Stăpânul Kremlinului, cel mai puternic burlac din lume

Într-o sală decorată cu flori din plastic, Vladimir Vladimirovici Putin și soția lui, Liudmila Putina, au anunțat public că au decis să se despartă. În câteva minute, ei au explicat că trăiau separat, copiii lor au crescut și fiecare are viața sa. Scurt și la obiect. Ce se află însă în spatele acestui divorț?
Într-o sală decorată cu flori din plastic, Vladimir Vladimirovici Putin și soția lui, Liudmila Putina, au anunțat public că au decis să se despartă. În câteva minute, ei au explicat că trăiau separat, copiii lor au crescut și fiecare are viața sa. Scurt și la obiect. Ce se află însă în spatele acestui divorț?
 
Când cel mai puternic om din Rusia şi soţia lui vorbesc cu calm despre despărţire e limpede că în spatele lor se ascund mai multe lucruri decât cele pe care ei au convenit să le dezvăluie. Mai erau doar câteva săptămâni până când ar fi sărbătorit 30 de ani de căsnicie. Tot atâţia cât are fosta gimnastă olimpică Alina Kabaieva, despre care s-a zvonit că ar fi amanta lui Putin.

Din Rusia, cu dragoste

Preşedintele rus, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, în vârstă de 55 de ani, au făcut anunţul surprinzător joi seară, după ce au asistat la un spectacol de balet la Kremlin. Întrebat de reporterul postului Rossia-24 dacă este adevărat că ei nu mai trăiesc împreună, Putin a confirmat: "Este adevărat."
 
Liudmila Putin a spus că au ales de comun acord. "A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat", a spus ea. "Mariajul nostru s-a încheiat din cauza faptului că ne vedeam foarte rar." Întrebaţi dacă au divorţat deja, ea a spus că a fost "un divorţ civilizat".
 
Deocamdată nu se știe dacă divorţul a fost oficializat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu cunoaşte acest amănunt.

Amanta şi copilul

Potrivit presei britanice, este foarte posibil ca divorţul să aibă legătură cu fosta gimnastă despre care s-a tot speculat că ar fi amanta lui Putin de mai mai mulţi ani. Alina Kabaieva a intrat în politică după încheierea activităţii sportive, de-a lungul căreia a reprezentat în două rânduri Rusia la Jocurile Olimpice.
 
 

Primele zvonuri despre legătura dintre Putin şi Kabaieva au apărut în urmă cu cinci ani, când un ziar din Rusia, deţinut de oligarhul Alexandr Lebedev, a scris că preşedintele vroia să se însoare cu gimnasta.
Putin a negat furios povestea, iar mai târziu, coincidenţă, ziarul a fost închis, lucru pe care mulţi l-au trecut pe seama răzbunării temutului şef al Kremlinului.
 
 
 
Ulterior au mai apărut nişte poveşti despre un copil pe care fosta gimnastă, în vârstă de 30 de ani, l-ar avea cu Putin, dar ambii au contestat vehement informaţia.
 
 
 
Cei doi au fost însă văzuţi împreună la mai multe evenimente.
 
Nu există imagini cu fiicele lui Putin

Cert e că soţii Putin au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public la inaugurarea celui de-al treilea mandat prezidenţial, pe 7 mai 2012. În atâţia ani de când Vladimir Putin se află în vârful sistemului politic rus, Liudmila Putina a avut puţine apariţii publice. "Nu-mi place publicitatea, iar zborurile sunt dificile pentru mine", a explicat ea.
Presa rusă nu a obţinut nicio fotografie a celor două fiice ale cuplului, Maria (27 de ani) şi Ekaterina (26 de ani).
 
În aprilie 2008, cotidianul Moskovski Korrespondent a fost închis după ce a evocat un posibil divorţ al lui Vladimir Putin şi o posibilă căsătorie a lui cu gimnasta. În octombrie 2010, Putin a încercat să anihileze zvonurile şi a pozat cu soţia lui în timp ce completau chestionarul pentru recensământul naţional. 
 
 

Speculaţiile despre căsnicia soţilor Putin s-au înmulţit în aprilie, după lunga perioadă în care Prima Doamnă a Rusiei nu a mai fost văzută în  public. S-a spus că preşedintele ar avea o relaţie cu Anna Chapman, spioana sexy care a trecut la o carieră de fotomodel. Zvonul a fost aproape retezat din faşă, iar frumoasa Anna "a beneficiat" de o retragere discretă din atenţia publică.

În interviul televizat, Putin era serios, ca de obicei, în timp ce Liudmila a menţinut tot timpul un zâmbet forţat. "Practic nu ne-am văzut deloc. Fiecare are viaţa lui", a spus Putin. "Vom fi mereu apropiaţi. Îi mulţumesc pentru că mă susţine", a spus Prima Doamnă a Rusiei.

Vampirul de la Kremlin

În pofida consensului de joi, cei doi au avut un episod care acum poate fi privit într-o altă lumină.
Liudmila a spus despre soţul său că "este un vampir", acesta replicând că oricine ar sta cu nevasta lui 3 săptămâni este un erou şi merită un monument, notează site-ul themoscowtimes.com, citat de agenţia Mediafax.
 
 
 
Episodul apare în cartea "Fragile Friendships" ("Prietenii fragile"), publicată în 2001 de Irene Pietsch, o apropiată a familiei Putin. La rândul lui, Vladimir i-a spus lui Irene Pietsch că oricine, inclusiv ea, ar merita un monument dacă ar sta trei săptămâni cu Liudmila Putina.

Înainte de a se căsători cu Putin, Liudmila a lucrat ca însoţitoare de bord pentru compania aeriană națională, Aeroflot. În '86, la trei ani după ce a devenit doamna Putina, ea a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Spaniolă, a Universităţii din Leningrad. Ea a predat acolo limba germană, între 1990 și 1994. 
 
Un gest onest 
 
Deocamdată nu este clar cum va percepe opinia publică despărțirea soților Putin, dar riscul ca președintele să aibă de pierdut în plan politic e aproape nul. De altfel, chiar și cei mai acerbi critici ai lui Putin recunosc că e un gest onest la care nu se așteptau.
 
 
 
Divorţul a devenit un fapt obişnuit în Rusia, unde aproape 700.000 de cupluri s-au despărţit în 2009, potrivit datelor UNICEF, citate de cotidianul britanic Daily Mail.
 
Spre deosebire de politicienii din Vest, cei din Rusia nu-şi expun viaţa privată foarte mult. Primul care a schimbat această tendinţă a fost fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi soţia lui, Raisa, care au surprins Rusia prin deschiderea lor publică şi prin ţinutele cochete ale Primei Doamne.
 
Vladimir Putin apare des în situaţii neconvenţionale, dar a consacrat şi un respect pentru valorile sociale tradiţionale şi participă la slujbele importante ale Bisericii Ortodoxe, care permite divorţul în anumite condiţii.
 
 

Nu se ştie dacă Putin a cerut încuviinţarea Patriarhiei pentru decizia de a se despărţi de Liudmila, însă e greu de crezut că un tip dur, format la şcoala dură a spionajului sovietic şi "galvanizat" în lupta pentru putere pe plan intern şi internaţional, ar depinde de Biserică.
Ne putem aştepta mai degrabă la un accept formal, în spiritul tradiţiei. Putin întotdeauna decide aşa cum vrea el, iar dacă şi soţia lui e de aceeaşi părere, cu atât mai bine. Detaliile sunt pentru ochii lumii.

Trebuie să urmeze ceva

Divorţul lui Vladimir Putin a provocat rumoare în Rusia, iar experţii îşi tot pun întrebări cu privire la anunţul neaşteptat al preşedintelui care a făcut din viaţa sa privată un secret de stat, invocând chiar posibilitatea apariţiei unei noi Prime Doamne. "Viaţa privată a lui Putin a devenit astfel publică pentru prima dată", a comentat analistul Centrului Carnegie din Moscova, Maria Lipman. "Mi se pare că trebuie să urmeze ceva, altfel acest lucru nu ar avea sens", a continuat ea.
 
 

"S-a acumulat o masă critică de zvonuri, cota de popularitate a lui Putin scade şi imaginea sa de om de stat eficient se prăbuşeşte. Probabil s-a considerat că este mai raţional să se recunoască faptul că această căsătorie nu mai există", a subliniat Lev Gudkov de la institutul de sondaje independent Levada.
"Problema este să ştim la ce serveşte divorţul. Pentru a se recăsători? Nu este exclus să aflăm în curând despre existenţa unei alte femei", apreciază Maria Lipman.

Cea mai bună partidă din ţară

Divorţul îl transformă pe Vladimir Putin în cel mai puternic burlac din Rusia şi chiar din lume. "Informaţia este că preşedintele rus, în vârstă de 60 de ani, care îşi cultivă cu grijă o imagine de macho, este de acum cea mai bună partidă din ţară", a comentat ironic jurnalistul Andrei Kolesnikov, cunoscut pentru cărţile sale despre preşedinte.
 
 
 
 
 
 
 
Salariul oficial al preşedintelui rus este de 180.000 de dolari pe an, iar potrivit declaraţiei sale de avere deţine trei maşini de fabricaţie autohtonă, un cont cu mai puţin de 200.000 de dolari, un apartament şi un teren în Moscova.  
  
Adevărata lui avere este însă estimată la 70 de miliarde de dolari, întrucât el controlează toţi polii de putere din politica şi din economia Rusiei, direct sau indirect, prin şefii temutelor servicii secrete şi prin diverşi interpuşi - oligarhii creaţi şi agreaţi de Kremlin, cărora le-a dat acordul pentru expansiune în ţară şi mai ales în străinătate. 

Puternic şi necruţător

Fără a elogia politica sa, bazată pe forţă şi pe intimidare, rezultatele sale sunt incontestabile.
Fructificând agresiv resursele energetice, Vladimir Putin a reuşit să ridice Rusia din cenuşa imperiului prăbuşit, preluat din epoca lui Elţîn şi a readus-o la rangul de superputere capabilă să impună condiţii celorlalte forţe pe plan mondial.
 
 
 
Ramificaţiile puterii sale se întind aproape în orice colţ al planetei, iar spre deosebire de liderii occidentali, precum Barack Obama, care îşi cultivă o imagine de lider uman, mereu înconjurat de Michelle Obama şi de fiicele lor, Putin este exact opusul: un tip rece şi dur, capabil să strivească cu zâmbetul pe buze, cu o familie invizibilă.
 
 
 
Forţa acestui bărbat, care întruchipează prototipul rusului pur - dârz şi necruţător -, este recunoscută la nivel internaţional şi sunt foarte mulți care se tem de ea.
E adevărat că în spatele unui bărbat puternic stă întotdeauna o femeie puternică. Liudmila a rezistat 30 de ani. 


Foto: AFP/Mediafax, Hepta, Daily Mail








Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Iunie 2013
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Arici Pogonici pe 9 Iun 2013, 21:06
    Fireste

    Hehehe, am cu ce ba!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod