Am bani, dar n-am fericire. Am femei, dar îmi lipsește jumătatea

Ca orice băiat, încă de când eram copil am avut o pasiune pentru mașini. De la mașinuțele cu care mă jucam prin casă până la cele reale. Alea despre care se spune că îți oferă un statut social, putere și faimă.

Lipsa unei mașini definește impotența unui bărbat?


Știi cum e. Aștepți majoratul cu atâta nerăbdare numai pentru a putea să-ți iei permisul de conducere, apoi visezi la mașină. Treabă de băieți. Dar nu și în cazul meu. Până pe la 20 de ani nu mă gândeam la mașină, asta până când am văzut că alții reușeau să aibă iubite mai repede și mai frumoase decât reușeam eu. Ce aveau ei în plus? Mașina!
 
Am refuzat să cred că asta definește un bărbat până când timpul a trecut, iar eu nu reușeam să am o relație serioasă.
Efectiv, nu înțelegeau. Nu înțelegeau de ce nu am mașină, de ce refuz să conduc, de ce nu am cu ce să le iau de acasă. 
 
De ce să mă privez de la adevăratele plăceri ale vieții pentru o mașină? Îmi place, domne. Îmi place să ies în oraș, să călătoresc peste tot în lume, să iau prânzul într-un restaurant, să orice. O relație frumoasă dintre un bărbat și o femeie nu se rezumă doar la bani. Vorba aia "la bine și la greu", nu?

Și uite așa eșecul sentimental m-a făcut potent financiar


Am cumpărat mașină după mașină, am experimentat, apoi am ajuns la o singură concluzie: Ai mașină, ai femei! Simplu. 
 
Dar știi ce mi se pare cel mai trist? Acum înțeleg utilitatea unei mașini, te poți deplasa oricând dorești, oriunde. Dar, nu.
Ele nu aveau nevoie de asta, iar mașina este obligatorie doar pentru a "fi ridicate de acasă". Așa... ca pe un colet. Nu le iei de acasă, te-ai lins pe bot! Nu-s țăran, dar nu-mi place comoditatea asta. Pe femeia pe care o voi iubi, o voi lua și de la capătul lumii, dar pe astea care devin deodată drăguțe și interesate când văd o tablă cu 4 roți, nu. 

E adevărat că lipsurile creează frustrări și la fel de adevărat este și faptul că emoțiile noastre sunt răvășite.
Și uite așa ajung bărbații să sufere. Recunosc. Și noi suferim. Vestea bună e că ne vindecăm. Ne vindecăm în fața sincerității și a fericirii. Dar până la urmă, ce e fericirea?  
 
Nu știu. Se vorbește puțin despre asta și e greu de înțeles. Cel puțin, nu până nu o simți cu adevărat. Nu știu dacă e un subiect tabu sau pur și simplu, oamenii nu știu ce să spună despre asta. Să fiu al naibii dacă nu e dureros să știu că iubirea pierde lupta, iar ipocrizia câștigă teren.
De Adam
adam
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod