Veveriţa albă, o apariţie nemaipomenită - FOTO


Simpaticele animăluţe roşcate cu coada stufoasă ne încântă de fiecare dată când îşi fac apariţia prin grădini sau pe aleile parcurilor, în căutare de hrană. Dar cine a mai văzut o veveriţă albă?
Un englez a reuşit să facă nişte fotografii uimitoare. El a surprins într-un parc o veveriţă albinoasă, o specie rară. Micul mamifer care are o mutaţie genetică rară nu este la fel de încântător ca suratele lui obişnuite, semănând mai degrabă cu un şoarece - doar coada bogată îl trage înapoi spre familia veveriţelor.

Tim Clifton, din Sussex, a reuşit să fotografieze această specie în parcul din Hastings. Când a văzut prima oară această vietate, nu şi-a dat seama la început ce ar putea fi. Apoi când veveriţa s-a apropiat de el, cerşind parcă hrană, aşa cum fac veveriţele de obicei, Tim a făcut câteva poze şi şi-a dat seama că este o veveriţă albă, relatează Bored Panda.

"Când am văzut-o, nu-mi venea să cred. Era destul de mare. M-am aşezat pe bancă şi ea a venit spre mine. Se uita la mine şi parcă-mi spunea: <<Ai ceva pentru mine, domnule?>>"
, a povestit autorul imaginilor.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod