Indragostiti imbratisati

Ai un iubit posesiv și gelos? Cum îi explici că este sufocant

Gelozia este cea mai mare boală a unei relații. Atunci când ai dat de un iubit posesiv și gelos aveți o problemă gravă care necesită o rezolvare rapidă
Dar, cel mai complicat lucru, este să-l faci să înțeleagă că felul în care se comportă cu tine nu este normal și că te simți sufocată și prizonieră în relația voastră. Citește care sunt abordările pe care le-ai putea avea ca să încerci să-l faci să înțeleagă că relația voastră evoluează într-o direcție greșită.


Descrie-i felul în care te simți


Dacă ai un iubit posesiv şi gelos trebuie să-i explici ceea ce te deranjează. Este posibil ca iubitul tău să nu-și dea seama că felul său de a se comporta cu tine ți se pare prea posesiv.
Poate că este la prima relație serioasă, sau poate că fosta lui iubită avea o fire diferită de a ta și prefera să fie tot timpul în centrul atenției și să fie alintată. Se poate ca iubitul tău să traverseze o perioadă mai dificilă din viața lui și să resimtă nevoia de a te avea cât mai aproape. Oricare ar fi motivele, trebuie să-i explici calm și cu exemple cât mai elocvente că nu ai nevoie de așa de multă atenție pe cât este el dispus să-ți ofere. Evită să-l cataloghezi ca fiind „posesiv”.
Spune-i mai degrabă că felul său de comportament este prea acaparator și că te simți sufocată. În felul acesta eviți o posibilă ceartă, pentru că nu faci decât să-ți exprimi sentimentele și nu să-i adresezi o injurie.


Vorbește despre acțiunile lui care ți se par inacceptabile


Este o discuție obligatorie în care trebuie să-i explici clar și ferm care sunt tipurile de comportament care ți se par intolerabile în relația voastră. Exemplele trebuie să fie formulate în termeni clari și categorici, în așa fel încât să nu lase loc la interpretări.
Spune-i că nu-ți place să te sune sau să-ți trimită mesaje în mod repetat atunci când nu sunteți împreună, că nu-ți place să critice felul în care te îmbraci și nici să-ți spună ce ar fi mai potrivit să porți, să-ți interzică să te mai întâlnești cu prietenii, în special băieți, dacă nu are un motiv întemeiat, să-ți citească mailurile, mesajele din telefon sau să-ți umble prin lucruri sau să-ți ceară explicații pentru fiecare lucru pe care l-ai făcut de-a lungul zilei, să te facă să te simți prost sau să te amenințe pentru că nu petreceți suficient de mult timp împreună.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod