Acum dupa unele situatii in care mi s-a atras atentia ca sunt in plus, ca fiecare copil e in principal cu familia sa, incerc sa leg o relatie cu un barbat. Sincer parca simt ca traiesc iar, ca sunt si femeie pe langa faptul ca sunt mama, bunica. Singura care s-a suparat pe mine, m-a jignit spunandu-mi ca nu fac ceva normal, este fata care sta cu mine. Vreau sa adaug ca tot timpul copiii mei au fost totul pentru mine. M-a durut groaznic, dar am continuat sa tin legatura cu barbatul respectiv. Spuneti-mi: gresesc? Mai pot pretinde vietii sa-mi ofere dragostea? Unde am gresit? Sa caut sa-mi refac viata? Va multumesc pentru sfatul pe care o sa mi-l dati. Nina (mentionez ca sunt medic veterinar si nu depind de nimeni cu banii).
Claudiu Ganciu - psiholog si psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, raspunde:
Am sa plec de la ideea de psihologie si de psihoterapie. Rolul psihoterapiei este de a evidentia ceea ce este in sufletul unei persoane, in ceea ce simte ea. Terapia vine pentru a evidentia starile interioare.
Si inteleg ca dincolo de ceea ce se intampla in viata de zi cu zi a Ninei exista stari puternice formate din sentimente cu care intra in contact. As putea spune ca simte ca este intr-o situatie noua, intr-o situatie in care face ceva pentru ea insasi, nu pentru copii si nu pentru nepoti.
O ipoteza posibila ar fi: "Dupa o viata tumultoasa isi doreste ceva, un ceva pe care poate ca l-a dorit in decursul timpului sau numai acum ". Ceea ce stim insa este ca Nina ne vorbeste de realizarile sale, de faptul ca e bunica cu vechime, de copii si de nepoti. Este mandra, inteleg, de realizarile sale dar parca mai este necesar ceva, un ceva destul de vag, un ceva care se defineste si devine "mai pot pretinde vietii sa-mi ofere dragostea"? Acest ceva ce poate sa fie vag capata o forma concreta prin faptul ca exista un barbat fata de care Nina simte. Iar acest verb "simte" mi se par esential pentru Nina.
Daca imi este ingaduita o paranteza as pleca de la urmatoarea premisa: "a realizarilor". Ma intalnesc deseori cu situatia realizarilor, ea este o forma care satisface si care este normal sa existe in viata oricui - indiferent de realizari - dar mereu ele nu par niciodata suficiente, niciodata intr-un mod autentic satisfacator. Ceea ce lipseste este caracterul de liniste interioara. As putea spune ca mai curand realizarile incita, provoaca - cel care realizeaza ceva intra in urmatoarea cursa - urmatoarea realizare. Seamana cu etapele unui campionat, cu fiecare etapa urci sau cobori in top, insa niciodata nu exista un final si mereu o iei de la capat ca si cum ai cauta un ceva, stii ca este acolo si mereu constati ca desi il gasesti, nu ai. Suna putin alambicat si destul de absurd, insa nu departe de realitate.
A fi cu cineva poate sa fie o performanta sau poate sa fie ceea ce simti. Insa aici apare urmatoarea dificultate pe care nu reusim sa o surmontam din lipsa de informatii. Ce inseamna acest barbat in viata Ninei? Daca el reprezinta ceea ce simte, atunci este vorba despre a face ceva pentru ea, pentru existenta sa. Daca ne raportam la o realizare ("uite, eu am un barbat"), atunci este o continuare a unui sir de realizari.
Nina mai are o dificultate: fata ramasa in casa nu este de acord cu relatia. In acest caz, ce putem spune cand nu stim motivele pentru care fata adopta aceasta atitudine? Desigur ea simte ceva, ea nu intelege ceva, pe de alta parte ea poate sa inteleaga multe. Situatia in sine nu ne spune nimic decat daca vorbim de atitudinea, de modul si motivele pentru care o situatie prezinta interes la un moment dat. Dar aceasta atitudine pune in cuvinte, intr-un mod indirect, relatia dintre Nina si fiica sa. Exista explicatii? Exista comunicare intre cele doua? Pe de alta parte poate simtiti ca exista dubii in ceea ce o priveste pe Nina, altfel ce ar putea sa ne determine sa o sfatuim? Si atunci este oare posibil ca fata sa nu faca altceva decat sa puna in cuvinte indoielile pe care Nina le simte?
Sa sintetizam totusi:
Poate ca intrebarea corecta este: in fond ce o retine pe Nina sa intre sau sa iasa din aceasta relatie? Varsta nu constituie in mod sigur un impediment pentru a face ceea ce simti sau ceea ce gandesti.
Cel mai venerabil caz cu care m-am intalnit se intampla in urma cu doi ani, cand am cunoscut o doamna de 72 de ani, vivace, in forma, care tocmai se intreba cum poate sa rezolve o situatie de "cuplu". De ce barbatul de care se indragostise nu mai vrea sa vorbeasca cu ea. Nu intelegea ce se intampla si mai ales vroia sa stie ce sa faca pentru a putea sa-l aduca inapoi in relatie si mai ales spera intr-un mod taciturn ca o voi ajuta actionand in locul ei, sunandu-l pe domnul respectiv.
Argumentul varstei este unul care in realitate nu are sens. In schimb el este dificil atunci cand ne raportam la modul in care simtim varsta. In cazuistica, exista multe femei in jur de 30 de ani care se simt si se considera batrane. Doamna de peste 70 ani era in fapt mult mai libera si mai tanara decat cei care se considera tineri dar urati, slabi, etc. Nu varsta constituie un impediment in relatia doamnei, ci mai curand modul in care simte situatia.
Vietii ii putem pretinde orice. Ramane realitatea sa decida daca ceea ce noi ii pretindem este adecvat sau nu.
centrupsihologie@gmail.com
www.centrupsihologie.ro ">
Posteaza comentariu