9 sfaturi pentru femeile îndrăgostite de un bărbat însurat

Cu câtă intensitate se trăieşte o iubire interzisă? Iată câteva sfaturi pentru femeile îndrăgostite de un bărbat însurat.

Trăieşti o "iubire interzisă", te chinuie gândul că nu-l ai lângă tine de sărbători sau în alte momente importante din viaţa ta, eşti în culmea fericirii când vă vedeţi, dar te doare sufletul în fiecare dimineaţă când te trezeşti singură ... tot fără el.

 

”Iubesc un bărbat însurat şi nu-l pot părăsi!”

 

Statistic vorbind, cu cât durează mai mult o relaţie cu un bărbat însurat, cu atât este mai puţin probabil că el să divorţeze, susţin specialiştii. 

 

Îndrăgostită de un bărbat însurat 

 

Te-ai întrebat de nenumărate ori dacă merită efortul şi tot de atâtea ori ai ajuns să te consolezi cu gândul că el te iubeşte şi va fi liber, aşa cum ţi-a promis. Că există multe sau puţine cazuri cu final fericit, nimeni nu poate să stabilească şi nici nu te-ar încălzi cu nimic un răspuns. Cert este că se întâmplă să te indrăgosteşti de un bărbat însurat, iar tu eşti acum în această situaţie şi nu ştii cum să faci ca să-ţi fie bine.

Nu spun că sfaturile vor rezolva problema de la sine, însă te pot ajuta să iei o hotărâre în cunoştinţă de cauză, ţinând cont doar de tine.

Iată ce îţi propune psihoterapeutul Lena Rusti pentru a analiza la rece situaţia în care te găseşti:

 

Gândeşte-te de ce ai ales o relaţie imposibilă. 

 

Chiar dacă nu ştiai că e însurat, e foarte posibil că în interior să existe anumite reţineri ale asumării unei relaţii, care să te ducă la alegeri de acest tip de relaţie.

Şi dacă e vorba de asta, nu vei putea depăşi această etapă decât prin tine însăţi, nu prin celălalt.

 

Nu transforma relaţia într-o competiţie

 

Nu transforma relaţia într-o competiţie cu cealaltă, în care te simţi mai iubită dacă obţii mai mult în raport cu ce obţine ea. Competiţia îţi va activa sentimente şi comportamente negative, care îşi vor face efectul în timp. 

 

Nu te transforma în a doua soţie.

 

Încercând să îl faci să se simtă vinovat şi responsabil pentru tine, pui presiune asupra lui şi te responsabilizezi pe tine. Iar încercând să obţii lucrurile pe care le doreşti, punând zilnic presiune asupra lui, rişti să îi creezi un sentiment de sufocare, în care să rămână doar pentru că se simte tot mai vinovat.

 

Nu da necondiţionat doar pentru că îţi e frică să nu te părăsească.

 

Îi creezi sentimentul că tu dai fără ca el să se responsabilizeze în relaţie şi va lua până când te va stoarce de energie şi de iubire.

 

Nu te minţi singură şi nu îl lăsa să te mintă. 

 

Dacă eşti în relaţia asta, asum-o cum e în acest moment, nu te amăgi că se va schimba.

 

Nu te simţi vinovată.

 

E alegerea lui să fie în această relaţie, la fel şi a ta.

Nu e vina ta că el nu a găsit o altă modalitate de a fi fericit, dar nu îl lăsa să te responsabilizeze pe tine pentru alegerile sale. 

 

Nu îl lăsa să te folosească pentru a-şi rezolva problemele din cealaltă relaţie.

 

Dacă faci asta, rişti să rămâi cu un gust amar şi cu o încredere în tine şi în oameni care va fi greu de restabilit. 

 

Nu îl crede că e o victimă.

 

Bărbaţii implicaţi în mai multe relaţii pot avea texte foarte înduioşătoare, care de obicei găsesc victime perfecte. Nu îl lăsa să te încarce. Dacă alegi să îi fii alături, cere-i măcar demnitate.

 

Gândește-te ce îți dorești! 

 

Gândeşte-te bine la ce îţi doreşti de la această relaţie, apoi gândeşte-te la limitele acesteia, pentru că nu întotdeauna poţi obţine ce îţi doreşti. Apoi, ia o hotărâre în consecinţă. Cel puţin, dacă alegi să fii în continuare acolo, vei ştii de ce eşti.

 

Sfaturi pentru femeile îndrăgostite de un bărbat însurat: Femeie în umbra unui bărbat, dar fericită

 

Sunt femei care s-au simţit o viaţă întreagă iubite în umbra unui bărbat, dar cu o relaţie oficială în faţă.

Însă au ales asta în mod asumat. Ştiind că divorţul e imposibil şi ştiind că ele sunt cele alese. Însă nu întotdeauna e aşa. De aceea, psihoterapeutul Lena Rusti te sfătuieşte ca în povestea ta duală să te gândeşti care e poziţia ta şi cât de confortabilă îţi este. Dacă accepţi să fii în umbră, vei avea şansa de a fi fericită cu cât ţi se oferă într-o astfel de relaţie. Dacă nu accepţi, poate e mai bine să cauţi în altă parte sau să aştepţi, doar dacă termenele nu se prelungesc iar şi iar la nesfârşit.  

 

De la femeie la femeie

 

Ce gândeşte acum o femeie care a trecut prin această experienţă şi a avut tăria să facă ce a considerat că este mai bine pentru ea? Simona a avut o relaţie de un an de zile cu un bărbat însurat de care a decis să se despartă. Iată cum vede ea lucrurile acum:

Dacă e cuplat, fugi. Dacă e căsătorit, prefă-te că nu există. Orice ţi-ar spune, oricât s-ar îndrăgosti de tine, într-un final se dovedeşte a fi prea slab pentru a lua o decizie care să îi schimbe viaţa radical şi va prefera calea uşoară, aceea de a rămâne în căminul conjugal.

Un bărbat căsătorit nu e niciodată alături de tine când ai nevoie, oricât ţi s-ar părea ţie că ar fi.

Dacă luăm în calcul sărbătorile de peste an şi zilele importante gen zi de naştere, el va fi mereu acolo cu soţia, iar tu cu .. telefonul, aşteptând ca el să îţi răspundă la sms. Iar singurătatea asta e mai dureroasă decât cea în care nu ai cunoscut de fapt pe nimeni.

Când eşti singură şi nu ai pe nimeni în viaţa ta, măcar eşti pe 0, dar când iubeşti un bărbat căsătorit, deja începi cu -1.

Iubeşti un bărbat însurat? Cum vezi relaţia ta peste 5 ani? Ce sfaturi pentru femeile îndrăgostite de un bărbat însurat ai avea?

 

Comentariile 151-158 din 158

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 20 Oct 2010, 12:25
    iubesc un barbat insurat

    nu fac aluzie la nimeni........dar femeile care se baga peste alte femei si sunt constiente de acest lucru, cred ca sunt niste hoate sentimentale si vor plati cu multe lacrimi

    1
    0

  • Anisoara pe 20 Oct 2010, 12:24
    iubesc un barbat insurat

    Cind iubesti, cind esti indragostiti- atunci nu mai conteaza virsta...sa iubesti cu adevarat se intimpla o data in viata, si acesta e cel mai frumos lucru pe care noi il putem facem din toata inima din tot sufletul, cu toata fiinta,!!! ce inseamna pentru tine dragostea???.....ti-ai pus intrebarea???....... nu e o intrebare giusta in acest caz sa intrebi "citi ani ai?" ----dimpotriva eu as fi fericita ca aceasta copie, acest cuplu sa infloreasca si sa se mentina mai departe!!!!

    1
    0

  • bogdan pe 20 Oct 2010, 10:09
    iubesc un barbat insurat

    Nu cred ca trebuie sa faceti atata caz, vi s-a cerut doar sa va spuneti parerea.In fond nimeni nu are dreptul sa judece pe cineva, fiecare isi traieste viata asa cum vrea si considera ca este bine pentru el.

    1
    0

  • zambiluta pe 20 Oct 2010, 08:32
    Iubesc un barbat insurat

    Cand te indragostesti, te indragostesti si gata! Nu ar trebui sa facem pe moralistele, nu stim niciodata ce ne rezerva viitorul. Am invatat ca nu e bine sa spui niciodata ''NICIODATA"(e completare la comentariul de mai sus pentru ca l-am expediat din greseala neterminat)

    1
    0

  • zambiluta pe 20 Oct 2010, 08:28
    Iubesc un barbat insurat

    N-omai judecati pe Ana.Vad ca o intrebati cati ani are.Oricum are peste 40 daca are 26 de ani de casnicie deci nu e o mucoasa careia i s-au aprins calcaiele dupa vreun mosulica cu bani. Daca s-a indragoastit de el dupa 20 de ani de casatorie, cred ca deja casnicia ei era goala. De ce nu a divortat? Probabil pentru copii, pentru gura lumii si poate dintr-unsentiment al datoriei fata de sot, de familie in general. Dar nu putem sa obligam ininma sa nu simta ceva si pen

    1
    0

  • gina pe 20 Oct 2010, 08:02
    Iubeşti un bărbat însurat? Cum vezi relaţia ta peste 5 ani?

    Ana,ana cati ani ai?

    0
    0

  • gelu pe 20 Oct 2010, 06:50
    Ana, Ana...

    Nu ti-ai pus intrebarea de ce-i place lui relatia asta? Ia cauta raspunsul... Jumatatile voastre stiu despre voi? Chiar merita familia ta asa ceva sa calci pe juramantul sfant si pe fericirea familiei pentru placerea ta? In viata sunt atatea tentatii dar ne deosebim de animale prin puterea ratiunii.

    0
    0

  • ana pe 20 Oct 2010, 01:27
    iubesc un barbat insurat.

    IUBESC UN BARBAT INSURAT DE PESTE 6 ANI. AMINDOI SUNTEM CASATORITI SI IFERENTA DE VIRSTA APROXIMATIV 30 DE ANI. PENTRU MINE ESTE CEA MAI BUNA FIINTA DIN LUME. NU CRED CA M-AR PARASII LA GREU. MA IUBESTE SI IL IUBESC. SUNT CU SOTUL MEU CA NU DORESC SA DIVORTEZ,INSA NU AM FOST IUBITA NICIODATA CUM AM MERITAT. POATE DE ASTA AM LUAT RISCUL DE A MA ATASA,A IUBII UN OM MAI IN VIRSTA CU CARE NU MI-E RUSINE SA MERG ORIUNDE, LINGA CARE MA SIMT BINE SI CEL MAI MULT SUNT IUBITA CUM NU AM FOST IUBITA NICIODATA DE SOTUL MEU IN 26 DE ANI DE CASATORIE,DECIT SERVICI, 2 COPII, STRICTUL NECESAR DIN CASNICIE, BISERICA SI CAM ATIT. MAI MULT NIMIC. M-AM SIMTIT FOARTE SINGURA SI A NIMANUI . MERITA SA MAI TRAIESC ASA ?? S-A INTAMPLAT SA CUNOSC ACEST OM IN VIATA MEA SI M-AM LIPIT DE EL CA O COPILA A NIMANUI,VIRSTA NU A CONTAT PENTRU MINE. A CONTAT INIMA CE BATE IN PIEPTUL LUI, O INIMA BUNA. DOMNUL PE CARE IL IUBESC MA CONSIDERA CA PE O FIICA , CA PE O APROPIATA A FAMILIEI LUI, A SOTIEI , SI SINCERA SA FIU NU AS PUTEA TRAII FARA ACEST BARBAT. SUNT IUBITA SI IL IUBESC. SI CREDETI-MA CA SI DUMNEZEU ASTA VREA DE LA NOI. UNDE DRAGOSTE NU E NIMIC NU E !!

    1
    0
Pagina « 1 2 3 4 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod