locuri unde pot sa intalnesc persoane ce impartasesc aceleasi pareri. Voi incerca prima data la o biserica protestanta. Nu stiu: baptisti, evanghelisti, o sa vad. Mi se par cei mai apropiati cu interiorul meu. In rest, sa auzim de bine, si mult curaj si tarie celorlati 'simpluion' care au patit la fel. Sau traiesc asemanator. Singuratea in doi e reala! Si greu de tratat. Doar cu bisturiul.
O sa te descurci,faptul ca esti credincios te va ajuta sa mergi mai departe,de sters cu buretele n-o sa poti sterge nimic,dar trecutul ramane in urma,conteaza prezentul si viitorul!O sa gasesti o persoana tandra,buna si iubitoare.Mult noroc!
Multumesc, O sa las amintirile, o sa ma ridic ca Lazar, o sa zic: OK, am pierdut 15 ani, o sotie interesata, dar am inteles ca VIATA e frumoasa si ca merita traita. Dar doar alaturi de cei care o pretuiesc si care pretuiesc tot ce merita. Voi incerca sa iau un burete sa sterg amintirile fara sa sterg si ce e al meu, sa gasesc apoi o persoana care vrea sa primeasca iubire, care sa stie sa daruiasca iubire, tandrete si tot ce e bun si frumos.
Crezi ca daca aveai posibilitatea sa-i oferi vila cu piscina era multumita?Eu nu cred asta,asa ca nu te mai amari,multa putere si gandeste-te ca ai intrat intr-o alta etapa a vietii tale!Iesi in lume,socializeaza,nu te lasa doborat!
LASA AMINTIRILE!VIATA MERGE MAI DEPARTE,CAPUL SUS,GANDESTE-TE CA NU TE-A MERITAT,COPIII CE SPUN?
Azi am depus actele de divort. Chiar la usa am intrebat: esti convinsa de ce vrei sa faci? Inca nu e timpul trecut. Hai sa stergem ce a fost, stim ce trebuie facut, si poate ca o sa iasa iar soarele. Stiti ce raspuns am primit? Nu mai pot sta cu tine intr-un simplu apartament. Mie imi trebuie salarii cu salarii pe care sa nu pot eu sa le cheltuiesc. O parte din mine e elibeta, alta e inca in lanturile amintirilor
Iti dau dreptate Cori. Si cand te gandesti ca iubierea e frumoasa, dar uneori din cauza ei suferim atat de mult! E putin pe dos - de fapt nu cred, ca se spune ca ne purtam urat tocmai cu cei pe care ii iubim. E un paradox. Asa este copiii sunt mijuteriile nostre. La mine sotia le va lua si va pleca cu ele. Le voi vedea prin ochii sufletului, iar fiecare raset, fiecare chicoteala a lor, o port cu mine: imi da putere sa traiesc, imi da curaj, imi da speranta. Dar ma apasa atat de tare precum crucea Mantuitorului pe drumul spre Golgota. Imi vine sa urlu, sa rup lanturile si tiparele sa ii iau in brate sa le spui inca o data cat ii iubesc, cat inseamna pentru mine. Numai ca mama lor, va rade iar de mine, spunand: nu e suficient.....daca nu ai putut sa ne construiesti o vila, nu avem ce discuta.
simplu ion,te inteleg perfect,pentru ca si o parte din sufletul meu e mort din cauza tradarii,dar asta e viata,un sir lung de concesii si n-avem decat sa invatam sa traim cu ele;sa ne bucuram ca ne-am trezit sanatosi si in dimineata asta,sa ne bucuram de copiii nostrii si sa nu cerem prea mult de la viata.
Daca crezi ca dragostea unui animal te poate multumii, atunci nu ar mai fi fost creeata femeia. I se alegea unul din animalele care existau deja. Cand vor avea animalele sentimente ca si oamenii, atunci, da. Ele nu au decat instincte. Teama de a nu fi iubita e mare, dar nu atat de mare incat sa te inhibe sa cauti parteneri cu care sa vibrezi.
Viata e o concesie ... un sir lung de concesii.. relația cu un partener devine o concesie. Cunosc multe prietene care stau cu un iubit doar de dragul lumii, deși știu ca sunt înșelate. Când le întrebi- de ce mai stai cu el? Mi-e teama de singurătate! de ce zice lumea! ..ok dacă e vorba sa fiu doar de dragul simplului fapt sa fiu cu cineva , mai bine SINGURA. Cineva a spus ca pe la 60 de ani vei fi doar cu un pisic sau catel. Da, draga mea doamna, dar acela va fi credincios! Sunt singura, recunosc sunt momente când îmi doresc sa fiu cu cineva, dar pt ce bun când deja observ in jur atâtea a cupluri care daca nu sunt divorțate traiesc drama singurătății in doi??? Cred ca e mult mai dura decât cea a femeii singure!
Si totusi care este rolul femeii? "Un ajutor potrivit pentru sot". Sa fi uitat aceasta multe din femei? Stati o clipa si meditati. Eu sunt in prag de divort. Ma simt oarecum linistit. Jumatate din mine e linistita ca un lac de munte, iar cealalalta jumatate a inimii, e un ocean in plina furtuna. Sufletul imi plange dar simte ca se va elibera. Am incercat sa iert, am reusit, dar nu am primit la randul meu iertare. Ma simt "furat" de acest timp pe care l-am petrecut impreuna. Dar ma simt si implinit ca exista doi copii care imi inmoaie sufletul. E un sentiment asemanator cu cel pe care il ai cand iti moare cineva. De fapt, cred ca asa s-a si intamplat. Jumatate din sufletul meu a murit. E o carpa ce flutura in vant. Nu a mai ramas nimic din el. Nici amintiri, nici vorbe, nici vise.Ma uit in el si vad o prapastie peste care candva, am incercat sa arunc punti, dar chiar daca ajungeau pe marginea cealalta, cineva le taia cu repeziciune. Si asta de mii, de ori, de mult mai multe ori decat clipele dulci pe care le tin in camara. E frumoasa viata in doi, numai ca se pare cand ajungi la fundul paharului, poti sa dai de otrava, venin, tot ce e mai rau, amar, nedrept pe lume. Cred ca depinde cat de repede dai pe gat paharul. Si atunci iti vin in minte cuvintele: "....Tu pe cine cauti, innourat si crunt?" - Eu, cautam Iubirea.... - Iubirea?!- raspunse strainul.... Iubirea EU sunt!" Voi sau cei de langa voi, pe cine cautati?
Eram sigura ca asa se va intampla referitor la consiliere.Barbatii nu ai taria de a-si recunoaste greselile,neputinta.Nu considera ca nu ceva de discutat cu noi.Ne acuza ca ne-am emancipat am ocupat locuri de munca ale barbatilor,dar cine ne-a fortat sa facem asta?oare nu neputinta lor de a -si face datoria de barbati, de stalp al familiei?de a asigura bunastarea familiei.Cer de la noi 1000 de lucruri dar nu dau nimic in schimb
am fost la consiliere psihologica,dar nu cred ca se va rezolva ceva;problemele mele sunt ale mele,ale lui sunt ale lui,reprosuri si doar reprosuri,nevoile mele mi le cunoaste,dar eu nu prea am de ce ma plange!
Evident, decizia e grea, dar necesara. Si nu e luata dupa cateva discutii sau sfaturi de la necunoscuti. Dar sunt persoane care au aceeasi problema. Uneori iti face bine sa mai vorbesti si cu alte persoane. O poti face incercand sa aflii solutii, sfaturi, pareri. simpluion e doar un alias, dar ca el cred ca sunt multe persoane.
Si eu am patit ceva similar,a trebuit sa-mi modific adresa de mess;nu-l interesez din nici un punct de vedere,deci ce rost mai are?
Asemenea decizii nu le poti lua dupa cateva discutii sau sfaturi de la necunoscuti.Ai dreptate nu sunt decat amagiri ca cel de langa tine te va remarca candva.Daca lasi timpul sa treaca mai bine nu va fi cel putin eu am considerat intotdeauna ca timpul le rezolva pe toate.Dar timpul nu trece in favoarea noastra...totusi decizia trebuie bine analizata si numai dupa ce ai epuizat toate resursele.Imi pare rau ca nu pot lasa id de mess sa putem vorbi mai mult pe aceasta tema.
Gata, m-am decis: dragoste cu sila nu se poate. Se numeste viol. Asa ca, imi voi vedea de viata mea, dupa divort, si voi incepe apoi sa caut o femeia care vrea sa fie iubita, care stie sa iubeasca, care sa se bucure cand suntem impreuna si care sa vibreze cand nu ne vedem. Unde sa o gasesc? Nu stiu, dar voi incepe, sa imi refac viata. Restul, sunt amagiri.
Bineinteles ca solutii care sa nu raneasca pe nimeni nu sunt .Cineva tot va suferi.Eu sunt intr-o situatie similara cu a ta simplu Ion.Ai dreptate in tot ce spui nu stiu care ar fi solutia.Am ajuns sa cred ca ci cu cat doresc eu sa raman in casnicia asta cu atat el nu vrea,dar nici nu o spune raspicat nu stie ce vrea ,pe mine in nici un caz.Discutiile noaste s-au limitat la ce facem de mancare ce cumparam dela piata si cam atat.Fiecare se refugiaza in lumea lui si gata conversatia.Am incercat si solutia cu partenerul virtual,mi-a spart parola la mess si tot ce am discutat cu respectivul a inregistrat .Acum pastreaza in comp.discutiile,asa ca nu e o solutie ,eu am renuntat la a vorbi cu altcineva.in schimb el continua sa comunice cu diverse..Ma gandesc ca tu ca barbat ai mai multe parghii de a putea interveni si face ceva.Singura arma a femeilor,'"sexul"la mine nu merge pentru ca nu este interesat.,Am gasit acest articol si cu riscul de a vedea ce scriu am hotarat sa vorbesc cu cineva ,sa stiu alte pareri.Solutii nu sunt,repet in ce ma priveste am incercat tot ce am crezut ,acum am incetat sa mai lupt.Cineva mi-a spus ca nu are rost sa mai fac ceva misiunea noastra impreuna a luat sfarsit si oricat as lupta destinul spune gata.Eu nu vreau sa cred asta dar nici nu mai am putere sa fac ceva.
Vedeti ca lipsa de comunicare - 'de vorbarie' duce la stingerea relatiei? Si stiti ce e mai trist? Nu stiu daca se poate reface. Adica sa te intorci in timp sa spui: OK, am gresit, stiu unde, stiu de ce, hai sa nu mai gresim. E cumplit sa nu poti vorbi decat propozitii de maxim 5 cuvinte cu partenerul! Vii acasa, lectii, iar el se arunca pe PC, sau se duce in dormitor de la ora 9 cu o carte, de fapt un motiv de sta cat mai putin cu familia, cu tine. E un fel de egoim. Ce putem face? Ma tot gandesc si cred ca o solutie ar fi sa ne cautam un partener virtual cu care sa putem vorbi. Cred ca ar actiona ca un refugiu. Nu stiu daca ar putea salva ceva din casnicii. Poate Da, facand gelosi pe soti/sotii, poate nu, lasandu-i indiferenti. Solutia cu separarea (divort) mi se pare destul de traumatizanta, ea fiind o solutie ultima. Poate ca o sa spuneti ca in felul acesta l-am "insela" pe celalalt. Aceasta e o notiune crestina, forte buna. Numai ca daca celalalt a uitat rolul lui, el e cel care a renuntat primul la fidelitare. Are acum alti prieteni: fie se iubeste mai mult pe el/ea, fie pe calculator, fie pe carti, fie o alta prietena/priten cu care vorbeste ore intregi. Oricum ai intoarce tot acolo ajungi. Daca nu ai un refugiu, nu ai mare lucru, si orice cuvant monosilabic primit, de afunda si mai mult in tristete. Asa in acel moment, te gandesti poate la iubitul/iubita ta virtuala. Cum el/ea nu se gandeste la tine o poti face si tu. Voi ce parere aveti? Ii las pe cei care au trecut prin asa ceva sa raspunda Statistic se spune ca oamenii divortati nu sunt mai fericiti decat erau inainte.
Asa este Dana,ai perfecta dreptate,de ce sa ne mai chinuim oare,el n-a comunicat cu mine niciodata;nu m-am ridicat la nivelul lui intelectual,trebuie sa pun punct la aceasta "casnicie",chiar imi doresc sa fiu un om liber.
ca bine zici vorba sotului meu" am tras lozul necastigator "nu-i asa dam vina pe soarta,cand ceva nu merge.
ce am citit aici parca as fi povestit eu ,simplu Ion ,oare ai povestit viata mea? Ajung acasa dupa multe ore de munca,tot eu sunt cea care intreb "ce ai ,esti suparat,ce ai facut astazi?" stiti ce raspunsuri am primit /,de la nu am nimic,bine ...ma simt spionat.daca intrebi ce ai inseamna ca spionezi sau are dece se simti spionat?E singur toata ziua acasa in fata calculatorului.....Nu am ce sa spun face treburi casnice,dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-mi acorde si mie atentie.Pot si singura sa spal vasele,si alte treburi de genul asta in schimb sunt lucruri pe care nu le pot face singura. De discutat nici nu se pune problema,refuza orice dialog.Am incercat tot ce sugereaza autorul articolului nu vreti sa stiti ce mi s-a spus dupa...poate in alt comentariu.Corina draga mea,nu stiu cati ani ai eu am destui si experienta sa stiu ca orice ai face va gasi mereu ceva de criticat,ceva care sa -nu fie la locul lui.
Dar ati avut perioade cand ati vorbit, cand ati comunicat? Daca DA,atunci lipsa de comunicare e de vina. Daca Nu, atunci sorta.
Dar el nu are nimic de comunicat cu mine,nu vrea,nu poate,D-zeu stie si pentru toate nerealizarile lui eu sunt de vina,deci nu inteleg de ce sa ne mai chinuim sufletele?
Nu vreau sa castig lumea intreaga si sa imi pierd sufletul Scrisesem mai sus
Poate ca a fost o forma de egoism. Cel care pleaca este intr-un fel egoist. Doar el sa se simta mai bine. Ai incercat sa intelegi cuvintele:Sa va iubiti unul pe altul, atat cat v-am iubit Eu? Priveste-te si vezi ce sentimente negative simti. Incearca sa le inlaturi. Daca nu simti nimic care sa te intristeze, atunci il mai iubesti. Si daca il iubesti, incearca sa faci ce ti-ar place sa iti faca el tie. Suna-l. Vorbeste-i. Cuvantul e cel care leaga. Iti spun din proprie experienta. Cred ca cei doi ani au trecut repede, fiind mereu ocupata. Dar, seara, cand puneai capul pe perna, unde iti zbura gandul? Vezi ca cineva mai sus spunea ca daca dispare vorbirea cu persoana respectiva(iubita), dispare si relatia in sine. Crezi ca intamplator, sunt cuvintele: La inceput era CUVANTUL. Nu ignorati ce ni s-a spus clar, de mult, mult timp, de catre cineva, care cunoaste sufletul nostru mai bine ca oricine. Pentru ca El l-a creeat.
Curand se fac 2 ani din clipa in care El a plecat... Ultimile sale cuvinte catre mine au fost "nici mort nu renunt la tine"! Lacrimi, disperare, izolare... si intr-un final resemnare! A trebuit sa invat a trai fara cel, care mi-a fost calauza timp de 6 ani. Relatia noastra nu s-a incheiat aici, am continuat sa fim impreuna chiar si la distanta. Au fost vremuri grele pentru mine, am initiat o afacere, ca sa am in permanenta ocupatie, sa-i simt mai putin lipsa... Dar am renuntat la aceasta afacere, nu a fost ceva potrivit... si dupa asta mult timp nu am reusit sa ma angajez! Toate aceste greutati m-au indepartat mult de El... iar cand am obtinut un job respectabil, m-am dedicat totalmente pregatirii mele profesionale si asta a insemnat renuntarea treptata la relatia mentinuta prin mesaje si putine telefoane... Timp de 1 an de zile i-am fost fidela Lui, nu observam pe nimeni in jurul meu... apoi am inteles ca-mi trece tineretea si nu se stie ce finalitate va avea aceasta relatie?!! Tin mult la El, ii sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce a stiut sa-mi ofere, dar nu cred ca-l mai vreau inapoi... De ce renuntam la cei frumos.... sa fie oare singuratatea de vina, faptul ca mi-am acceptat noul mod de viata...
Cred ca stiu care este cauza faptului ca intr-un cuplu / relatie nu mai exista iubire, nu mai este nimic. Nici praf al amintirilor. Ei bine, cred ca lipsa de comunicare. Stim asta, o sa spuneti, dar, va spun: daca intr-o relatie dispare comunicarea va dispare si relatia. Uitati-va la cazurile cunoscute si verificati. Intrebati-va: de cate ori ati vorbit intr-o zi la telefon sa zicem cu partenerul /partenera? Daca veti raspunde: nu vorbesc deloc cu el/ea in timpul zilei, sa nu aveti surprize si sa ca treziti singuri(e). Sunati si vorbiti cu ea sau cu el, atat cat sa nu il deranjeze(agaseze). Prin acel simplu telefon ii dovediti sa v-ati gandit la ea(el). Daca incetati sa va ganditi la partener, o sa fiti ca doi straini. Ca doua bile de biliard. Se ciocnesc si fiecare are apoi drumul ei. Nu impreuna.
am citit atatea aici si f multe femei au dreptate mai mult esti sing in 2 decat in 1.Am 22 de ani se spune ca viata abia incepe dar pt mn este deja la jum st maritata iar el nu are tp pt mn ma simt singura dar noroc ca am 1 fetita de 3 ani.DAR...?totusi ce se intampla cu barbati din ziua de astazi.Poate nici noi nu suntem perfecte dar de cate ori a incercat un barbat sa vb cu noi despre ce ne intereseaza si ceea ce ne dorim noi in viitor si nu numai?Ce frumoasa era viata in copilarie cand inca visam la barbatul perfect.
eu sunt inca mica.. dar mi-e frica de singuratate :( baietii din ziua de azi nu mai stiu ce e aia iubire, si aproximativ toate fetele isi cauta mai nou dragostea in bratele celor mai in varsta care stiu sa se poarta cu ele ca si cu niste domnisoare... eu sincer daca as veni acasa cu un baiat de-o data cu mine si i-ar vedea parul intins l-ar scoate din casa in suturi... am pretentii cand vine vorba de un prieten stabil :( nu vreau sa ma joc. viata e prea scurta ca sa ai timp pentru toate, vreau pe cineva caruia sa ii ofer toata dragostea ... mi-e frica, ca nu voi gasi persoana potrivita... si voi ramane singura :(
e cumplit sa fi singur in doi,ascultati-ma,eu traiesc asa ceva de 20 de ani si simt ca o sa clachez in curand.vom merge la consilire psihologica impreuna,dar cred ca acolo voi da totul din mine si el nu se va simtii prea comfortabil.imi pare rau,dar si eu imi doresc sa fiu singura sa-mi vad linistita de cresterea copiilor.probabil ca nu m-am ridicat niciodata la nivelul lui intelectual si de aceea a intervenit ruptura intre noi;oricum asa ne facem mai mult rau stand impreuna,sufera si copiii,pentru ca ei simt tensiunea din "camin".
Ai dreptate,leny...si eu am ajuns la aceeasi concluzie...dupa ce am fost casatorita cu cineva cu care nu eram sigura ca vreau sa fiu toata viata, am divortat,pt ca am aflat ca traia cu una mai mare cu 8 ani..si acum...mi-am propus ca sa nu mai fac aceeasi greseala...mai bine sg decat cu cineva cu care nu ma potrivesc..asta e..
..imi cer scuze ..am revenit dupa cateva zile...singuratatea in doi a devit un subiect aproape taboo..ste aproape ca o boala a secolului cel traim...ca stressul..chiar(deschid o paranteza) un medic neurochirurg mi-a spus ca am fost si eu prinsa de acest"sindrom"...am zambit fatis...mi-a raspuns destul de taios:"daca va spu termenul medical al bolii dvs, dna, nu veti mai fi atat de ...nepasatoare cu starea sanatatii...schizofrenie incipienta..."...mi-a disparut pe loc zambetul(un zambet de fatada)..tot el a continuat...
Aleg sa fiu singura! Nu pt ca vreau independenta, nu pt ca vreau loc de "joaca", ci pt ca atunci cand aleg acea persoana alaturi de care sa-mi petrec viata vreau sa fie pentru totdeauna. Binenteles ca nimeni nu poate garanta asta, insa macar sa stiu ca nu sunt cu cineva pt ca ma simt singura. Nu vi se pare cea mai mare tradare pt cel de langa tine?? Sa fii cu el pt ca s-a nimerit in drumul tau, dar sa visezi in continuare la cavalerul tau pe cal alb. In timp te obisnuiesti cu el, ai anumite sentimente mai mult sau mai putin adanci si intr-o buna zi, te trezesti si te uiti la el si te intrebi: eu cum am ajuns aici? Si dupa ce l-ai tradat toata viata pt ca ai stat acolo nefiind sigura ca asta vrei, acum ii frangi inima pt ca ai decis ca e momentul sa-ti cauti printul. Asa ca sunt singura pentru ca nu vreau sa ma mint pe mine si nu vreau sa-l mint pe altul! E egoism? Sau curajul de a fi singura atunci cand societatea iti spune ca acela pe care-l cauti nu exista? E usor? NU! E cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata si sunt momente cand nu-mi doresc decat sa ma tina cineva in brate, dar ce gust amar am cand imi dau seama ca am mai renuntat la o bucatica din mine pt o clipa de placere....
Mie asa mi se intampla cu sotia. Pentru ea, eu sunt un obiect. Daca o intreb ce faci, cum te simti, esti suparata? Imi raspunde monosilabic:bine, n-am nimic.Apoi pauza. Sa nu credeti ca intr-o relatie, doar barbatii sunt cei insensibili, care aleg sa fie singuri in propria familie. Daca ii spun: dupa 15 ani, te vad tot frumoasa, si te iubesc, stiti ce imi spune: Vii cu chestii din astea de 15 ani!? M-am saturat de problemele tale (de fapt, care probleme?), vreau sa incerc alte probleme, sa stau imi fac viata singura, fara sa ma intrebe cineva ce mai fac, dac ma doare ceva, daca imi e bine, fara sa imi faca cineva cafeau la pat in fiecare weekend, fara flori de ziua mea, fara sa te vad zambind cand vii acasa, fara sa mirosi a munca – ci sa mirosi a bautura sau parfumuri fine. Vreau sa fiu EU, sa zbor, sa fiu libera si independenta. Nu am nevoie de nimeni, de nimic, EU “sunt” si “pot” orice. (Cu toate ca salariul castigat nu depaseste cu mult salariul mediu pe economie). Puteti crede ca o femeie de 38 de ani, cu doi copii de 12 ani cel mare poate gandii astfel? Nu stie insa povestioara cu cei care venisera la un targ sa faca schimb de poveri – pentru ca fiecaruia I se parea ca e cea mai grea. Si la sfarstitul zilei, dupa ce au probat si incercat alte poveri, au decis: asta este povara care mi se potriveste mie. Dar este cu cea cu care ai venit. De ziua ei, nici nu a deschis cadoul pe care i l-am dat. Nu uitati ca sta scris: Dragostea celor multi se va raci. Dar stiti care este vestea buna? Ca a multora se va raci, dar nu a tuturor.
cat de multe sant de spus..!!pt inceput ii raspund Dlui 'simplu:ion" faceti parte din micul grup masculin "exceptia care confirma regula", dar...majoritatea e covarsitoare...am trait intr- o alta tara timp de 9 ani..stiti ca in limbajul local(limba respectiva) nu exista un cuvant asemanator cu Mitocan...Marlan...acestea sant niste cuvinte pur romanesti....sant casatorita de 21 de ani..impreuna de 25..
Credeti ca intr-o relatie doar barbatul este cel vinovat? Haideti sa explica ca nu in toate cazurile. Eu sunt casatorit de 13 ani, ne cunoastem de 15 ani, si avem doi copii. Cand o intrebam: ce mai faci? Cum iti mai este? Imi raspundea monosilabic:"bine". Apoi liniste. I-am zambit in fiecare dimineata din inima, am vazut-o dupa atatia ani, la fel de frumoasa de fiecare data cand o priveam. Gandul imi zbura la ea cand ma indreptam spre casa. Si ce am primit ? "Vii cu chestii de adolescent de 15 ani, si imi spui ca ma iubesti?" Imi dai citate despre iubire, ca adolescentii? Hai sa fim ca doi adulti intre care nu exista decat o latura materiala (a se citii ca doi straini) - fiecare cu probleme lui, cu viata lui" Deci dupa un timp sotiei mele i "s-a pus pata", si a ajuns ea la concluzia ca nu ma mai iubeste si ca cel mai bine am divorta, sa ia ea copiii si sa stea cu chirie, undeva, nu se stie unde, nu se stie din ce bani. Cateva saptamani am crezut ca am infipt un pumnal in inima. Mergeam precum un ranit pe front, cu baioneta implatanta in adancul sufletului. Nu mai conta nimic.Nici muzica, nici culoare, nici adiere. Totul se prabusise. Cei care au trait asa ceva, stiu bine despre ce vorbesc. Ce a sucit cutitul in rana a fost faptul gasit pe telefonul ei SMS-uri de iubire date catre alti barbati. De la mine nu vroia sa auda nimic , si ea trimitea mesaje de iubire inflacarate. A trebuit sa trec muntii Himalaya, sa pot ierta, pentru ca stiu, ca e scris".... precum iertam si noi gresitilor nostri". Singur nu as fi reusit! Tot ce stiam si credem despre iubire disparuse. Imi radea in fata cand ii spuneam ca nu e bine ce face, si sa se uite in jurul ei ca cineva o mai iubeste inca! Acum, suntem ca doi straini, in aceeasi casa. Am stat si m-a intrebat: unde am gresit? Cu ce? Mi s-a reprosat ca nu am fost "dur", sa o pun de fiecare data la respect. Ca nu am realizat mai nimic material -decat faptul ca avem unde sta, ce imbra, si ce manca. Cu toate clipele fumoase - care doar in mine se petreceau- ea s-a plictisit, si a decis ea, ca ar fi mai bine sa ia viata singura in piept. Eu nu o condamn, poate ca undeva am si eu o parte de vine: nu stiu exact unde. Dar pana la a spune ca nu mai simti nimic pentru cel de langa tine, e cale lunga. Si nu se stie dac exista si cale de intoarcere. Daca toti ar intelege ca mesajul 'iubit-va unul pe altul, atat cat v-am iubit EU", ar trebui sapat in inima fiecaruia, n-am avea ce sa scriem acum, aici. Dragostea celor multi se va raci"- dar stiti care e vestea buna? Ca e scris: dragostea celor multi, deci nu a tuturor! Uitati-va in jurul vostru, si vedeti. Cui apartineti? "Celor multi?" Deschideti-va ochii, si sufletul pentru cel de langa voi. Nu fiti orbi si surzi, ca veti ajunge singuri.
Posteaza comentariu